In vizor

Milionarul DANIEL METZ a mituit un membru CNA cu un card de Metro facut pe firma editoare a EBS Radio. Valentin Jucan nu recunoaste, dar a demisionat stiind ancheta Ziar de Cluj. Avem dovada!

La inceputul anilor 2000, Valentin Jucan – astazi demisionar din functia de secretar de stat si membru al CNA- se ocupa cu facutul rost de prospaturi pentru italienii amatori de carne frageda. Facea asta la cafeneaua Crema, unde interpela italieni batrani si, la fiecare “reusita”, isi tragea un comision.

Dar Valentin Jucan s-a prins repede ca cea mai buna cariera este cea de sinecurist politic. Isi datoreaza  ascensiunea profesionala insesi Elenei Udrea care l-a facut consilier in timpul mandatelor sale ministeriale. A devenit celebru cand Mihai Gadea a dezvaluit la Antena 3 ca a plecat dintr-o locuinta de protocol de la RAAPPS lasand in urma datorii de zeci de mii de euro la intretinere. Apoi, datorita sustinerii politice din PNL si mai ales datorita relatiilor lui Mircea Hava, primarul din Alba Iulia, sinecuristul Valentin Jucan s-a procopsit cu un post caldut la Consiliul National al Audiovizualului, locul multor jocuri politice.

De-a lungul mandatului sau, Valentin Jucan a reusit sa faca o gramada de sforarii pentru diversi moguli sau firme din provincie, ridicandu-si in mod subit standardul de viata pana intr-acolo incat in maini i-a aparut volanul unei limuzine Range Rover Sport, masina care nu-i apare in declaratia de avere.

Apropos de declaratia de avere, ea este cheala si e de mirare ca domnul Jucan a  putut sa traiasca doar din retributia de la CNA, avand in vedere trabucurile scumpe pe care le fumeaza.

 

 

In octombrie, CNA a organizat un concurs de organizare a unei licente de radio pentru Cluj-Napoca, la care au participat o gramada de companii cu multa experienta in jurnalism. In mod socant, CNA a decis sa acorde licenta afaceristului Daniel Metz, un milionar cu puternice legaturi in PNL si mai ales cu Emil Boc, alt sustinator al lui Valentin Jucan.

Valentin Jucan chiar a votat in favoarea acordarii licentei lui Daniel Metz, dupa ce, anterior votului, la Cluj-Napoca a avut mai multe intalniri total nepotrivite cu milionarul.

Si aici incepe o poveste foarte interesanta despre cum masca Valentin Jucan traficul de influenta dandu-i o aparenta de consultanta. Sageata lui Jucan se numeste Dorin Pugna, un jurist oarecare, dar prietenul sau intim, pe care Jucan l-a plantat in diverse ecuatii sau companii de media.

E de notorietate faptul ca Pugna a fost angajatul cu carte de munca al societatilor editoare ale posturilor de televiziune LOOK. Suprinza, insa! El si-a dat demisia la finele anului trecut, dupa ce EBS Radio a primit licenta de la CNA si s-a angajat … la EBS Radio. Initial, la Ziar de Cluj am crezut ca angajarea lui Pugna pe post de “jurist” este o rasplata formala pentru votul lui Jucan din octombrie. Dar rasplata s-a transformat intr-o adevarata mita. La finele lui decembrie, un cititor al Ziar de Cluj l-a surprins pe Dorin Pugna la receptia magazinului Metro facand o legitimatie in numele companiei  Entire Broad Casting System, detinuta de Daniel Metz, proprietarul EBS Radio, pentru Valentin Jucan. Cardul a fost facut. Va prezentam mai jos dovada irefutabila ca Metz i-a oferit mita un card unui secretar de stat, membru al CNA, cu care acesta sa-si poata cumpara si deconta aparatura electrocasnica scumpa din Metro. ESte greu de presupus ca Jucan voia sa deconteze legume si somon.

Imediat dupa pontul primit de la cititor, precum si fotografia cu Pugna facandu-i card lui Valentin Jucan, i-am adresat cateva intrebari lui Pugna, cerandu-i explicatii pentru un articol de ziar. Speriat, acesta a intrerupt orice comunicare cu noi, s-a consultat cu Jucan si, cateva ore mai tarziu, s-a prezentat la receptia Metro si a anulat cardul lui Jucan.

Cu camera ascunsa, Ziar de Cluj a obtinut de la angajatele Metro confirmarea ca Valentin Jucan, membru al CNA a avut un card de Metro de la firma lui Daniel Metz, ceea ce constituie infractiunea de luare de mita. Cateva zile mai tarziu, in timp ce Ziar de Cluj incerca sa aprofundeze ancheta, Valentin Jucan l-a intalnit incidental pe Liviu Alexa in parcarea magazinului Lidl din Gheorgheni. Jurnalistul era cu familia la cumparaturi cand Jucan l-a abordat intr-un mod mai ciudat, atingandu-l fizic, punandu-i mana pe portiera masinii si transmitandu-i ca face o prostie si risca mult daca publica ancheta. Simtind ca se apropie sorocul publicarii anchetei care-l va da in vileag pe spagar, Jucan a decis sa-si prezinte azi demisia, lucru care nu-l exonereaza de fapta comisa. In acest sens, patronul Ziar de Cluj  a facut o sesizare pe 7 ianuarie la DNA Bucuresti prezentand dovezile mitei lui Jucan.

 

Angajatele de la METRO confirma: Pugna i-a facut card membrului CNA Valentin Jucan la finele lui decembrie pe firma lui Metz

 

Liviu Alexa: Firma asta, aseară, un coleg de-al meu mi-a șters mie cardul
și unui alt coleg. Suntem de la ziar, de la televiziune. Puteți să ni le
refaceți?
Angajată Metro: Și de ce vi le-a șters?
Liviu Alexa: Da de fraier, de…nu știu ce ordine a primit. Pugna Dorin,
erau două carduri.
Angajată Metro: Mai spuneți o dată.
Liviu Alexa: Ce anume? Asta-i firma de radio și mai avem una de ziar și
le-o șters din greșeală, le-o anulat. Jucan Valentin.
Angajată Metro: Deci, Bulzan Valentin?
Liviu Alexa: Jucan.
Angajată Metro: Și?
Liviu Alexa: Pugna Dorin. Jucan a existat?
Angajată Metro: Da, e aici. E blocat, anulat poziția 2. Dar de ce?
Liviu Alexa: Noh, trebe refăcută!…Deci, când a fost făcută?
Angajată Metro:  Aseară
Liviu Alexa: Aseară a fost anulată. Pugna Dorin a anulat-o.
Angajată Metro (către o colegă): Și acuma cum îl deblochez? Pe
domnul…Anulat poziția 2, în 29.12.2017. Știi tu despre ce-i vorba?
Liviu Alexa: Jucan Valentin, da?
Angajată Metro: Da
Angajată Metro: Cum vă numiți?
Liviu Alexa: Eu? Liviu Alexa. Eu sunt șeful ziarului și al televiziunii.
Și un coleg a anulat din întâmplare. Aseară a fost Pugna.
Angajată Metro: Dar domnul nu-i!
Angajată Metro: Pugna Dorin cine e?
Liviu Alexa: Pugna Dorin este un administrator al firmei mele.
Angajată Metro: Păi, el a fost aseară.
Liviu Alexa: Știu. Și de fraier….
Angajată Metro:  El o fost, a făcut legitimația și pe urmă tot el a venit
și l-o anulat pe domnul Jucan.
Liviu Alexa: Exact. Din greșeală. Putem să refacem legitimația pentru Jucan?
Angajată Metro:  Putem cere de la administrator.
Liviu Alexa: Ce anume?
Angajată Metro: Putem cere de la administrator.
Liviu Alexa: Am înțeles.
Angajată Metro: Trebuie să vină administratorul.
Liviu Alexa: Pot să văd? Adică, ce împuternicire trebuie?
Angajată Metro: Ce nume?
Angajată Metro: A, tre să vină domnul. Numai domnul poate să deblocheze.
Liviu Alexa: Și a lui Jucan când a fost făcută, iertați-mă?
Angajată Metro: Ieri s-a făcut înregistrarea pe firma asta. Ieri s-o
înregistrat firma pentru că nu a fost legitimat.
Liviu Alexa: Și a anulat-o?
Angajată Metro: Da. Și ieri….
Liviu Alexa: Ieri a făcut-o pe Jucan și după aia a anulat-o?
Angajată Metro: Da. Exact. Domnul Pugna Dorin o venit ieri, i-am făcut
înregistrarea, după aia, după vreo 2-3 ore o venit și a zis că îl anulează
pe…
Liviu Alexa: Jucan.
Angajată Metro: Jucan Valentin.
Liviu Alexa: Care era, nu?
Angajată Metro: Pe care l-o înregistrat, că el l-o înregistrat.
Liviu Alexa: Tot el? Am înțeles.

