In vizor

Marinela Marc, șefa IȘJ Cluj, drept la replică după articolul cu contractele comisarului Ciorbă

Scris de 800

Notă redacțională!

Nu putem să nu facem câteva precizari! 

În primul rând, Marinela Marc a fost contactată ieri, înainte de publicare materialului. Și doamna Amalia Gurzău – pr-ul IȘJ ne-a contactat aseară, dar când am revenit la dânsa, nu a vrut să mai răspundă la telefon (am resunat-o la câteva minute de la apelul ei). 

În al doilea rând, doamna Marc ne-a contactat azi dimineață, motiv pentru care i-am publicat punctul de vedere în material și am invitat-o dacă mai dorește să facă alte precizări să trimită un drept la replică pe adresa de mail a redactorului. 

În al treilea rând, remarcăm felul medieval în care IȘJ Cluj, instituție prăfuită pe comunicare, alege să transmită un drept la replică colegilor din presă, în vreme ce materialul a fost publicat exclusiv pe Ziar de Cluj. 

 

Redăm dreptul la replică transmis de IȘJ Cluj:

”Regret faptul că se impune să mă adresez publicației ZIAR DE CLUJ și să apreciez conținutul articolului publicat marți, 23 noiembrie 2021, în ZIAR DE CLUJ, ca fiind tendențios și lipsit de eleganță, în condițiile în care, pentru informarea corectă a opiniei publice, jurnalistul are obligația să se informeze corect, din surse verificate, în acord cu etica și cu deontologia profesională.

Asocierea identității mele cu trecutul unor persoane, respectiv cu activitatea profesională a acestora, este vădit intenționată, în sens denigrator, în condițiile în care nu am uzat niciodată de poziția profesională sau de calitatea mea publică, în scopul obținerii unor foloase materiale de către terți.

Țin să afirm public faptul că unitățile de învățământ preuniversitar dețin autonomie, în ceea ce privește încheierea de contracte, indiferent de componenta acestora – servicii de pază, salubritate, curățenie, birotică și papetărie, în limitele bugetului alocat și potrivit procedurilor SICAP, referitoare la transparența achizițiilor realizate de către instituțiile publice.

Este regretabil faptul că rezultatele notabile obținute de unitățile de învățământ din județul Cluj sunt umbrite prin afirmații nefondate, tendențioase și denigatoare în raport cu persoana mea.

Sunt omul dialogului, conduc o instituție publică, iar preocupările mele sunt exponențial orientate asupra gestionării procesului educațional, în toate unitățile de învățământ din județul Cluj, mai ales în actualul context pe care îl traversăm cu toții, dar nu voi accepta niciodată ca numele să îmi fie asociat în titluri de presă care vizează senzaționalul gratuit.”

Articolul apărut în Ziar de Cluj: Marinela Marc, șefa Inspectoratului Școlar, încredințări directe pentru amicul Zaharie Ciorbă. Polițistul amator de bordeluri, paznic la școlile clujene

 

 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 7 hours In vizor
    Însuși El, Excelența Sa, Emil Boc, în Marea Înțelepciunea Sa s-a gândit că e frumos să se apuce de modernizări și să pună la pământ statuia lui Iuliu Maniu, fix cu câteva zile înainte de comemorarea a 70 de ani de la moartea sa în închisoarea de la Sighet
  • Acum 9 hours PORTRET
    DACĂ ȘI NEA’ CEAȘCĂ TĂIA ACCESUL GRATUIT LA ÎNVĂȚĂMÂNT (care e înscris și acum în Constituție), mai ajungea Dîncu din Runcu Salvei să se joace de-a politicianul? Vicepreședintele PSD susține privatizarea învățământului preuniversitar
  • Acum 9 hours Din oras
    Cu lucrările nerecepționate, dar trecut ca reușită a măreței administrații ”Bociene”, Parcul Tineretului – Pădurea Clujenilor, intră în renovare
  • Acum 15 hours Din oras
    Viral pe Tik Tok: O cămilă paște-n Cluj
  • Acum 15 hours Din oras
    URMEAZĂ STAȚIA OSĂ METROUL, PRELUNGIREA LICITAȚIEI cu încă o lună
  • Acum 16 hours In vizor
    NOROI ARENA. Jucătorii Rapidului: ”Un teren jalnic. Aveam noroi până la genunchi”. ”U” Cluj, o remiză jalnică
  • Acum 17 hours FOTOGRAFILA
    ”Strâmtoratul” buget al Clujului își permite aruncarea banilor pe apa Someșului navigabil
  • Acum 1 day Editorial
    Prostoii visează la anticipate. Din 1991 aud cuvântul acesta, dar n-am participat decât la ”anticipăpate”. Care ar fi șansele?
  • Acum 1 day Din oras
    BRAVO, EMIL BOC, PARTIDUL COMUNIST ROMÂN ÎȚI MULȚUMEȘTE: Statuia lui Maniu, dată jos cu excavatorul. Finanţatorul statuii, academicianul Emil Borzo: ”Sunt şocat”
  • Acum 1 day Straineze
    SLUGA MOSKOVEI, Viktor Orban, preia retorica Rusiei: ”Dacă trimiți arme Ucrainei, (…) indiferent ce spui, ești în război”
  • Acum 2 days General
    10 ani cu Ziar de Cluj
  • Acum 2 days Politica
    Ciolacu anunță politica fiscală a PSD: Companiile mari să plătească la fel ca și micile companii un impozit de cel puțin 1% din cifra de afaceri. Impozitul pe dividende e prea mic față de Germania
  • Acum 2 days Din oras
    “Încă o mizerie marca prof. Ștefan Florian” – un neurochirurg din generatia noua il face praf pe “vedeta” Spitalului Transilvania, detinuta de Abu Arif Khaled. Florian, ratatul moral al medicinei clujene
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE