Editorial

MAI ȘTIȚI COȘURILE DE PE FAȚA ROMÂNIEI?

Ce an e? Parcă era unul nasol, cu ceva virus, da’ nu mai știu exact. 2019? Nu, că e prea vechi. 2020? Da, ăsta trebuie să fie! Stai, că avem și vaccin, deci suspectez că ar fi 2021, dar nu-s sigur.

Au fost ceva alegeri recent? Cine a câștigat? E Viorica Dăncilă președinte? Stai, că alegerile astea au fost mai demult. Acum au fost alea la care nu trebuia să câștige PSD-ul. Ajutați-mă, că mă lasă memoria, cine a câștigat? Ah, tot PSD-ul. Mai țineți minte? Au fost în decembrie.

Dar alegerile locale le mai țineți minte? Alea în care Capitala a fost salvată de sub tirania Firii și li s-a promis bucureștenilor apă caldă și căldură. Știe cineva dacă s-a rezolvat problema sau tot dârdâie oamenii ăia prin case?

Mai știți vara, când a dispărut virusul și românii s-au înghesuit la mare? Dar carantina o mai țineți minte? Dar mai știți cum era să poți strănuta liniștit într-un autobuz, fără ca lumea să vrea să te răstignească? Ba chiar să-ți și ureze sănătate?

Am făcut această verificare de memorie pentru că nu e punctul nostru forte. Și nu doar noi, românii, suferim de amnezie națională, ține de natura umană. Dacă nu aveam memorie scurtă, învățam din greșelile istoriei și nu le mai repetam. Dar cu un război pornit din prostie toți suntem datori.

Dar nu mă interesează amnezia altor popoare, ci a noastră. Scurtcircuitul ăla din creier care ne face să realegem incompetenți, să uităm că am ieșit în stradă sau să nu mai știm care era scandalul de ieri, că suntem ocupați să ne certăm pe cel de azi.

Mai țineți minte scandalul Plush Bio? Ăla în care zeci de tinere susțineau că și-au distrus fața, după ce au folosit produsele cosmetice dezvoltate de un așa-zis dermatolog? Brandul ăla promovat în online de mulți influenceri, chiar și după ce au apărut tinerele cu fețele distruse? Normal că nu mai țineți minte, doar s-au întâmplat atâtea de atunci.

Creatoarea brand-ului Plush Bio putea chiar să apară într-o emisiune TV și nimeni nu și-ar fi dat seama. Dar stai, că exact asta s-a întâmplat!

Citez de pe libertatea.ro: „TVR 2 găzduiește o emisiune în care falsul dermatolog – în fapt, doar farmacist – apare rubrică de rubrică cu sfaturi pentru frumusețe. Realizatoarea emisiunii, Alina Roxana Ionescu, nu marchează în mod potrivit publicitatea, nici în emisiunea pe care o prezintă pe TVR 2, nici pe pagina sa de Instagram, unde promovează în mod curent produsele Plush Bio.

Deci, cum? Televiziunea publică promovează un brand cel puțin dubios, până se pronunță justiția, și pe creatoarea acestuia, care s-a dat drept dermatolog, dar de fapt e farmacist? Așa se pare. În spiritul informării corecte a publicului, televiziunea susținută din bani publici s-a gândit să ne bage pe gât niște produse care ne-ar putea face rău. Și o face pe șustă, ca publicitate mascată, cum îi șade bine unei televiziuni de stat.

„Emisiunea „Zile cu Stil”, difuzată la TVR 2 în data de 26 decembrie, o aduce din nou în prim-plan pe Ioana Marinescu, care a oferit sfaturi despre cum poți avea un ten luminos de sărbători.

Totul se întâmplă la sediul Plush Bio, iar produsele sunt filmate în așa fel încât îți poți da seama care este marca promovată, chiar dacă logo-ul firmei de pe tricoul Ioanei Marinescu este blurat. La un moment dat, însă, cuvântul „Plush” de pe tricou rămâne vizibil. Momentul nu este marcat în niciun fel cu „publicitate”.”, mai scrie libertatea.ro.

Ce drăguț, oare la ce urmează să facă TVR publicitate? La droguri? La arme? La dame de companie?

Bun, dar justiția ce face de 8 luni, de când a izbucnit scandalul? Păi, fiind oarbă, încearcă să-și stoarcă punctele negre de pe față și nu le nimerește.

„Mi se pare nedrept ca aceste produse încă să fie promovate la TV și online, în contextul în care eu încă mă chinui cu problemele tenului. Și este ceva teribil că poliția nu își face treaba și durează atât de mult”, a declarat, pentru Libertatea, Alexandra Dobre, 21 de ani, din Constanța.

„Andra Ardeoiu, 22 de ani, a făcut și ea plângere la Parchet, în Gorj, la începutul lunii mai. Nu am fost chemată la declarații. Multe dintre noi, cele care am făcut plângeri, nu am fost chemate să povestim ce s-a întâmplat. Într-un cuvânt, nu s-a rezolvat nimic.”

„Remalia Nistor a fost printre primele persoane care au depus plângere, iar astăzi nu știe nimic despre soarta dosarului. „Am depus plângere la Judecătoria Sectorului 1, în luna martie, anul trecut. Nu am fost chemată la declarații”, a spus tânăra pentru ziar.”

„La fel s-a întâmplat și în cazul Cătălinei Chesca. „Am dat-o în judecată pe Ioana Marinescu anul trecut, în mai. Nu m-au chemat la declarații. Cum mă simt când văd că aceste produse se promovează în continuare? În niciun fel nu mă mai simt”, a declarat tânăra, pentru Libertatea.

Deci, justiția doarme, iar doamna asta e bine-mersi, se promovează la televiziunea națională. Hai că e frumos și în 2021. Să vină următorul scandal, să uităm, din nou, de ăsta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *