PubliNews

Mărcile româneşti Nufăr şi Triumf au vânzări de 5 mil. euro, 16% din businessul Farmec Cluj

Produsele de curăţenie Nufăr şi Triumf, care au o istorie de aproape jumătate de secol, au ajuns să reprezintă 16% din businessul producătorului local Farmec Cluj-Napoca, anunta Ziarul Financiar.
 
Astfel, la o cifră de afaceri de 31 de milioane de euro anul trecut la nivelul întregii companii, cele două produse au vânzări de circa 5 milioane de euro, potrivit calculelor ZF. Cea mai mare pondere în businessul Farmec o au în continuare produsele cosmetice sub branduri precum Gerovital sau Farmec.
 
„Acum 2-3 ani aceste produse aveau o pondere de doar 10% în businessul companiei, însă au urcat puternic ajungând la circa 16%”, spune Mircea Turdean, directorul general al producătorului de cosmetice din Cluj.
 
Cele două branduri dominau piaţa înainte de ’89 şi au reuşit să se menţină în topul vânzărilor până astăzi când se bat cu brandurile unor giganţi internaţonali precum Reckitt Benckiser (Cilit), Unilever (Domestos, Cif) sau Procter & Gamble (Mr. Proper), care investesc sute de mii de euro anual în publicitate.
 
„În ultimii ani am decis să investim şi noi în publicitate şi am alocat celor două branduri un buget de marketing şi promovare care ne-a ajutat să creştem vânzările”, spune Turdean fără a oferi alte cifre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *