Mircea, un bărbat de peste 50 de ani, crescut într-o familie de alcoolici, alcoolic și el din adolescență, a ajuns președintele Alcoolicilor Anonimi din România. Prin voință și consecvență, a reușit să devină abstinent de 18 ani, iar acum este un îndrumător în procesul de abstinență al alcoolicilor. Născut și crescut în Cluj, a urmat Facultatea de Informatică în Cluj-Napoca, dar a pierdut legătura cum s-ar spune „pe drum” cu IT-ul, asta poate și din cauza bolii.
Provenit dintr-o familie cu probleme legate de alcool și cu alte dependențe, datorită felului în care boala s-a manifestat pe propria persoana, Mircea consideră că alcoolismul este o boala genetică.
„Ambele familii din care provin, și cea a mamei și cea a tatălui au fost cu probleme legate de consumul de alcool. Tata alcoolic, mama cu alte dependențe și un grad foarte mare de codependență. Pe mine zona aceasta m-a influențat foarte tare, poate chiar dependența lui mama a contribuit mai mult decât alcoolismul tatălui meu. Tocmai datorită felul în care boala s-a manifestat în mine cred în componenta aceasta genetică, și mai cred că alcoolicul nu are de ales” începe să povestească Mircea
Alcoolismul, o boală genetică pe care Mircea a moștenit-o
De mic și-a dat seama că alcoolul este un necesar ce îi poate completa viața. În timp ce copiii de vârsta lui se distrau, el alegea să bea până îl lăsau puterile.
„Primul meu contact cu alcoolul a fost la vârsta de 5 ani. Am dat lovitura în beciul bunicii unde am dat de vișinată. Dacă verișorii mei s-au strâmbat când au gustat din vișine, mi-e mi-au plăcut și am consumat până am căzut pe jos. De la 5 ani, parcă întreaga mea ființă spune că alcoolul e ceva de ce am nevoie. Una dintre primele beții care mi-a rămas întipărită a fost la 14 ani. A fost ziua unui vecin și am mers la petrecerea lui. În timp ce lumea se preocupa să danseze, eu voiam doar să beau și să beau. Foarte repede am ajuns să mi se facă rău. Părinții vecinului m-au culcat, îmi era foarte rău, dar eu și în starea aceea am rugat pe cineva să-mi aducă o țuică. Atunci am realizat că, consumând peste răul acela, mi-am revenit foarte repede. Am dormit la vecinul meu, iar dimineața tatăl vecinului mi-a spus ceva ce mi-a rămas întipărit în minte: „Mircea, ai grijă cu alcoolul” și atunci am sărit: „Ce are băutul meu?”. Eu nu putem să beau fără să mă îmbăt. Trebuia să merg până la capăt”
Alcoolul, ce mai mare piedică în dezvoltarea Președintele Alcoolicilor Anonimi
Mircea a pierdut foarte multe din cauza alcoolului. Povestește că de foarte multe ori își dădea seama că nu este în regulă, dar nu se putea opri. Pentru un alcoolic, pofta de a consuma este întotdeauna prezentă. Alcoolismul este o boala care progresează indiferent dacă alcoolicul bea sau nu.
„În armată am făcut o săptămână de arest din cauza băutului. Am fugit din unitate ca să beau. Am fost găsit într-un bar cu masa plină. Pofta e acolo întotdeauna. Multă lume spune că se naște dorința aceasta de a bea. Consider că boala este progresivă. Nu consumul de alcool determină boala, ci boala progresează indiferent dacă persoana bea sau nu bea, dar se manifestă doar în prezența băutului.
Din cauza bolii am pierdut job-uri bune. Eram competent, dar din cauza alcoolului pierdeam, nu puteam să îmi fac treaba. Am ratat afaceri importante, nu rezistam mai mult de 2 ani de zile la o firmă. Rușine mi-a fost când la una dintre firme eram director de vânzări și făceam angajări. A venit un candidat și se vedea că e băut. Colegii din comisie au observat că e băut, motiv pentru care l-au refuzat. Mi-a fost rușine pentru că eu probabil băusem mai mult decât el, doar că nu s-a observat” mai spune stânjenit Mircea
Mircea: „Eram director și beam cu oamenii străzii. De ce?”
Boala aceasta, este o boala a negării. Te face să spui că nu ai nicio problemă, deși probleme există. Cei de lângă alcoolic înnebunesc și încearcă să găsească soluții deoarece observă problemele care există, însă alcoolicul spune că nu are nimic. Așa a fost și în cazul lui Mircea. Alcoolic fiind, considera că doar ceilalți îi vor răul, doar ceilalți văd ceva nefiresc. Deși avea o funcție importantă, își petrecea nopțile consumând alcool cu oamenii străzii. Dar, la un moment dat a realizat că trebuie să schimbe ceva. Și-a dat o șansă.
„M-am trezit în mocirlă, în zăpadă cu geantă diplomat și haină de piele. Mă ridicam și spuneam că nu e nicio problemă. Eram director și beam cu oamenii străzii. De ce? Deoarece consumau ca și mine și aveam cu cine să beau la o oră târzie. Pierdeam bani la aparate. Toate aceste lucruri nu le-am văzut. A fost un moment în care am spus că trebuie să fac ceva deoarece nu mai merge, nu mai pot. Îmi trebuia să bea, dacă nu beam, tremuram, aveam stări de delirium tremens. Deși am ajuns să fiu conștient de situația în care mă aflam, am refuzat ideea de a merge într-un spital. Am încercat cu acupunctură, cu medicamente din plante, dar nu a fost de ajutor să mă opresc, ci ca să rezist mai bine. Ție greu să trăiești stările emoționale fără alcool. Alcoolul amplifică stare și aveam impresia că doar așa o simt.”
