Nu stim daca domnului Daniel Metz (ii) file(t)eaza un cod, dar stim ca in ultima vreme e tot mai neprecaut si lumea il inregistreaza. Ii inregistreaza conversatiile. Intr-una dintre ele, pe care am auzit-o recent, Metz spune ca s-a prea apropiat de Boc, ca e constient de asta, dar ca era necesar, fiindca altfel Boc nu ar fi inteles cat de special e el pentru a-l urma la primarie. Ca un Kasparov al dumelor politice, Metz explica cui sta sa il asculte si cati bani a dat pentru concertul de la Viena al Transilvania Leaders, noua formatiune parapolitica a lui Ioan Rus, ba chiar da detalii celor interesati despre ce se discuta la sedintele de luni, spunand ca si aceasta apropiere era necesara, ca toate partile sa fie lamurite cat e el de baiat bun. Rus tot nu vrea sa inteleaga ca si-a adus o coafeza in gasca, un Metz care vorbeste vrute si nevrute cand se abtiguie. Dar asta e treaba lui. Treaba noastra e sa consemnam ca Metz are dume din cele mai diverse, de exemplu ca vrea sa ii ia locul lui Sebi Ghita pe partea de contracte cu statul roman, ca el e agreat de servicii si ca SRI e deja partenerul sau, care l-a asigurat in repetate randuri ca se va ocupa de toti dusmanii lui, de parca asta ar fi treaba unui serviciu secret.
Nu stim cum ar fi ca Clujul sa aiba un primar ca Metz, dar parca ne-am saturat ca gulerele albe, la 30 de ani de la Revolutie, sa isi inchipuie ca mai pot pune primari.
Paranoia este un delir cronic, bine structurat şi organizat, în care bolnavul manifestă un orgoliu excesiv, însoţit de hipervalorizare şi exces de autoapreciere. Temele „preferate” ale paranoicului sunt grandoarea şi persecuţia.
O persoană paranoică este mereu suspicioasă, susţin specialiştii în sănătate mentală. Orice i s-ar spune, de rău sau de bine, el răstălmăceşte tot, iar tot ce se discută cu voce joasă consideră că sunt bârfe la adresa lui. Suspiciunile exagerate îl fac să tragă tot timpul cu urechea şi să asculte pe la uşi, convins că toată lumea vorbeşte despre el. Cu adevărat catastrofal pentru el, familie şi cunoştinţe este că paranoicul vede jigniri acolo unde nu există şi interpretează ciudat ceea ce i se spune.
„Pentru că majoritatea paranoicilor au o logică bună, este foarte greu ca persoanele din jur să le facă faţă, să le demonteze argumentaţia diabolică atunci când un paranoic acuză, în stânga şi-n dreapta, că toţi complotează împotriva lui. Mai mult decât atât, orice îi spui unui asemenea om poate fi folosit în favoarea lui şi împotriva ta, explicaţiile tale neavând nicio valoare pentru el. Ba chiar pot reprezenta un soi de muniţie confiscată! Toate acestea creează disconfort atât celorlalţi, cât şi lui însuşi, pentru că, neavând încredere în nimeni, paranoicul se simte nefericit, singur, neliniştit. El este mereu în alertă să nu cadă în capcana nu se ştie cui, convins fiind că toţi oamenii îi sunt, în principiu, ostili şi că au gânduri necurate”, explică lectorul doctor în psihologie Onelia Pescaru de la Universitatea Transilvania.