Politica

Marcel Ciolacu: „Israelul are dreptul să se apere în perfect respect cu dreptul umanitar”

Premierul României, Marcel Ciolacu, și prim-ministrul Statului Israel, Benjamin Netanyahu, susțin declarații comune de presă. G4Media transmite LIVE declarațiile.

Marcel Ciolacu:

Am decis să vin astăzi în Israel, deoarece în astfel de momente dificile, partenerii și prietenii trebuie să-și demonstreze solidaritatea.

Societatea românească, comunitatea de issraelieni din România și cea de români din israel deplâng victimele nevinovate în urma atacurile teroriste declanșate de Hamas.

Transmit compasiunea noastră pentru toate aceste pierderi de vieți omenești și pentru numerosii răniți.

România rămâne un stat consecvent în cadrul relațiilor sale din Orientul Mijlociu. De aceea, suntem extrem de îngrijorați de spirala crescândă a violențelor cu consecințe directe asupra populației civile atât israeliene cât și palestiniene.

Ne menținem atitudinea de promotori ai păcii dar vom fi alături necondiționat de partenarii și aliații noștri.

Alături de comunitatea internațională, România solicită eliberarea tuturor ostaticilor și abținerea de la orice alt act de agresiune.

Am transmis premierului Netanyahu că în fața acestor atacuri Israelul are dreptul să se apere în perfect respect cu dreptul umanitar.

Fac apel pentru facilitarea coridoarelor umanitare din Gaza.

Vă mulțumesc pentru implicarea autorităților israeliene și pentru sprijinul în repatrierea în siguranță a peste 2000 de cetățeni români din israel.

reiterez necesitatea unei păci durabile în Orientul Mijlociu și îmi doresc un efort comun pentru evacuarea în siguranță a cetățenilor români din Fâșia Gaza.

Sperăm ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple.

Benjamin Netanyahu:

Apreciez solidaritatea dumneavoastră.

Mulțumesc, domnule prim-ministru, și vă assigur că vom face tot ce stă în puterea noastră pentru a-i evacua pe cetățenii dumneavoastră din Gaza.

Problema realizării păcii în Orientul Mijlociu este o chestiune pe care o împărtășim, dar o astfel de pace va fi posibilă doar dacă acest califat Daesh va fi distrus.

Nimeni nu poate încheia pace cu Daesh, cu Al-Qaida și nimeni nu poate încheia pacea cu naziștii.

Ei trebuie învinși și apoi vom avea pacea.

Ciolacu, alături de Netanyahu

Foto: captură video