Politica

Mihai Goțiu reacționează în cazul Andrei Caramitru: „Sunt dezamăgit, îmi cer scuze tuturor. Jignirea jurnaliștilor nu reprezintă o soluție”

Senatorul Mihai Goțiu a reacționat după ce Andrei Caramitru a pornit un război cu ziariștii. Deputatul independent Adrian Dohotaru a cerut ca Andrei Caramitru să fie exclus din USR, în timp ce senatorul PMP Vasile Lungu i-a rugat pe Mihai Goțiu și Emanuel Ungureanu, foști jurnaliști cu experiență, să se delimiteze de colegul lor Caramitru. 

Goțiu s-a arătat dezamăgit de modul în care Caramitru a ales să se războiască cu presa, jignind dur o parte dintre ziariști.

„Sunt dezamăgit de afirmațiile colegului Andrei Caramitru legate de jurnaliști și îmi cer scuze tuturor celor au fost afectați de ceea ce a scris. O să-i spun și direct, că, indiferent de ceea ce scriu, de ceea ce relatează ori de modul în care o fac, jurnaliștii au de dat seamă în fața propriilor cititori sau telespectatori și nu e treaba politicienilor să-i jignească pe jurnaliști. 

Din experiența de peste două decenii în presă știu că derapajele jurnaliștilor sunt sancționate, mai devreme sau mai târziu, de către proprii cititori și telespectatori. În cazul unor atacuri incorecte și care dăunează imaginii lor publice sau vieții personale, politicienii au opțiunea oricărui cetățean – să se adreseze Justiției. Situația presei din România este una, într-adevăr, problematică. Dar asta nu se rezolvă cu jigniri și atacuri la persoană.

Am fost implicat, ani la rând, înainte de a intra în politică, în luptele pentru profesionalizarea și responsabilizarea jurnaliștilor, pentru elaborarea unui cod deontologic și a unui certificat de bune practici în domeniul presei, în baza căruia cetățenii să poate face distincția între jurnaliștii care își fac munca onest și-și respectă menirea și cei care scriu ”la comandă”, urmărind alte interese decât cele legitime ale cetățenilor obișnuiți. Din păcate, a venit criza din 2008/2009, care a lovit puternic în presă, iar codul și certificatul de bune practici n-au mai ajuns să fie implementate. E un proiect, care consider că trebuie reluat, dar nu de către politicieni, ci de către organizațiile profesionale și organizațiile non-guvernamentale din domeniu. De, asemenea, am avut deja discuții preliminare cu colegi din USR pentru elaborarea unui proiect de lege care să ajute presa independentă și, îndeosebi, jurnaliștii de investigație. 

Ca politicieni avem o răspundere pentru asigurarea dreptului constituțional al cetățenilor de a avea acces la orice informație de interes public, care presupune și asigurarea condițiilor ca presa să-și exercite profesia onest. Avem legi care sancționează derapajele presei și le putem îmbunătăți dacă acestea nu produc efecte. Avem posibilitatea de a propune și de a adopta legi care să ajute jurnaliștii nealiniați politic ori altor grupuri de interese ne-legitime și care să ajute organizațiile de media care luptă pentru profesionalizarea presei.  Asta e responsabilitatea politicienilor în raport cu presa și jurnaliștii, iar jignirea jurnaliștilor nu reprezintă o soluție”, a declarat Goțiu pentru Ziar de Cluj.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *