Masca a fost dintotdeauna un simbol al disimulării, al prefăcătoriei, al nesincerității, al camuflării sinelui sub o altă imagine. Nici în zilele noastre nu este altceva. În starea de urgență nu era obligatorie în magazine, așa că mulți nu o purtam. În schimb, ne spălam pe mâini până la sânge, de parcă virusul intra doar prin piele ca râia și nu se transmitea și respirator, tușind unii pe alții „nemascați”, printre rafturile din supermarketurile pline.
Toți am fost plini de responsabilitate și de spirit civic, buni cetățeni, semeni conștiincioși, cât timp o altfel de atitudine ne-ar fi fost amendată drastic.
Cum s-a dat starea de alertă, am renunțat brusc la spălatul obsesiv al mâinilor și am pus masca pe față. Păi, dacă e obligatorie și putem fi, la o adică, și arși la buzunar, nu o punem noi?! O punem, boss!
Ne sperie virusul și ne protejăm de el după cum dau autoritățile stările, nefiind în stare să gândim pentru noi. Dacă în 14 mai era stare de urgență, eram crispați și lupi singuratici, dezinfectați pe tot organismul, speriați de bombă (biologică); dacă din 15 s-a dat stare de alertă, ne-am relaxat subit, ne-am adunat în haite, am început să mergem în pădure și să urlăm ca lupii.
Ne protejăm sau nu ne protejăm de un risc major pentru sănătate după cum ne dictează ordonanțele, ordinea gândurilor noastre fiind reglementată doar de dictatele altora – indiferent că cei care ne pun ordine în gânduri sunt autoritățile statului sau diverși ”influensări” de pe Facebook, Instagram, WhatsApp ș.a.
Acum, cu masca, e un melanj de influențe: statul „militar” ne zice că e obligatorie purtarea, așa că ne supunem, prietenul de pe Facebook zice că se sufocă mascat, cel de pe WhatsApp ne trimite linkuri că totul e o conspirație mondială, ca să îi îmbogățim pe producătorii de botnițe, iar pe Insta, unul pe care-l urmărim zice ori că masca e inutilă, ori postează o imagine prin care ne arată, printr-un paralelism cu făcutul pe tine, de ce e utilă totuși masca.
Cum reacționează creierul la toate aceste influențe?
Omul merge la supermarket și-și trage o mască pe față, sub nas. Sau sub bărbie. De avut, o are, așa că respectă ce impun autoritățile. Din moment ce e agățată de urechi, o și poartă, așa că nu riscă nicio amendă. Nasul e liber, așa că nu se sufocă, după cum a zis prietenul necunoscut de pe Facebook că ar risca. Nici nu îi îmbogățește pe producători, cum a scris amicul de pe WhatsApp, fiindcă poartă aceeași mască o lună, la mișto, până se împute și nu o mai suportă. Și nici nu face pe ceilalți, purtătorul de mască „face doar pe el”, purtând totuși botnița pe gură, respectându-i astfel și opinia celui pe care-l urmărește pe Insta.
Toată lumea e împăcată formal, parcă oamenii își fac cu ochiul în magazine, când se văd așa cu masca pusă la oha: hai că suntem ok, suntem români, i-am șmecherit pe toți și cu asta!
În micile magazine, masca este, oricum, purtată când, cum, ea fiind un accesoriu așezat pe după urechi cu sfințenie doar la supermarket, ca la Balul Operei, unde „portarul”, ca un luntraș Charon, face oficiile cu pistolul de luat temperatura, aprobator, cu gratitudine: „Poftiți, intrați, e bine, aveți mască, aveți temperatura 34,2, s-ar putea să fi murit de câteva minute, dar nu aveți febră, ați decedat perfect sănătos, poftiți, bine ați venit! ”
Masca noastră cea de toate zilele, cea din zilele acestea, este cea dintotdeauna – mereu am fost niște prefăcuți, niște formaliști, plini de respect față de forme, fără fond. Mereu am gândit cu capul altora și a fost vai de capul nostru! Întotdeauna am crezut că îi șmecherim pe toți și ne-am șmecherit în final doar pe noi înșine.
Putem doar să sperăm că de la acest bal mascat de alertă nu vom ajunge la spital, că virusul este într-un declin natural la noi. Pentru că, la cum ne-am relaxat din 15 mai, dacă distribuirea comunitară ar fi fost puternică, la cât de la mișto am purtat și masca peste tot, ar fi putut fi pentru unii ultimul bal pseudomascat!
