In vizor

Mândru, primarul din Florești dă comunicat cu mucul semnării ”autorizației de construcție” a Spitalului Regional de Urgență ”în mandatul său”. Mvai, ce știre despre ce OSĂ avem. Din 2007 OSĂ toat avem acest spital

Unitatea medicală care se construiește ”din fonduri europene” în Florești, încă din 2007, a fost prinsă de Ministerul Sănătății la finanțare într-un alt program (nou-nouț, că alealalte s-au împuțit de la cât de folosite au fost) pe fonduri europene numit pompos Programul de Sănătate 2021 – 2027. Deja suntem în 2023 cu ”cuprinderea” și abia ce s-a mai semnat o hârtie care va merge lângă celelalte hârtii pâne se va așterne un praf nou și peste ele, dar primarul Floreștiului, liberalul Pivariu, a ieșit la cotcodăcit că i-a ieșit o mărgică din ce-a râcâit.

  • Bogdan Pivariu, a dat un comunicat pentru mass media locală de chitanțier că a semnat autorizația de construcție a obiectivului. ”Mă bucur că am reușit să dăm o nouă direcție Floreștiului. Până la mandatul meu, autorizațiile de construire erau date preponderent pentru imobile care aveau ca singur obiectiv profitul dezvoltatorilor. De această dată am semnat autorizația de construire pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj”. Aha? Adică? Ce-a vrut să ne comunice comunicatorul prin alăturarea cuvintelor ”mandatul meu”, ”o nouă direcție”, ”profitul dezvoltatorilor”, ”de această dată”, ”am semnat pentru”? Că până la această dată n-a semnat decât pentru profitul dezvoltatorilor?

Revenind, cele trei spitale regionale de urgență (SRU) din Cluj, Dolj şi Iaşi au prevăzute un buget de 1,2 miliarde de euro în acest program (tot din bani europeni), ce aduc investiții de 5,8 miliarde de euro cuprinse în Programul de Sănătate 2021-2027. Ne dădea bla-bla-bla pe subiect, Marcel Boloș prin 2020 că: “E pentru prima oară când România are un program dedicat exclusiv sănătății. Programul Sănătate va crea o sinestezie la nivelul investițiilor în sistemul medical, ce va aduce spitale nou construite, instruirea personalului medical, asistența prespitalicească și spitalicească și dezvoltarea de noi tehnologii în domeniu. Investiții pentru 3 spitale regionale, cel puțin 7 spitale județene noi sau reabilitate, acces la screening gratuit pentru peste 800.000 de români, 52.000 de persoane formate și un centru de excelență în protonoterapie construit și dotat sunt doar câteva dintre obiectivele Programului Sănătate 2021–2027”.

Politicienii aceștia tot timpul sunt virgini: la ei în ”mandat” întotdeauna este ”pentru prima oară”…

Prin urmare, din 2021 și până în 2023 s-a reușit măreața realizare a semnării unei autorizații de construcție și, deja, după mass media locală de chitanțier OSĂ avem secții peste secți, noi nouțe în acest spital ce zace pe hârtie încă din 2007, data la care Marius Nicoară, pe atunci președinte al CJ Cluj, a rotunjit printre buzițe cuvintele: Spital Regional de Urgență.

În 2014 (după 7 ani de la prima pomenire a necesității construirii acestui spital), România avea pentru prima dată bani europeni alocaţi pentru spitale regionale. Cu 9 ani în urmă aveam bani. După 9 ani de zile nu numai că nu avem o primă cărămidă pusă aici în Cluj, dar nu avem nici măcar o perspectivă când o să fie pusă cu adevărat prima cărămidă.

În 2016  (după alți 2 ani, ce-s anii la scara timpului politicienilor noștri între două promisiuni despre nimic și OSĂ fie bine, să nu fie rău?), au fost deblocați bani europeni și s-a semnat un acord cu Banca Europeană de Investiţii pentru finanțarea acestui proiect. În 2021 s-a constatat cănu se mișcase nicio hârtie la nivel de guverne ale României în ceea ce privește aceste SJU, singurii care şi-au făcut treaba fiind consultanţii angajaţi de BEI. A fost selectat câştigătorul licitaţiei pentru achiziţia de servicii de proiectare şi elaborarea proiectului tehnic. În noiembrie 2021 a fost selectat câştigătorul, abia în 9 mai 2022 s-a anunțat din partea ministerului Sănătăţii că lucrurile merg mai departe şi că s-a semnat contractul.

Ieri, în 27 aprilie 2023, a cotcodăcit Pivariu c-a semnat o hârtiuță.

Dar cine construieşte spitalul?

Că abia anul trecut, în noiembrie, a început proiectarea Spitalului Regional de Urgenţă Cluj. Câştigătorul licitaţiei este Asocierea 3TI Progetti Italia – Ingineria Integrata S.p.A, Aduro Impex SRL, ATI Project SRL – asociere italo-română. Consorţiul are obligaţia, conform contractului, să finalizeze Proiectul tehnic de execuţie (PT) în 12 luni – deci până în noiembrie 2023. De asemenea, contractul mai prevede 60 de luni pentru asistenţă tehnică (inclusiv pe perioada execuţiei lucrărilor de construcţie) şi alte 60 luni perioada de notificare a defectelor (garanţia lucrărilor). Bugetul pentru lucrările de proiectare şi asistenţă tehnică este de aproximativ 10 milioane de euro”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Sănătăţii.

Ca să ne încadrăm în bani europeni, construcția trebuie finalizată în 4 ani, adică în 2027.

Mai este timp de tras și de plimbat niște hârtii, de dat niște comunicate.

Noi suntem curioși: cum spumele mării se va construi Spitalul Regional de Urgență, șantier lângă șantierul de lărgire a legăturii dintre Florești și Cluj, ca parte a construirii Centurii Metropolitane, alt șantier? Pe unde merg utilajele, unde se depozitează pământul din săpătură? Dacă dau de vestigii istorice (ca la fostul Polus), în cât timp se face descărcarea de sarcină arheologică, cât se va întârzia cu lucrarea?

Șamd.

Prin urmare, trageți-l pe Pivariu de mânecă să nu mai scoată mărgele prin presa de chitanțier pe post de perle de cultură!

CITEȘTE: Banca Mondială avertizează: ”risc critic” ca România să rateze trei mari proiecte din PNRR – metroul de la Cluj, cele 27 de spitale noi și campania de reîmpădurire

Exit mobile version