Politica

Marcel Ciolacu a fost nominalizat, fără surprize, al 8-lea premier al lui Klaus Iohannis. Iohannis a numit mai mulți premieri social-democrați decât Ion Iliescu

Președintele Klaus Iohannis l-a nominalizat, chiar de ziua sa de naștere, pe Marcel Ciolacu pentru a forma noul Guvern. Este premierul cu numărul 5 pe care Iohannis îl desemnează de la PSD, în cele două mandate de prim-ministru.

  • Ceilalți premieri PSD au fost: Victor Ponta (de mai multe ori), Sorin Grindeanu, Mihai Tudose și Viorica Dăncilă. Asta deși, la începutul primului său mandat, Klaus Iohannis anunța că ”voi scăpa țara de PE-SE-DE” și promitea că nu va mai desemna niciun premier din PSD.

”S-au terminat consultările și voi anunța decizia mea. Coaiția de guvernare a decis, acum un an și jumătate să funvționeze pe un model nou pentru România, cu o schimbare a premierilor. Acest model a funcționat foarte bine și sunt încredințat că va funcționa foarte bine.

Am avut premierul Nicolae Ciucă, care a condus un Guvern compus din miniștirii desemnați de partidele din coaliție. România a trecut prin mai multe crize și datorită modului în care coaliția a lucrat am reușit să depășim aceste crize. Nimic din aceste rezultate nu a venit de la sine.

Faptul că azi ne găsim aici să finalizăm rotația premierilor arată un nou nivel de implicare politică. românilor li s-a promis stabilitate și au stabilitate. Românilor li s-a promis depășirea marilor crize.

În aceste condiții, după consultările pe care le-am avut astăzi, cred că nu este nicio surpriză, îl desemnez pe domnul Marcel Ciolacu pentru funcția de premier. Domnule prim-ministru desemnat vă doresc mult succes în formarea Guvernului și vă aștept la depunerea jurământului”, a spus Klaus Iohannis.

Exit mobile version