Sanatate

Ministrul Sănătății, la Cluj, despre cazurile de infectare cu coronavirus: „Încă nu am urcat ca să putem coborî”

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a declarat astăzi la Cluj că în România încă nu s-a ajuns la un vârf al cazurilor de infectare cu coronavirus în condițiile în care sunt așteptați concetățeni care vor ajunge în țară pentru sărbătorile pascale. Va urma o evaluare la 7-10 zile după Paști.

„Suntem într-un scenariu în care tot ce ține de pacient înseamnă un suspect de infectare cu COVID. Prioritățile rămân aceleași: echipament de protecție, precauție atât la personalul medical cât și la cei pe care îi întâlnim zi de zi pe stradă. Rămân asigurarea medicației pe care trebuie să o dăm acestor pacienți, limitarea și izolarea voluntară, precum și distanțarea socială, situație în care vă repet că nu există niciun motiv de relaxare. Încă nu am urcat ca să putem coborî. Avem o perioadă, până după sărbătorile pascale, în care așteptăm concetățeni de-ai noștri să se întoarcă în țară, iar în acest context o să avem o evaluare la 7-10 zile după sărbătorile pascale”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.869 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 60 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Până astăzi, 8 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 4.761 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 528 au fost declarate vindecate și externate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *