Politica

Ministrul Florin Spătaru, despre creşterea inflaţiei şi creşterea preţurilor la produse: Nu pot să vă spun decât că soluţia este creşterea capacităţii de producţie

Ministrul Economiei, Florin Spătaru a declarat, vineri, la Craiova, despre creşterea inflaţiei şi creşterea preţurilor la produse, că soluţia este creşterea capacităţii de producţie. El a precizat că este o problemă europeană, pe care Guvernul o discută şi urmează să vadă ce măsuri vor fi adoptate.

Ministrul s-a referit la creşterea inflaţiei şi creşterea preţurilor la produsele pe care le vedem la raft. ”Nu pot să vă spun decât că soluţia este creşterea capacităţii de producţie” a precizat Florin Spătaru, adăugând că în programul Sprijin pentru România, PSD, împreună cu partenerii de coaliţiei, au venit cu propuneri concrete.

Să nu ne aşteptăm că inflaţia în Germania este 2% şi în România este 10%. E o problemă europeană, pe care o discutăm şi urmează să vedem ce măsuri vor fi adoptate”, a mai spus ministrul Economiei.

Ministrul Economiei a efectuat o vizită în judeţul Dolj, unde s-a întâlnit cu preşedintele Ford România şi director general al fabricii Ford, Josephine Payne.