In vizor

Managementul defectuos al deșeurilor a transformat Băișoara într-un munte de gunoaie

„Au trecut aproximativ două săptămâni de la publicarea unor fotografii care prezintă situația deplorabilă a managementului deșeurilor de pe raza Comunei Băișoara.

Până în prezent nu s-a întreprins nicio măsură pentru remedierea acestei probleme, care face  neatractivă Stațiunea Muntele Băișorii, iar fotografiile de mai jos nu mai au nevoie de nici un comentariu”, a scris astăzi pe Facebook Adrian Jișa, candidatul din partea PSD la Primăria Băișoara.

„În prezent peisajul din zona turistică a Stațiunii Muntele Băișorii, respectiv zona Moara de Pădure-Frasinet, este unul deplorant, iar sistemul de management al deșeurilor este unul dezolant.

În prima ședință ordinară a Consiliului local Băișoara, voi propune amenajarea centrelor pentru depozitarea deșeurilor, prin betonarea, împrejmuirea și acoperirea punctelor de colectare. Totodată, pentru a păstra un peisaj cat mai natural, pot fi montate panouri decorative cu specific montan.

PS: Problema deșeurilor de pe raza Comunei Băișoara a fost adusă în discuție în mai multe ședințe ale Consiliului local”, a mai scris consilierul local Adrian Jișa pe Facebook, în 12 august.

Ziar de Cluj a semnalat din 8 iunie faptul că vijelia spulberă în pădure gunoaiele neridicate din Băișoara, transformând o zonă montană superbă din județ într-un munte de mizerie. Localnicii ne sesizau că firma de salubritate nu ar mai fi ridicat gunoiul din comună în lunile de pandemie, acesta fiind motivul pentru care zona devenise o imensă pubelă.

La solicitarea Ziar de Cluj, Ciprian Bica, administratorul public al Primăriei Băișora, ne-a transmis însă faptul că firma de salubrizare și-a respectat obligațiile:

„De la data instituirii stării de pandemie și până în prezent, firma de salubrizare SC ECO 5 ARDEAL S.R.L., care activează în baza contractului de prestări servicii cu numărul 445/26.01.2016, și-a respectat obligațiile prevăzute în contractul de servicii,  fără întrerupere, atașând în acest sens și programul de colectare al deșeurilor de pe raza UAT Băișoara, de către operatorul de salubrizare SC ECO 5 ARDEAL S.R.L.”

După cum putem observa din programul de colectare, deșeurile se ridică în Băișoara foarte rar:

Conform graficului primit din partea Primăriei Băișoara, în martie, deșeurile menajere au fost ridicate doar de 2-3 ori pe lună, din fiecare zonă a comunei. Deșeurile selective au fost ridicate o singură dată. În  aprilie, frecvența redusă a ridicării gunoaielor a rămas neschimbată. În mai, în stațiunea Muntele Băișorii, deșeurile menajere au fost ridicate de 5 ori, în satul Băișoara de 2 ori, iar în celelalte sate din comună de 4 ori. Deșeurile selective au fost ridicate tot o singură dată.

Liviu Ghib, primarul comunei Băișoara, dădea în iunie vina pentru gunoizarea comunei pe proprietarii caselor de vacanță:

„Primăria Băișoara a început ecologizarea zonei începând cu luna mai 2020, lucru de care comunitatea s-a bucurat nu mai mult de o săptămână.

Proprietarii caselor de vacanță din Stațiunea Turistică Muntele Băișorii, precum și cei din satele Moara de Pădure și Frăsinet, sate unde există case de vacanță, aruncă gunoaiele la voia întâmplării, nu în zonele special amenajate pentru colectarea deșeurilor colective și a celor selective, iar în momentul în care animalele ajung în zonele respective, acestea sunt împrăștiate de animale și/sau de vânt”, a precizat, pentru Ziar de Cluj, Liviu Ghib, edilul comunei Băișoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version