In vizor

Marinela Marc, șefa Inspectoratului Școlar, încredințări directe pentru amicul Zaharie Ciorbă. Polițistul amator de bordeluri, paznic la școlile clujene

UPDATE: Ca urmare a publicării materialului, șefa IȘJ Cluj, Marinela Marc a revenit cu câteva precizări: 

„Îl cunosc pe domnul Cirobă de când eram director. L-am văzut cred că de vreo trei ori, dar nu există nicio relație intre mine și acest domn. Cât timp am fost director de școală au existate 4-5 firme care au avut contracte de paza și protecție, nu doar firma acestuia. Nu suntem prieteni, nu ne vizităm, nu bem cafeaua împreună. Directorii de școli își pot alege după cum consideră firmele care să presteze aceste servicii. Șeful IȘJ nu are un cuvânt de spus în acest sens. Eu nu sunt ca Valentin Cuibus, care aducea la ședințe tot felul de patroni de firme pe care îi prezenta directorilor. Școlile se descurcă singure să își demareze procedurile necesare. Eu nu de asta am acceptat să ocup acestă funcție. Nu candidez la vreo altă funcție publică, vreau doar să îmi fac treaba bine aici. Am înțeles că firma este ok, serviciile lor sunt bune. M-a deranjat această legătură care s-a făcut între mine și el. Nu îi cunosc trecutul și nu am avut nicio legătură cu acest om”, a explicat Marinela Marc. 

 

 

Ce semnal de alarmă transmite o comunitate atunci când își exprimă scârba și repulsia față de polițiștii care se pensionează și pun pe picioare afaceri de milioane de euro? Dacă e să ne luăm după modelul american, un polițist pensionat e un erou în comunitate, apreciat și celebrat de oameni, ba chiar sprijinit să își ducă bătrânețile în funcție de visele neîmplinite din cauză că s-a sacrificat în timpul carierei pentru ei.
Bă, dar la Cluj, și nu numai, subiectele de presă cu polițiști pensionați și deveniți afaceriști îi vizează fix pe ăia care și-au făcut de rușine uniforma. Ăia care erau scoși de bodyguarzi din cluburi pentru că erau beți și drogați, iar acum ajung șefi în diverse structuri, ăia care exersau tactica pe civili – fiind acoperiți de colegi, în timp ce și ei erau în civili, ăia în ”negru” – mari consumatori de ”suplimente energetice”, ăia ce ruuuuuuupeau (încă rup) rândurile la prostituate, ăia care au urcat profesional prin șpăgi, iar odată ajunși șefi pe la vreo secție își făceau cuib de polițiste cu care întrețineau relații sexuale, ăia ce au niște plângeri penale pentru activitatea polițienească, dar mai ales pentru afacerile din timpul liber. Adevărați viitor antreprenori cu pensii neatinse de greșelile profesionale, nu?

 

Dar, băi, cum ea asta: polițistul Zaharie Ciorbă, portretizat în trecut în presă ca un client fidel al prostituatelor, pensionat fără să fie atins, a devenit patron cu firmă cu cifră de afaceri de aproape 500.000 de euro, obâinând contracte pe bandă rulantă cu școlile din Cluj-Napoca. Lupul la oi? Că de el se legau zvonuri că ar fi fost autorul unui viol, de el se legau informații din dosarul Club NANA, de el se spunea că își ”aranjase” Secția 2 cu polițiste ”open-mind” cărora le promitea ”ofițeria”.  Nu că mergea el la un club pentru favoruri sexuale era problema, ci că fetele care prestau erau MINORE.  Cam de vârsta celor din liceele cu care are el contracte de pază.

Cum? Simplu, prin cea care a ajuns șefă la Inspectoratul Școlar Județean Cluj – penelista Marinela Marc, o veche cunoștință de-a comisarului. Ziar de Cluj a aflat de la conducerea unei școli de faptul că există niște comenzi venite de la Marc pentru ca unitățile de învățământ să încheie prin atribuire directă contracte de pază și protecție cu firma domnului Zaharie Ciorbă. 

Conform procendurii, Marinela Marc nu apare direct în acte, pentru că întrebuințarea se face între școala x și frima prietenului ei. Cu toate acestea, IȘJ Cluj află ce buget alocă fiecare școală din județ pentru aceste servicii și ce intenții are de contractare. Așa se face că prietenul apare peste tot și ia întrebuințare directă pe bandă rulantă.