Angajată Metro: Deci, s-o înregistrat domnu, o înregistrat-o pe doamna
Roșu Raluca, pe Runcanu Tudor și pe Jucan Valentin. Și după aia s-o
reîntors, după vreo 4 sau 5 ore și o zis că îl blocăm pe Jucan Valentin,
nu stim din ce motiv.

Liviu Alexa: Și o anulat. Am înțeles.
Angajată Metro: Nu știu ce s-a întâmplat.
Liviu Alexa: Am înțeles. Bun, o să venim. Mulțumesc.

 

Jucan si Pugna MINT de ingheata Somesul

 

Ce spun azi domnul Pugna si domnul Jucan? Dar domnul Metz? Nimic! Nimic corect, ca de mintit, mint fara sa traga aer intre cuvinte. Cu exceptia lui Daniel Metz, care ii inchide telefonul in nas reporterului Ziar de Cluj, ceilalti doi neaga intreaga poveste.

 

Iata discutia cu Dorin Pugna!

Dorin Pugna: “E o informatie falsa. Nu stiu nimic despre asa ceva. Nici vorba sa fi facut un card la Metro. Ce sa anulez daca nici nu stiu despre ce e vorba?”

DAAAAR continua Dorin Pugna, contrazicandu-se continuu:

D. Pugna: Daca am facut niste carduri la Metro pentru firma, e ceva ilegal? Sunt angajat, deci am dreptul sa fac.

Reporter: Pentru EBS Radio?

D. Pugna: Da, nu asa se numeste firma. Dar da, am facut, dar numai pentru mine.

Reporter: Ati anulat vreun card?

D. Pugna : Nu. E cat se poate de simplu. Le-am facut colegilor mei card de acces. Atat. Stiu ca in timp ce cautam peste pentru Anul Nou, au fost in spatele meu un domn si o doamna. Umblau in spatele meu si mi-au facut poze. Stiu cine sunt, nu am nimic cu ei. Pana la urma jurnalismul este o chestie libera.” (n.r. cu referire la fotografia in care Pugna a fost fotografiat facand carduri la Metro)

Sa vedem ce raspunde Valentin Jucan

V. Jucan: Domnul Pugna nu mi-a facut card niciodata. Iar in ultimii doi ani cred ca am intrat la Metro doar o data, anul trecut, cand mi-am cumparat stergatoare de parbriz.

Reporter: Ati dorit sa va cumparati ceva pe banii dlui Metz?

V. Jucan: Nu. Am banii proprii. Am salariul de demnitar, care este mai mult decat suficient. Camerele de filmat nu mint si nici baza de date de vanzari a Metro nu minte. Eu nu am niciun card de niciun fel pentru Metro. (…) Informatia dvs. este una eronata. Am citit articolul dvs. de acum cateva ore, dar eu nu mi-am demisia din aceasta cauza. Vreau sa-mi continui studiile de doctorat.”

Iar Daniel Metz a raspuns la telefon si in clipa in care reporterul s-a prezentat ca fiind de la Ziar de Cluj, a inchis.

 

Urmariti filmarea cu camera ascunsa, prin care dovedim ca Valentin Jucan si Dorin Pugna mint de ingheata apele. O spun chiar angajatele Metro. 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version