Ingeniozitatea arhitecturii si a tehnicii austriece din urma cu mai bine de un secol le foloseste si acum de minune masinistilor Teatrului National din Cluj-Napoca (TNC). Intre scripeti, trape si alte mecanisme iscusite, cladirea are un sistem nemaipomenit pentru stingerea si prevenirea extinderii incendiilor. Se numeste “masina de ploaie” si a fost gandita sa stinga instant orice valvataie izbucnita pe scena. La fel, o cortina gigantica de fier ar separa salvator jumatate din incinta in caz de parjol.
La teatru e astazi Ziua Portilor Deschise. La fel ca in fiecare an, vechea cladire freamata de copii si adulti curiosi sa cunoasca strafundurile culiselor si a meseriei de actor. La intrare, clovni si personaje fabuloase sustin cu exaltare spectacole frenetice, in orice spatiu ai intra se aud acorduri de muzica si recitari de versuri si replici din piese de teatru.
Ca sa vizitezi cladirea e nevoie sa te inscrii la tanara de la garderoba si sa mergi cu grupul organizat. Oameni de toate varstele se aduna laolalta la fiecare jumatate de ora pentru turul ghidat.
Copilasi de mana cu matusa lor, pensionari, studenti si oameni intre doua varste se aseaza cuminti pe scaunele de catifea si urmaresc prima parte a prezentarii. Este trecuta in revista istoria cladirii, de la proiectarea ei de firma austriaca Fellner & Helmer, trecand prin perioada cand lojele apartineau familiilor instarile din oras, cu explicatii tehnice si detalii de suflet.
“Priviti ce culoare au scaunele, covorul si draperiile. E rosu, culoarea regilor. Mi-as dori ca de fiecare data cand pasiti pe acest covor sa va simtiti ca niste regi, asa cum ne simtim noi cand suntem pe scena. Fara dumneavoastra, eu nu m-as simti regina atunci cand joc teatru”, a spus Eleva Ivanca, actrita in cadrul TNC, ghid pentru o zi a teatrului, alaturi de colegii de scena.
Peste scena coboara o cortina care de departe pare o panza grea, brodata cu flori.
“Aceasta este cortina de fier. Atunci cand s-a construit cladirea, avea rolul de a apara de incendii. Daca focul izbucnea pe scena, cadea rapid si proteja sala cu spectatorii. Daca era in sala, ar fi aparat scena de dezastru. Din fericire, nu a fost cazul sa fie pana acum folosita in acest fel. Unii regizori folosesc cortina de fier in anumite momente ale piesei, pentru zgomotul pe care il face sau pentru imaginea speciala pe care o creeaza”, explica ea.
Din sala, grupul ajunge direct in cabina actorilor.
“Nu e ca la Hollywood, dar pe noi ne ajuta. Am invatat ca poti sa gasesti fericirea si cu aceste oglinzi si scaune vechi. Poate generatiile copiilor de acum vor avea conditii mai bune”, a explicat actrita.
Urmatorul popas e pe “sfanta scandura” a scenei. In mijloc coboara o trapa, miscata de scripeti ingeniosi, roti dintate si un fel de franghii si mai sunt si mecanisme care ii pot ajuta pe actori sa “zboare” pe deasupra scenei.
“Toate acestea se manevreaza, deocamdata, manual. Sunt vechi de peste 100 de ani si inca functioneaza perfect. Dovada ca tehnica avansata exista si pe vremea bunicilor, dar intr-un alt fel”, spune Elena Ivanca.
Urmeaza o prezentare a tehnicii luminilor din vremea austriecilor, comparativ cu cea actual, dupa care turul se incheie.
“Mai avem inca functionale o masina de ploaie si una de vant. Cea de ploaie e, practic, un sistem rapid de stingere a unor eventuale incendii izbuncnite pe scena. Apa este transportata prin niste tevi subtirele si lungi pana deasupra scenei, de unde curge printr-un fel de sita pe toata suprafata ei. Este functionala si acum. Stiu ca a fost folosita o data, intr-o piesa, pentru a reda ploaia”, povesteste actrita, pentru Ziar de Cluj.
Masina de vant este descrisa de artista “ca un foehn ingrozitor de mare”.
“Imi amintesc ca a fost folosit prima data cand am jucat pe scena Nationalului. M-am simtit ca Marilyn Monroe. In cabina masinistului sunt niste butoane pe care am fost instruiti foarte strict sa nu le apasam niciodata, sunt cele care activeaza masinariile astea”, a mai dezvaluit Elena Ivanca.
