Anchete

Mafia unei afaceri „caritabile” făcute în numele Clubului Universitatea. Cum au devenit Rareș Bogdan şi Walter Florian pionii lui Sorin Apostu

E lesne de înțeles că dezvăluirile despre Clubul Universitatea nu se apropie de un final. Totodată e incredibil câte găinării s-au făcut pentru a căpușa un club ce cunoștea o evoluție pozitivă atât în lumea fotbalului, cât și în sufletele a sute de mii de români. Pe când s-au băgat cei de la DIICOT în schemă, era mult prea târziu. De fapt, procurorii nu au vrut să vadă trecutul acestui club, ci doar să ofere României un inculpat pe tavă: Florian Walter & Co.

Ne uităm la Boc și stenogramele cu Walter din ziua perchezițiilor. Ne uităm la declinul echipei fără a înțelege că au existat mai multe persoane în umbră, care s-au ales cu terenuri și achiziții de pe Club fără să scoată un ban din buzunar. Au violat Universitatea Cluj, i-au furat până și ultima brumă de avere.

Culmea, când Walter era urmărit penal de DIICOT (pentru procurori miza nu era echipa de fotbal, ci Walter în persoană, cu al său Romprest, el deranja), procurorii au primit o propunere din partea avocaților săi să extindă urmărirea penală și pentru perioada dinainte ca Florian să preia echipa și să achite datoriile acesteia. Dar, în România lucrului bine făcut, nu s-a dorit să se descopere cum a fost căpușat clubul, ce politicieni și afaceriști au profitat de pe bugetul entității și cum au căpușat-o.

Așa că procurorii DIICOT au răspuns patetic la solicitarea lui Walter trimițându-l în judecată în aceeași zi în care au primit solicitarea motivând că nu vor da curs acesteia pentru că nu mai au nici un dosar în lucru cu privire la Clubul Universitatea.

E ciudat cum o anchetă în derulare se oprește când un suspect îi invită pe procurori să afle și restul de adevăr. E suspect cum opiniei publice îi sunt prezentate fragmente.

Walter încă nu știe ce l-a lovit. Mărginean bănuiește. Dar amândoi erau considerați de gașca de la Cluj a politico-afaceriştilor niște vinituri. Trebuiau folosiți și apoi prezentați ca vinovați pentru tot.

Nu mai reamintim stenogramele, dosarul cu transferurile, promisiunile făcute de Boc lui Walter, înțelegerile că Romprest va primi licitații bănoase.

 

Azi vorbim de Baza Sportivă Dan Anca.

De ce? Pentru că e acea parcelă de mii de metri pătrați dați de Apostu, pe când era primar, Fundației Primăvara Clujană (nu „clujeană”) pentru ca în prezent el, acum angajatul lui Bene, să tragă sforile asupra aceleiași parcele, alături de Călin Stoia și urmăritul internațional: Ioan Bene.

Să-ncepem cu începutul…

În 2010, Florian Walter și Rareș Bogdan fondau și conduceau Fundația Primăvara Clujană. Pentru aceste formalități, au fost ajutați de avocata Laura Sporiș (soția ex-președintelui Consiliului de Administrație al Cluj Arena, Radu Sporiș) și distinsa doamnă notar public Camelia Veronica TIŞE, soția președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe (om ce în 2010 era tot pe aceeași funcție ca în prezent).

Dar Rareș Bogdan nu mai își amintește nimic din toate acestea. Zice că nu a semnat nimic, că pe Laura Sporiș nu o cunoaște deloc și, dacă îl întrebi de Ioan Bene, îţi spune că l-a văzut doar de câteva ori în viață şi nu a avut tangențe cu el. A uitat şi că juca tenis cu el.

„Ce e aia Fundația Primăvara Clujană? Ce terenuri? Cu Walter? Era pentru binele echipei U Cluj? Atunci probabil că m-au băgat şi pe mine pe hârtii. Eu sunt un suporter înfocat al echipei. Oricând şi cu oricine aș intra în astfel de fundații pentru binele Clubului. Dar eu nu am semnat nimic. Poate că i-am dat datele mele personale lui Walter, dar eu nu am participat la nimic prin acea Fundație. Ce teren? Unde? Cine e Laura Sporiş? Ce Camelia Veronica? A, Tișe? O știu după numele de familie, dar repet, nu am semnat nimic. Eu nu mai sunt în această Fundație. Cu Walter nu am mai vorbit de șapte ani, de când l-au arestat. Omul se teme să nu fie atacat cu bombe. Normal că nu am mai vorbit de el” explică Rareș Bogdan.

