Sport

Mirel Bolboaşă a fost operat la Bucureşti. “U” Cluj va apela la portarul de la juniori care a apărat două penalty-uri în weekend

Scris de 128

Portarul Universităţii Cluj, Mirel Bolboaşă, care a suferit o dublă fractură de tibie şi peroneu la meciul cu Şoimii Pâncota, a fost operat în această dimineaţă la Bucureşti.

Goalkeeper-ul în vârstă de 26 de ani, venit în iarnă la “U”, a ajuns în Capitală sâmbătă seara, după meciul de la Pâncota, iar luni a fost supus unei intervenţii chirurgicale care a decurs cu succes, perioada de recuperare fiind estimată la aproximativ şase luni.

Locul lui Bolboaşă în poarta Universităţii va fi luat de Nicuşor Grecu, însă pentru a nu rămâne doar într-un portar pe acest final de sezon, antrenorii Ovidiu Sărmăşan şi Mihai Nădăban îl vor aduce de la juniorii U19 şi pe Rareş Pop. Tânărul goalkeeper din curtea lui “U” a apărat două penalty-uri în finala mică din Liga Elitelor U19 cu Dinamo Bucureşti, disputată sâmbătă, ultima sa intervenţie aducând şi medaliile de bronz pentru echipa sa.

“Au fost mai mulţi jucători în careu care se băteau pentru minge şi cineva a căzut pe piciorul lui Bolboaşă. În momentul în care portarul era jos, arbitrul trebuia să întrerupă jocul, dar am primit gol şi am pierdut un punct care poate să ne coste, pentru că, altfel, şi dacă jucam până azi nu cred că luam gol. La fel a fost şi cu Ciupe, care scuipa sânge şi arbitrul i-a spus să se ridice pentru că îi dă roşu, ce să facem, suntem ai nimănui. Acum, cu Satu Mare, singura variantă e victoria”, a spus, pentru CJSport.ro, Ovidiu Sărmăşan, cel care aşteaptă în primul rând, la fel ca şi toţi fanii Universităţii, decizia de joi de la Tribunalul Botoşani, acolo unde se judecă falimentul clubului.

“U” Cluj se află acum pe loc retrogradabil, având mare nevoie de victorie în jocul de sâmbătă, cu Olimpia Satu Mare, programat pe Cluj Arena.

foto: sportarad.ro



ULTIMA ORĂ

  • Acum 17 hours Vocea ta
    Cine-i ”idiotul”?
  • Acum 19 hours Politica
    Dosarul privind certificatul de revoluționar al liderului PSD Marcel Ciolacu a fost clasat: „Fapta nu este prevăzută de legea penală”
  • Acum 21 hours Justitie
    TREABA SE CAM ÎMPUTE PENTRU EUGEN CECAN: DNA Central a cerut documente privind o lucrare de extindere drum efectuată de DRDP Cluj
  • Acum 23 hours Rautacisme
    Eh, Marcel Bonţidean, zis şi “Nicolaie”… a semnat cu Securitatea, dar măcar n-a turnat
  • Acum 23 hours In vizor
    Pe Boc îl lasă nervii din ce în ce mai des. Clujenii care-l critică sunt “isterici”, “iubitori de noroi”… Acum l-a numit “idiot” pe cel care a avut “tupeul” să-i numească “centura de Diamant” “un eşec”
  • Acum 23 hours Din oras
    Primăria Cluj-Napoca susţine: “Lucrările de modernizare a străzii Iuliu Maniu, finalizate la timp”. Colegii de la Gazeta de Cluj au descoperit în teren contrariul. Şi cum nu zice municipalitatea nimic despre mizeria de pe Bolyai
  • Acum 1 day In vizor
    Autostrada Transilvania se conectează prin drum expres, aflat în grafic de execuţie, dar NU cu Centura Clujului (care NU există), ci cu cea a Oradiei (care există)
  • Acum 1 day Politica
    Falimentul Euroins: ASF a retras proiectul de plafonare a prețurilor la RCA. Guvernul urma să îl discute astăzi. Vezi cu ce explicații vin cei de la ASF
  • Acum 1 day In vizor
    O VESTE RECONFORTANTĂ: PUZ nou pentru reglementarea urbanistică a ariei protejate Cheile Turzii
  • Acum 1 day Din oras
    Reabilitarea clădirii fostului Hotel Melody, investiție de peste 1 milion de euro, cu sprijin de la Budapesta
  • Acum 1 day Din oras
    TRAGEDIE la Pata Rât: O locuință și alte anexe improvizate au fost cuprinse de flăcări. Un bărbat a murit
  • Acum 2 days Politica
    O ȚARĂ CU NERVII PE MOAȚE
  • Acum 2 days PubliNews
    Femeia anteprenor și inspirație pentru noi începuturi
Citește și...
Recomandările redacției
OPINIE Vocea ta

Cine-i ”idiotul”?

Szakats Istvan Dacă primarul Boc a avut azi eleganța de-al face idiot pe inginerul Carol […]

TOP CITITE