Analiza

Mircea MICLEA: O lună de vacanță e o soluție greșită

O lună de vacanță reprezintă o soluție greșită pentru elevi, potrivit profesorului Mircea Miclea după ce Ministerul Educației a anunțat că preșcolarii, elevii de la clasele primare, elevii din clasele V-a, VI-a și a VII-a, dar și cei de liceu -IX, X, XI- vor avea o lună de vacanță între 2 aprilie și 4 mai, conform Radio Europa Liberă.

Mircea Miclea susține că această soluție trebuie găsită pentru zonele în care rata de infectare este mare, cum se întâmplă în București.

„Bănuiesc că inițial s-au gândit doar la București, pentru că are o rată de infectare foarte mare și ca să nu îl închidă atunci au venit cu soluția asta de vacanță de o lună.

Dar cum explici elevilor din sate și sătuce că trebuie să stea o lună în vacanță? În baza a ce?

E ilogic să închizi peste tot. E aberant”, a declarat Mircea Miclea.

Din punctul lui de vedere soluția e greșită pentru că până acum deja s-a pierdut destul din cauza școlii online.

„După ce s-a pierdut atât de mult, acum practic cu această vacanță extrem de lungă în mijlocul semestrului doi apare o discontinuitate în procesul de predare și învățare, iar decalajul sau pierderile cognitive și socio- emoționale ale elevilor în loc să se reducă se vor accentua”, explică Mircea Miclea.

Fostul ministru al Educației, spune că, dimpotrivă, anul școlar trebuia prelungit, iar viitorul an școlar ar trebui să înceapă mai devreme – la 1 septembrie.

„O soluție era să învețe online toți elevii în perioada dintre vacanțele de Paștele Catolic și cel Ortodox și în același timp să se prelungească acest an școlar.

Ideea de a prelungi pentru restul claselor, nu pentru clasele care dau examene, era o idee foarte bună și era o modalitate de a recupera din ce s-a pierdut”, consideră Miclea.

Ministerul Educației a anunțat joi că structura anului școlar se schimbă pentru toți elevii, cu excepția celor din clasele a VIII-a și a XII-a, care vor avea o lună de vacanță și vor termina cursurile cu o săptămână mai târziu, în loc de 18 iunie, pe 25 iunie.

Citește în continuare pe RadioEuropaLiberă. 

Mircea Miclea este fondatorul școlii cognitive în psihologia românească, fost ministru al Educației în perioada decembrie 2004 – noiembrie 2005, președinte al comisiei prezidențiale – în mandatul lui Traian Băsescu – a realizat Raportul pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării, – o diagnoză a întregului sistem de învățământ din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *