Editorial

MINISTRUL CU COVRIGUL LA GURĂ

Scris de 146

Poate că treceam mai ușor prin pandemia asta dacă aveam niște autorități care știau să comunice. Am avut, în schimb, o bulibășeală informațională.

Ne-au gătit ăștia o ciorbă de incoerență și ne-au băgat-o pe gât, iar noi a trebuit să ne mulțumim cu ce am primit. Ba poate ar fi trebuit să-i și felicităm pe chefii de la guvernare pentru o mâncare de bodegă cu pretenții de stele Michelin. Ieșea câte unu’ la declarații, ca peste câteva ore să fie contrazis de altul. După care venea al treilea să ne explice cu totul altceva. Iar poporul trebuia să înțeleagă ceva din acest ghiveci, în timp ce se confrunta cu o pandemie care îi amenința viața.

E fain să fii român, să fii în pericol și să nu te poți baza că autoritățile măcar vor vorbi coerent cu tine. Nu să-ți salveze viața, asta e prea mult. Dar măcar să-ți spună, clar și răspicat, ce să faci ca să te salvezi.

Dacă aterizează la noi niștre extratereștri cu intenții pașnice și trimitem o delegație să-i întâmpine, păi distrug ăia planeta. Atât de bine comunică ai noștri.

Azi avem spinosul caz al covrigilor. Poate nu știați, dar covrigul este o problemă națională. În vremurile astea grele, îndrăgitul preparat nu se mai găsește în cozile câinilor, ci este la gura unui ministru care ne explică noile reguli de conduită socială.

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a dat explicații despre noul Ordin care introduce obligativitatea purtării măștii în spațiile deschise, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește șase la mia de locuitori. Întrebat, la Antena 3, dacă o persoană poate mânca un covrig pe stradă, fără mască, acesta a răspuns: „Categoric da, dacă eşti singur şi nu sunt şi alţi oameni în jurul tău.”

De unde deducem că, dacă sunt și alți oameni în jur, trebuie să mâncăm covrigul cu mască. Ceea ce nu e chiar ușor, dar suntem români, ne descurcăm. Măcar îl putem mânca urât, că nu se vede.

O altă nedumerire e ce înseamnă singur pe stradă? În timpul zilei, sunt șanse extrem de mici să fii singur pe o stradă. Mai ales pe arterele principale.

Ce faci, cauți o stradă mai micuță, care să fie numai a ta? Stai la pândă, să vezi când se golește o stradă, ca să poți băga covrigul în gură?

Le spui celor din jurul tău să dispară, că ai vrea să mănânci un covrig? Mie să mi se spună exact în ce condiții pot să-mi mănânc covrigul!

Ăsta e un exemplu de haos informațional. Un reprezentat al statului n-a fost în stare să mă lămurească despre îngurgitarea unui covrig. Și să mă aștept că poate gestiona o pandemie?

Trecând peste covrigăreli, nu puteam mânca și până acum pe stradă, chiar dacă masca era obligatorie? Că nu mă prind ce s-a schimbat.

Lucian Bode a mai spus la Antena 3: „Dacă circulăm pe stradă, singur, este normal să nu purtăm mască, dar dacă sunt şi alţii în jurul tău e obligatoriu să porţi mască. Nu poţi să faci activităţi sportive individuale, cu mască, sau dacă te plimbi singur, dar dacă sunt şi alţii în jur, este obligatoriu să porţi masca. Poliţistul nu-ti poate da amendă dacă eşti singur pe stradă şi nu porţi mască. Dacă eşti în zona aglomerată şi nu porţi mască, are toate pârghiile să îi sancţioneze pe cei care nu respectă legea.”

E totul clar, nu? Repet, ce înseamnă singur pe stradă? De la câți oameni în sus nu mai ești singur? Cum stabilește polițistul că ești singur sau nu?

Și, cel mai important, regulile de la covrig se aplică și la shaorma?



ULTIMA ORĂ

  • Acum 17 hours Vocea ta
    Cine-i ”idiotul”?
  • Acum 19 hours Politica
    Dosarul privind certificatul de revoluționar al liderului PSD Marcel Ciolacu a fost clasat: „Fapta nu este prevăzută de legea penală”
  • Acum 21 hours Justitie
    TREABA SE CAM ÎMPUTE PENTRU EUGEN CECAN: DNA Central a cerut documente privind o lucrare de extindere drum efectuată de DRDP Cluj
  • Acum 22 hours Rautacisme
    Eh, Marcel Bonţidean, zis şi “Nicolaie”… a semnat cu Securitatea, dar măcar n-a turnat
  • Acum 23 hours In vizor
    Pe Boc îl lasă nervii din ce în ce mai des. Clujenii care-l critică sunt “isterici”, “iubitori de noroi”… Acum l-a numit “idiot” pe cel care a avut “tupeul” să-i numească “centura de Diamant” “un eşec”
  • Acum 23 hours Din oras
    Primăria Cluj-Napoca susţine: “Lucrările de modernizare a străzii Iuliu Maniu, finalizate la timp”. Colegii de la Gazeta de Cluj au descoperit în teren contrariul. Şi cum nu zice municipalitatea nimic despre mizeria de pe Bolyai
  • Acum 1 day In vizor
    Autostrada Transilvania se conectează prin drum expres, aflat în grafic de execuţie, dar NU cu Centura Clujului (care NU există), ci cu cea a Oradiei (care există)
  • Acum 1 day Politica
    Falimentul Euroins: ASF a retras proiectul de plafonare a prețurilor la RCA. Guvernul urma să îl discute astăzi. Vezi cu ce explicații vin cei de la ASF
  • Acum 1 day In vizor
    O VESTE RECONFORTANTĂ: PUZ nou pentru reglementarea urbanistică a ariei protejate Cheile Turzii
  • Acum 1 day Din oras
    Reabilitarea clădirii fostului Hotel Melody, investiție de peste 1 milion de euro, cu sprijin de la Budapesta
  • Acum 1 day Din oras
    TRAGEDIE la Pata Rât: O locuință și alte anexe improvizate au fost cuprinse de flăcări. Un bărbat a murit
  • Acum 2 days Politica
    O ȚARĂ CU NERVII PE MOAȚE
  • Acum 2 days PubliNews
    Femeia anteprenor și inspirație pentru noi începuturi
Citește și...
Editorial

REPUBLICA PRESCRISĂ ROMÂNIA

E cea mai bună perioadă pentru bandiții României. La cum funcționează justiția în țara asta, […]

Editorial

TOCĂTOARELE DE BANI

Se toacă la bani publici în țara asta mai ceva decât carnea. Dacă facem puțină […]

Editorial

ZBOARĂ, IOHANNIS, ZBOARĂ!

Ce știm noi despre președintele Iohannis? Că e mare fan al mișcării, practicând niște sporturi […]

Recomandările redacției
OPINIE Vocea ta

Cine-i ”idiotul”?

Szakats Istvan Dacă primarul Boc a avut azi eleganța de-al face idiot pe inginerul Carol […]