Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, vizitează azi centrul de refugiați deschis în hotelul Hotel&Vila GRANATA, împreună cu Paun Rohovei, Însărcinatul pentru Afaceri al Ucrainei la București, și de președintele Fotbal Club CFR 1907 Cluj, Cristian Balaj conform programului afişat pe pagina oficială a Ministerului Apărării Naţionale.
-
Potrivit materialului: Rupe Nelutu Varga, patronul CFR Cluj, lantul de iubire cu Vasile Dancu? Imagini exclusive si doua intrebari pentru Varga, politicianul clujean ar fi unul dintre finanțatorii din umbră ai echipei de fotbal CFR Cluj. Iar hotelul Hotel&Vila GRANATA îi aparține lui Neluțu Varga, finanțatorul CFR Cluj și amicul ministrului
Conform sursei citate, evenimentul va fi urmat de o conferință de presă comună care se va desfășura la sediul Centrului din Cluj-Napoca, strada Cometei nr. 14-20.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență Cluj a decis prin Hotărârea nr. 93/21 martie 2022, deschiderea, la Hotel&Vila GRANATA, a unui centru suport integrat de triere, informare, consiliere, consultanță juridică, asistență medicală, ocuparea unui loc de muncă cu sprijinul instituțiilor statului abilitate, pentru persoanele cu cetățenie ucraineană care sosesc în România și care solicită sprijin privind cazarea pe termen scurt și mediu.
CITEŞTE ŞI: Centru integrat pentru asistența refugiaților ucraineni, într-un hotel din Zorilor
După vizită, începând cu ora 19.00, Dâncu și suita lui vor participa la spectacolul „Credință și Onoare”, care va avea loc la Opera Națională Română Cluj-Napoca. În cadrul spectacolului, organizat de Ministerul Apărării Naționale, care face parte din campania „Recunoștință veteranilor de război”, vor concerta Orchestra Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale și Corul Tronos al Patriarhiei Române.