Deși a conștientizat că trebuie să găsească o soluție pentru a rezolva această problemă, Mircea a continuat să consume alcool, într-un mod constant. Problema aceasta nu este la fel pentru toată lumea. Un simplu consumator se poate opri după un pahar două, un alcoolic trebuie să bea până la capăt.
„Ce mai trebuie să se întâmple ca să văd că sunt alcoolic?”
Totuși, după ani de zile, mergând din rău în mai rău, Mircea a hotărât să se lase ajutat și de atunci a început salvarea sa.
„După ani de zile m-am lăsat ajutat. Am mers la un tip din America, un alcoolic anonim, asta în anul 2000. Soția mea a venit cu mine și m-a susținut. Am ajuns la grupul de alcoolici anonim, dar nu am recunoscut că și eu sunt alcoolic. Nu mi-a plăcut acolo, dar noroc că domnul din America mi-a dat o carte, care m-a salvat. În cartea aceea m-am descoperit. Scria despre mine acolo.Ca un alcoolic voiam să cred că nu sunt. Îmi era frică să trăiesc fără alcool. Între 2000-2001 m-am ambiționat și nu am consumat alcool. Atunci am fost cel mai rău om, am fost insuportabil. Am băut din nou, zile și nopți, m-am pierdut prin Cluj. M-am trezit într-o casă străină, fără bani, fără haine. Nu mai aveam nimic. Atunci a fost momentul în care am zis: „Ce mai trebuie să se întâmple ca să văd că sunt alcoolic?” și atunci am zis „Gata”. Am mers la alcoolici anonimi”
Recuperarea mai impresionantă decât viața de alcoolic
Partea de recuperare e mult mai frumoasa decât viața de alcoolic. Mircea spune că viața de abstinent e altfel, e minunată. În partea de recuperarea și-a dat seama că lucrurile bune se întâmplă mai des decât cele rele.
„La vremea când beam vedeam doar lucrurile rele, lucrurile bune erau doar când aveam paharul în față. La început mi-a fost frică, aveam și problema cu jocurile de noroc, nu voiam nici bani la mine. Am rugat-o pe soția mea să-mi cumpere bilete pentru a putea ajunge la grup și unde aveam de mers. Nu voiam să am nicio tentație. Cu toate acestea tentațiile au venit. Într-o zi, când mă întorceam de la grup, un prieten bun cu care băusem înainte, m-a prins de mână să-mi spună că are chef să bea. M-am blocat, însă am avut un moment de inspirație și am simțit dorința de a rămâne abstinent. Nu-ți vine să crezi că e mai bine fără să bei. Eu dacă ingerez alcool, creierul funcționează altfel. Consider că am nevoie de alcool ca de aer”
Alcoolicii sunt ca pe o scară rulantă, dacă nu fac nimic, se duc în jos. O persoană care nu este alcoolică, dacă nu face nimic, merge în sus.
Președintele A.A. „Viața mea s-a schimbat total”
Pentru Mircea, abstinent de 18 ani, cea mai rea zi din aceștia ani este mai bună decât oricare altă zi din perioadă în care consuma alcool. Cu timpul a început să își recapete încrederea, să își facă propria afacere și să reziste ani de zile la un loc de muncă.
„Ca să fim într-o stare bună, noi avem de făcut pași pe tot parcursul vieții. Pașii alcoolicilor anonimi, eu ateu fiind, mi-au creat la început o reținere. Se vorbește de Dumnezeu, dar un Dumnezeu al tău, ca o putere superioară. Tot drumul acesta este de fapt să crească încrederea în tine, ancorându-te în ceva mai bun. Cea mai rea zi a mea din cei 18 ani de abstinență este mai bună decât cea mai bună zi din anii pe care i-am trăit până atunci. Nu există termen de comparație. În fiecare dimineață când mă trezesc îmi dau seama cât e de bine să nu te doară capu, să nu verși, sa nu bei cafele fără zahar. Pe plan profesional am un job de vreo 7 ani, am o firmă pe care o duc de 10 ani. Viata mea s-a schimbat total.”
Asociația spre care a făcut primi pași de vindecare, este asociația la care a devenit președinte. Mircea, de 4 ani este Președintele Asociației Alcoolicilor din România. Unul dintre pașii alcoolicilor anonimi spune că alcoolici trebuie să se ajute între ei. Asta face Mircea, ajută persoanele care suferă de boala cu care s-a luptat ani de zile să scape de dependență, să devină abstinenți. Membrii asociației alcoolicilor anonimi încearcă să se ajute între ei. Merg prin spitale pentru a ajuta alte persoane.
„Atunci când un alcoolic vorbește cu un alcoolic, un abstinent cu un alt abstinent, nu știi care pe care ajută. Pare că cel care e vechi, îl ajută pe cel care e nou. Dar de fapt cel care este vechi se încarcă cu abstinență” își încheie Mircea povestea.
Alcoolismul este o boala pe care pacientul o duce toată viața. Pentru această boală, până în momentul de față nu s-a găsit o soluție. Acum, din Asociația Alcoolicilor Anonimi fac parte aproximativ 1000 de membri. Sunt atât membri noi, cât și membri vechi. Sunt membri care renunță și se afundă din nou în alcool, dar sunt și membri a cărei abstinență depășește 18 ani.