Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat că dezvoltarea infrastructurii rutiere și feroviare trebuie să fie făcută organizat astfel încât să acopere toate regiunile țării, chiar dacă a existat tendința ca „investițiile să meargă după ministru”. De altfel, acesta a punctat dificultățile întâmpinate în realizarea proiectului Metroului din Cluj și a atenționat că dacă investiția nu va beneficia de fonduri europene, atunci construcția, dar și costurile ulterioare de operare și întreținere vor fi extrem de mari: „Vor trebui subvenționate dintr-un buget. Din care? Tot din cel național?”, a notat Drulă.
„Metroul de la Cluj nu o să fie mai cu moț decât cel de la București.
Va avea costuri foarte mari de operare”
Epopeea Metroului din Cluj
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a fost întrebat în cadrul unei intervenții asupra perspectivelor reale de realizare a metroului și trenului metropolitan Cluj, precum și a sustenabilității și costurilor acestui proiect de anvergură.
Proiectul este inclus în Planul de finanțare și reziliență, iar pentru acest obiectiv a fost aprobat până în prezent studiul de pre-fezabilitate.
Ce se întâmplă dacă proiectul Metroului din Cluj nu va primi finanțare europeană prin planul de reziliență?
„La metroul de la Cluj au în derulare un studiu de fezabilitate, care ar trebui să ne spună dacă e fezabil.
Iar asta implică și costurile de construcție, și costurile de operare, că și cel de la Cluj nu o să fie mai cu moț decât cel de la București.
Va avea costuri foarte mari de operare, cel mai probabil”, a declarat ministrul Drulă în cadrul unei intervenții pentru ziare.com
De altfel, Drulă nu a dorit să se antepronunțe, dar a prezentat dificultățile proiectului de la Cluj:
„Asta ne va spune studiul, nu mă antepronunț eu.
Care vor trebui subvenționate dintr-un buget.
Din care?
Tot din cel național? Ar fi, într-un fel, o propunere corectă, dacă l subvenționăm pe cel de la București, de ce ar fi cel de la Cluj ami prejos?
Pe de altă parte, începem să vedem limitele acestui model și să ne gândim la sustenabilitatea operării unei infrastructuri și la chestiunea bugetară a operării, pentru că operarea și întreținerea unor infrastructuri odată construite, este scumpă în sine.
Știu că nu e popular, dar asta sunt lucrurile la care trebuie să ne gândim pentru că altfel le avem noi și frumpase câțiva ani, după care se părăgenesc.
Și asta nu e un lucru care se întâmplă rar în România.
Sunt voci, experți, care spun că un metrou este fezabil de la o dimensiune de 2 milioane de locuitori ai unei metropole.
Alții spun de la 1 milion.
Poate este fezabil și la dimensiunea Clujului.
La aceste răspunsuri ar trebui să răspundă în mod onest acest studiu de fezabilitate, care se uită și la costuri. Oamenii fac investigații geologice, iar pe de altă parte se uită și la cerere: câți călători, cât ar putea să coste un abonament, un bilet, ce venituri ar veni, lucrurile astea se pun pe hârtie și ne uităm onest la ele și vedem dacă este fezabil acest proiect”, a declarat Cătălin Drulă.
La finalul lunii octombrie 2020, Primăria Boc anunța „demararea lucrărilor tehnice pentru realizarea forajelor geotehnice în cadrul proiectului „Tren Metropolitan Gilău – Floreşti – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonţida”- etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de Metrou şi Tren Metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea și a studiilor conexe viitoarelor obiective de investiții”.
Cu acest prilej solemn, cetățenilor le era solicitată permisiunea pentru accesul echipelor de lucru cu tot cu utilajele aferente.
„Activitățile menționate mai sus vor fi realizate în perioada octombrie-decembrie 2020”, adăugau specialiștii primăriei.
Primăria Cluj-Napoca și-a respectat angajamentele asumate ferm: lucrările de forare au încetat în decembrie, potrivit anunțului. Iar drept dovadă, un bloc de beton a fost lăsat drept piatră de amintire, undeva în zona Parcului Primăverii din Mănăștur.
Recent, primarul Emil Boc a arătat care este direcția de dezvoltare a Clujului în materie de calitate a vieții pentru următorul deceniu:
„Să începem lucrările la Metrou în perioada următoare, nu anul acesta, da’ în anii următori să începem lucrările la metrou, pentru că prima dată trebuie organizată licitația”, a declarat Emil Boc.
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, s-a referit și la linia ferată Cluj – Oradea, dar a lansat și un avertisment voalat în sensul în care investițiile în infrastrucutra rutieră și feroviară trebuie realizate coerent, astfel încât toate regiunle țării să beneficieze de proiecte în acest scop, în contextul în care toate zonele contribuie la bugetul național.
„În ceea ce privește linia dintre Oradea și Cluj, figurează în PNRR, studiul este într-o fază aproape de finalizare, deci ar urma acolo licitația pentru găsirea constructorului care să execute ecele lucrări pentru acea linie, electrificare și modernizare.
E un proiect așteptat de zeci de ani, e în topul proiectelor pe care ministerul le are în derulare și la finanțare.
Pe de altă parte, trebuie să spun, și în calitate de ministru, că trebuie să investim echilibrat în toate regiunile țării.
Investițiile în rutier, feroviar și infrastructură, trebuie să acopere toate regiunile țării.
Și Moldova, Dobrogea, Oltenia, trebuie să ne gândim și la asta din perspectiva prioritizării.
A existat tendința ca investițiile să meargă după ministru, ori investițiile trebuie să acopere toate zonele țării”, a conchis Cătălin Drulă.
În octombrie 2020, Primăria Cluj-Napoca anunța aprobarea studiului de pre-fezabilitate pentru tren metropolitan și magistrala 1 de metrou:
„Se aprobă STUDIUL DE PRE-FEZABILITATE pentru obiectivul de investiții „Tren Metropolitan Gilău-Florești-Cluj-Napoca-Baciu-Apahida-Jucu-Bonțida – etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrală 1 de Metrou și Tren Metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea și a studiilor conexe viitoarelor obiective de investiții”, se arăta în proiectul de hotărâre pe care membrii Consiliului local l-au votat în ședința din 27 octombrie 2020.
Valoarea totală e investiției este estimată la suma de 5.669.949,835 lei, adică aproape 1.200.000 de EURO.
Lungimea traseului este de doar 14.40 km.
Sunt preconizate 14 stații.
Durata de implementare: 128 de luni, ceea ce înseamnă 10 ani și 6 luni pentru Tren Metropolitan și legătura dintre tren și magistrala 1 de Metrou.
Proiectare preliminară: 26 luni.
Proceduri de licitație: 18 luni.
Execuție lucrări: 84 luni.