 

Vezi și: „Realizarile” lui Pacurar la IPJ Cluj: scandaluri sexuale, coruptie si incompetenta

Câteva dintre contractele din ultimele luni ale SC Ly Security SRL – marea firmă de pază a fostului comisar:

Adică trebuie să vă spunem cum Zaharie se înhaita cu ”partenerul” de mers la prostituate – panarama de Adrian Gurzău, după care umblă Parlamentul României cu procese să își recupereze aparatura pe care și-a însușit-o ca deputat.
„Tot timpul aducea la chefurile cu polițiști politicieni din PNL, mai ales pe Adrian Gurzău, și ne spunea nouă, polițiștilor că ” într-un fel, aceștia sunt oamenii care ne hotărăsc destinele”, că trebuie să ne orientăm. Dacă ne luăm după exemplul lui, cu o firmă cu jumătate de milion ca cifră de afaceri, bani făcuți din contracte cu Statul, cam are dreptate. Oricum, încă dă telefoane prin oraș să bage pe gât și alte firme conduse de pițipoance sau ”finuțe” de-ale lui, cum e cea a de curățenie a unei brunete focoase cunoscută în anumite cercuri din IPJ Cluj”, ne-a declarat o sursă. 

Ly Security, cifră de afaceri uriașă

Pentru o firmă care nu s-a concentrat pe o reclamă, un site cu serviciile prestate, o politică de a căutat clienți noi, mai ales în privat, Ly Security – compania înființată  în 2013 – a mers la sigur: contracte cu primării și cu școlile din Cluj-Napoca. Cu un număr de 59 de angajați declarați pentru anul anterior fiscal, Ly Security are o 422.872 de euro. 

Inițial, compania a fost înființată de către IEPURE CARMENA CORINA – despre care presa a aflat că în 2020 a candidat la Consiliul Local Cluj-Napoca din partea Partidului FORȚA NAȚIONALA CLUJ. Însă Ly Security, sub tutela doamnei Iepure nu atingea cifre de afaceri mai mari de 20-30 de mii de euro, așa că în 2016 a ieșit din schemă patroana și a intrat domnul comisar pensionat și plin de pile. De atunci, contractele au curs pe bandă rulantă. 

Ghiciți cu cine este prieten domnul afacerist? Cu Marinela Marc, doamna din PNL care ”întâmpător” este și șefa Inspectoratului Școlar Județean. Între Zaharie și Marc există o prietenie mai veche. 

„Pe mine mă sună directorii de școli și ma cheamă să semnez cu ei”

Contactat telefonic pentru a explica contractele pe care el are cu școlile din Cluj-Napoca, Zaharie Ciorbă susține că nu are nicio relație de prietenie cu șefa IȘJ Cluj, pe care a cunoscut-o când aceasta era o simplă directoare de școală. Acesta susține că de 3-4 ani se ocupă de paza și protecția din aproximativ 10 unități de învățământ și că nu e nevoie să intervină cineva pentru contractele sale, pentru că a ajuns la acel nivel la care directorii în sună să vină să semneze cu școlile respective. 

„Nu sunt în relații de prietenie cu Marinela Marc. Am cunoscut-o în urmă cu câțiva ani, când era directoare de școală. Anul acesta, spre exemplu, m-am întâlnit pur întâmplător cu ea, o singură dată, la o nuntă. Atât. Eu nu am nevoie să mă recomande nimeni pentru că prestez servicii de calitate. De asta sunt sunat când vor să ne contracteze. Mă sună un director de școală și mă întreabă: „Aveți oameni, puteți să ne asigurați paza?”, iar eu dacă am disponibilitate semneze contractul. Noi avem pachete de servicii publicate în SICAP (centralizator pentru achiziții publice) și ei își aleg de acolo. Nu am cum să modific prețurile, pentru că semnăm contracte pe un an de zile, la fel cum școlile își fac bugetul stabilit de la început. 

Acum am contracte cu vreo 10 școli din Cluj-Napoca, dar sunt și alte firme care au contracte cu mai multe. Spre exemplu, o directoare m-a sunat că i-a cerut numărul meu o altă directoare, care vrea să îi asigurăm paza în unitatea de învățământ pe care o conduce. Suntem recomandați prin munca pe care o prestăm, alfel nu ne-ar mai chema nimeni”, a declarat Zaharie Ciorbă, patronul firmei Ly Security. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *