Conform unui proiect de lege adoptat de Senat săptămâna aceasta, începând cu anul școlar viitor, numărul de ore va scădea în învățământul preuniversitar, urmând a se ajunge la o medie de 20 de ore pe săptămână la clasele I-IV (față de 19-22 ore în prezent), de 25 de ore la gimnaziu (față de 26-34 în prezent) și 30 la liceu. Noul proiect de lege nu stabilește un număr maxim de ore, așa cum prevedea legea din 2011, ci o medie.
Legea 1/2011 prevedea maximum 20 de ore pentru ciclul primar, 25 pentru gimnaziu și 30 pentru liceu. Această lege a fost modificată în anul 2013 printr-o ordonanță de urgență care a stipulat ca numărul de ore să fie stabilit prin decizia ministrului Educației, în funcție de planurile-cadru de învățământ.
Legea adoptată de Senat a fost respinsă la începutul acestui an de către președintele Iohannis, care a susținut că aplicarea ei ar aduce „un val de concedieri în sistemul de învățământ”. Sindicatul FSLI anunță proteste dacă nu se amână scăderea numărului orelor de școală, însă președintele este obligat acum să promulge proiectul de lege.
Care ar putea fi efectele acestei legi?
La prima vedere, reducerea orelor de curs sau, cel puțin, scăderea numărului mediu de ore, ar putea reprezenta un lucru pozitiv. Elevii nu ar mai fi obligați să stea la școală mai mult de 6 ore pe zi, așa că ar avea mai mult timp pentru pregătirea temelor sau pentru activități extrașcolare.
Efectele perverse ale acestei noi legi rezidă însă în modul de funcționare, în însuși eșafodajul sistemului de învățământ, care este format din oameni care, în mod firesc, își vor apăra locul de muncă, sursa de venit.
În prezent, norma didactică este de 18 ore. Un profesor care predă o materie de bază (româna, matematica), își asigura cu ușurință, până acum, o normă întreagă, dacă preda la o școală generală sau la un liceu din mediul urban, unde existau suficiente ore și clase. În astfel de unități de învățământ erau chiar și mai multe norme, fiind angajați mai mulți profesori pentru o anumită materie, la care numărul de ore săptămânal era de 4-5.
Pentru materiile unde numărul săptămânal de ore este mai mic, o catedră întreagă se poate asigura însă la limită la o școală din mediul urban, în mediul rural cele 18 ore putând fi cumulate doar prin predarea la mai multe școli. Dacă numărul săptămânal de ore, per ansamblu, se va reduce, profesorii din mediul rural, mai ales, de la toate materiile, vor avea o reală dificultate în a își găsi un post (sau mai multe posturi) pentru o catedră întreagă (pentru un salariu întreg).
Însă, profesorii, mai ales cei cu vechime și cu bune relații la direcțiune și la inspectorat, vor face tot posibilul pentru a își asigura catedra. Și aici intervine mecanismul pervers. Cele 18 ore vor fi adunate, dacă altfel nu se va putea, prin predarea mai multor materii. Profesorul de fizică, de exemplu, va preda și muzică sau desen, chiar dacă nu are niciun pic de simț artistic și nicio pregătire de specialitate. Sau își va suplimenta orele lipsă cu educație fizică, unde elevii vor fi lăsați să se joace în curte, fiindcă un profesor de fizică, cu siguranță nu va ști ce să facă cu elevii la educație fizică, în ciuda faptului că astfel de ore par foarte simplu de coordonat Dat fiind numărul redus de ore, profesorul de matematică va face cu elevii matematică la orele de umplutură pe care le va primi pentru completarea catedrei și astfel vom avea noi generații de copii cu lordoză și scolioză pentru că elevii nu vor mai face deloc sport. Sau vom avea viitori adulți fără o înțelegere a artelor ori fără deprinderi tehnice elementare pentru că, la școală, nu au făcut. Și asta nu ar fi cea mai mare problemă.
Există și acum uzanța, printre profesori, de a nu lăsa corigenți și repetenți pentru a nu se pierde catedrele. La o școală cu puțini elevi, unde numărul elevilor din clase este redus, unde se forțează numărul de clase pentru asigurarea normelor, lăsarea a 2-3 elevi repetenți poate însemna desființarea unei clase, care duce la desființări de posturi didactice sau la norme incomplete, adică la salarii incomplete.
Dacă numărul mediu de ore va fi diminuat acum prin noua lege, de clasele rămase se va ține cu dinții și toți elevii vor termina liceul, indiferent că au cunoștințele necesare sau nu. Actualul sistem deja produce un număr imens de agramați și de analfabeți funcțional, dar viitorul sistem ar putea produce analfabeți la propriu, fiindcă și elevii care nu cunosc bine literele (există cazuri în mediul rural, chiar dacă pare incredibil) vor fi târâți prin școală pentru a asigura catedrele dascălilor.
Așadar, reducerea numărului săptămânal de ore poate duce la două lucruri nedorite, fără de care profesorii nu își vor putea menține catedrele întregi: predarea unor materii „mai puțin importante” și de profesori habarniști și oferirea de diplome de absolvire tuturor analfabeților.
„Școala după școală”
„Școala după școală”, la fel ca programul „Școala altfel”, reprezintă o frecție la picior de lemn, o frecare a mentei pentru ca școlile și dascălii să simuleze activități interesante, pentru a da impresia că își merită salariile. Școala e școală, nu e după școală sau altfel. Dar, prin activitățile altfel de după programul școlar normal, profesorii își vor mai putea completa catedrele decimate prin noua lege.
Completarea normei didactice se poate face, în limita a maximum 4 ore săptămânale, prin programul „Școala după școală”, conform Ordinului ministrului Educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5349/2011.
Articolul 17 din acest ordin însă stipulează:
„Finanţarea programului se poate face: a) din bugetul autorităţilor locale; b) din programe finanţate din fonduri europene sau naţionale; c) din activităţi şcolare şi extraşcolare, donaţii, sponsorizări, prin suportul financiar al asociațiilor de părinţi, al organizațiilor nonguvernamentale etc., cu respectarea legislaţiei în vigoare; d) din bugetul de stat constituit, în condițiile legii, cu această destinație, pentru elevii proveniţi din grupurile dezavantajate.”
Așadar, normele didactice se pot completa prin 4 ore încadrate ca „Școală după școală”, însă profesorii ar putea fi plătiți pentru aceste ore din donațiile părinților sau ar fi la mila autorităților locale, dacă elevii nu provin din grupurile dezavantajate, pentru a putea fi finanțate orele din bugetul de stat.
Profesorii riscă să ajungă milogii edililor, ai părinților sau ai diverșilor sponsori, pentru a își putea asigura un salariu complet. Ce vor face ei la „Școala după școală”? Ce vor fi plătiți să facă. Fiindcă cine dă banul decide.
Prin reducerea numărului de ore, datorită sistemului pervers de învățământ, în care catedrele se asigură și se mențin greu, vom avea elevi mai slab instruiți, ore mai puține, predate de mai puține cadre specializate, dar ne vom putea lăuda cu mai mulți absolvenți care habar nu vor avea de școală sau de lumea aceasta. Elevii vor fi mai odihniți, mai relaxați, mai șomeri, pentru că vor fi neangajabili după ce vor ieși dintr-un sistem educațional românesc în care asigurarea catedrelor și a salariilor este principala preocupare a celor mai mulți dintre profesori. Ce om cu vocație se înghesuie, la urma urmei, într-un sistem care, de două decenii, este reformat în permanență doar de dragul reformei?