Ca să vedeți despre ce vorbim, vă punem la dispoziție un fragment dintr-o decizie judecătorească, din 2010:

Complet: Complet asociații si fundații
Tip soluție: acordare personalitate juridică
Soluția pe scurt: „Admite cererea formulata de petiționara SPORIŞ LAURA-IOANA, cu domiciliul in CLUJ-NAPOCA str.Becaş nr.20-22 jud.Cluj, pentru acordarea personalității juridice FUNDAŢIEI “PRIMĂVARA CLUJANĂ”, si, in consecința: Încuviințează acordarea personalității juridice, in condițiile O.G.nr.26/2000, actualizata, FUNDAŢIEI “PRIMĂVARA CLUJANĂ” in conformitate cu actul constitutiv si statutul autentificate sub nr.324 si 325 din 28.07.2010 de notar public Tișe Camelia-Veronica si care fac parte integranta din prezenta hotărâre. Dispune înscrierea acesteia in registrul Asociațiilor si Fundațiilor de la Judecătoria Cluj-Napoca, cu următoarele date: Denumirea: FUNDAŢIA “PRIMĂVARA CLUJANĂ” Sediul: CLUJ-NAPOCA str.Pasteur nr.59 sc.3 et.2 ap.26 jud.Cluj Scopul: depistarea, inițierea şi promovarea tinerelor talente care vor să activeze în fotbal Conducerea fundației este asigurata prin Consiliul Director alcătuit din: PREŞEDINTE – WALTER FLORIAN, VICEPREŞEDINTE – BOGDAN IOAN-RAREŞ, SECRETAR – TOCACI DAN Cenzorul fundației este GORON RITA. Dispune comunicarea hotărârii către Administrația Financiara a mun. Cluj-Napoca, iar un exemplar al hotărârii, însoțit de un exemplar din actele depuse de petiționar, se va comunica PARCHETULUI de pe lângă JUDECATORIA CLUJ-NAPOCA” arată decizia instanței .

 

Să trecem la partea cu terenurile…

 

Un an mai târziu, bunul edil, coruptul Sorin Apostu, promova o acțiune de asociere a Primăriei Cluj-Napoca cu Fundația Primăvara Clujană.

Astfel, în aprilie 2011, apare pe ordinea de zi a Consiliului Local pentru a fi suspus la vot: Proiectul de hotărâre privind asocierea Municipiului Cluj-Napoca cu Fundația „Primăvara Clujană”.

 

Cu proteste din partea mai multor consilier locali ce nu erau colegi de partid cu Apostu, proiectul a trecut. Spre exemplu,  Claudia Anastase (PSD) se întreba cui şi ce beneficii aducea această asociere.

Apostu nu i-a răspuns şi a acuzat-o că se opune creării unei baze sportive de care să se bucure copiii. Femeia a propus un amendament ca cel puțin odată pe săptămână, o zi întreagă, terenul respectiv să confere acces tuturor clujenilor în mod gratuit.

Haideți să vedem cum s-au desfășurat ostilitățile în aceas zi, privind la stenograma din acea zi:

”Comisia VI – aviz favorabil „cu amendamentul de a se permite accesul gratuit copiilor şi tinerilor din oraș în fiecare zi de vineri pe tot parcursul zilei de vineri şi nu doar în intervalul orar 8-14 cum a fost în proiectul inițial”.

Dna. cons. Anastase – motivează votul negativ din Comisia I, şi afirmă că nu reiese din această asociere nici interesul public şi nici interesul economic; referitor la accesul copiilor şi tinerilor în intervalul 8-14 în ziua de vineri, nu crede că există această posibilitate datorită programului școlar;

(…)

Dna. cons. Anastase – solicită la pct. 2.1 alin. 3 să se înlocuiască limita cu „să permită accesul gratuit al copiilor şi a tinerilor din oraș care doresc să facă sport sau mișcare în aer liber în fiecare zi a săptămânii, în afara orelor de antrenament consacrate prin viața proprie a organizației”. Dl. primar – susține că prin acest amendament nu va mai fi disponibilă ziua de vineri deoarece, ei ar putea face program de antrenament toată săptămâna. Dna. cons. Anastase – consideră că „dacă suntem parteneri, nu avem ce negocia, noi putem negocia ori interesul public, ori interesul economic, deci nu mi se pare sub nicio formă, un demers nedemn pentru consiliul local, să obținem, repet, ori interes public, ori interes economic”.

Dna. cons. Cătăniciu – „eu mă întreb totuși asocierea asta, în favoarea cui este făcută? asocierea noastră, prin care punem la dispoziție un teren de 8400 mp., acestei asociații, fundații pardon, pentru cine este făcută … nu că pentru ce partid știm … deci asta nu e nicio problemă, nu cred că este finanțatorul nostru … nu știu domnule primar, era întrebare retorică, probabil cea pusă de dumneavoastră … eu am întrebat pentru cine facem această asociere … în folosul cui?”. – extras din stenogramele ședinței.

Şi astfel întrebările şi propunerile consilierilor nu au fost luate în considerare.

Rareș Bogdan şi Florian Walter primeau peste 8500 de mp, de teren, în Cartierul Gheorgheni, pentru a pune bazele unui teren de antrenamente pentru „binele Clubului U Cluj”.

Menționăm aici că, prin SC Ben Ben, afaceristul Ioan Bene a fost acționar la U Cluj, înainte ca Florian Walter să preia echipa.

Apoi, revenind la proiect, contractul s-a făcut pe 40 de ani şi cu clauze sumare: Fundația Primăvara Clujană investește şi folosește terenul, iar municipalitatea ar urma ca după 40 de ani să rămână cu investițiile făcute de noul ei asociat. Bănos, nu?

Totuși. printr-o insistență în a se lămuri de ce s-a ales parteneriatul cu Fundația Primăvara Clujană şi nu s-a optat pentru investiție proprie, Apostu a scăpat justificarea: „în interesul sportului pe bună dreptate şi ca acei copii să se antreneze pentru fotbal, asta face fundația aceea, creşte copii care doresc să joace fotbal”.

Dar nu i-a crescut. Au folosit terenul pentru ca „niște șmecheri” să obțină şi profituri prin închiriere către diferite persoane, contra-cost, desigur.

Citiți continuarea discuțiilor pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca.

 

Ca la noi acasă…

 

Clubul U se îndrepta spre un declin imposibil de evitat, din pricina datoriilor. Chit că la preluarea echipei, Walter a achitat creanțele, chiar în totalitate, era dificil ca cineva să mai sponsorizeze echipa. Bani pentru jucători nu erau, iar Walter a predat tot lui Limoniu, co-inculpatul din dosarul său, Ioan Mărginean. Care apropo, a preluat şi frâiele Fundației Primăvara Clujană.

Noi l-am contactat să ne povestească despre activitatea din baza sportivă, ce între timp a fost amenajată la standarde mediocre, dar utile: nocturnă, sintetic, parcare asfaltată şi marcată, containere de la Romprest ce servesc ca vestiare pentru jucători. Dar, după ce Ziar de Cluj a publicat stenograme din dosarul acestuia, la auzirea numelui reporterului, a preferat să se dea ocupat şi să închidă.

Păcat, „Mărgi”, chiar stăteam azi şi mă gândeam, oare ce mai facă Mărgi al meu, ca să o parafrazăm pe Anamaria Prodan.

 

O mână spală pe cealaltă şi Apostu e curat

 

Dat fiind că DIICOT a calculat (din burtă, ce-i drept) un prejudiciu cauzat de activitatea lui Walter, Mărgi şi Capră, şi totodată pentru că Bene a fost acționar la Clubul Universitatea, cel din urmă a fost invitat de procurori să se constituie parte vătămată în dosarul cu transferurile spre Petrolul. Firma lui Bene a răspuns printr-o adresă că nu vede nici un motiv pentru care să se constituie parte vătămată în proces. În schimb, chiar dacă nu a cerut bani în cazul în care Walter & Co vor fi găsiți vinovați, Bene a primit cheile de la acest teren transformat într-o bază sportivă. Nu pe documente, ci pe vorbe, cum zice şi Rareș Bogdan.

„Asta cu Fundația Primăvara Clujană mi-a fost propusă prin vorbă de Walter. Nu am semnat nimic. Ce Bene? El se ocupă de administrarea terenurilor? Acum mă acuzați pe mine că i-am dat la Bene… Eu pe Bene nu îl cunosc personal, ne-am văzut doar de câteva ori! Chiar nu știam aceste lucruri. Toată lumea îmi cere să mă implic în tot felul de proiecte. Oricum, în 2010 nu aveam atâția bani, câți am acum. Nu aveam cum să investesc în acele terenuri”, mai menționa Rareș Bogdan.

O filmare din vara anului trecut, după ce Bene şi-a angajat „deștepți” în firme, arată o vizită de curtoazie a acestuia, împreună cu două bebeluşe îmbrăcate ca pentru „autostop” şi pe cei doi vechi prieteni: Sorin Apostu şi Călin Stoia.

Iată filmulețul, cu mențiunea că terenul e sub lacăt, deci aveau acces fără a forța intrarea:

 

L-am contactat pe fostul primar Sorin Apostu, mai ales că știm despre faptul că a devenit director la Napocamin, firma lui Bene, la scurt timp după ce a ieșit din pușcărie. Cine mai zice că unui fost deținut îi e greu să se reintegreze pe piața de muncă, minte sau nu-l cunoaște pe coruptul Apostu.

Însă unsul cu toate alifiile ne-a închis telefonul în nas când a auzit că vrem să vorbim despre contractul de asociere cu Fundaţia Primăvara Clujană.

 

De fapt, noi am vrut să îl întrebăm pe Apostu, de ce utilajele lui Bene au fost trimise pe terenul respectiv, fix în ziua în care Curtea de Apel Cluj îl condamna pe acesta la închisoare cu executare, în dosarul Mită la Consiliul Judeţean Cluj.

Imagini din ziua respectivă arată cum muncitorii, acum coordonați de Sorin Apostu, se apucaseră să sape șanțuri pe terenul de acolo, cu intenția de a racorda vestiare la curent electric şi mai apoi să golească baza sportivă de investițiile existente.

 

Păi ce facem, nene? Ne-am luat jucăriile şi plecăm?!

 

Oamenii din zonă în frunte cu proprietara clădirii din interiorul bazei au chemat politia, iar un echipaj de la Secția 3 a intervenit scoțând muncitorii lui Bene de pe teren, deoarece nu aveau documentație care să le confere dreptul de a efectua lucrări acolo.

Ceea ce înseamnă că Sorin Apostu a trimis cu bună știință utilajele, cu intenția de a încălca legea.

Să vă râdeți, am încercat să îl sunăm şi pe Ioan Bene, dar după cum ați aflat, acesta nu a fost de găsit la telefon, iar autoritățile nu îl găsesc nici în tara.

 „Aparent terenul e utilizat de cine vrea, fără să aibă acordul cuiva. Mai vin din când în când grupe de juniori pe acolo. Din câte știu, nimeni nu plătește nimic, în mod oficial. Amenajările de acolo sunt ale U Cluj. Iarba pe care se joacă e tot a Universității. Zvonuri au circulat cum că Ioan Bene a cumpărat de la Romprest cu 60.000 euro mai multe containere tip vagon lipite între ele şi făcute ca spațiu de vestiare. Dar acelea nu sunt amplasate pe terenul Fundației, ci pe restul de suprafață ce se află în litigiu. Adică la Primărie. Muncitorii aceia au venit în 31 ianuarie cu scopul să racordeze containerele la energie electrică şi apă pentru ca acestea să devină funcționale. Containerele au apărut pe teren în 2010 şi cică prin noiembrie 2017 le-ar fi achitat Bene de la Romprest. Dacă un reprezentant al unui club sportiv din oraș voia să aibă acces la terenurile de aici era trimis la baza sportivă Unirea, adică la Bene. Acolo se negocia tariful şi orarul disponibil pentru Baza Sportivă Dan Anca. Dar Fundaţia acum aparține doctorului Bran”, ne-a declarat un vecin din zonă.

Despre faza cu achiziția de containere de la Romprest am aflat că a fost făcută printr-o firmă de-a lui Florin Marchiș, un alt acolit de-a lui Ioan Bene, care se ocupă şi el de afacerile Napocamin.

L-am contactat pe Marchiș pentru a-l întreba despre achiziția bănoasă şi am dat de replica „a fost peste mine această tranzacție”.

Concret, Marchiș recunoaște că a cumpărat în toamnă acele containere, nu spune cu ce sumă, dar susține că le-a vândut mai departe către o altă societate, fără a-i divulga numele.

Întrebat de ce le-a achiziționat, dacă avea în plan să le folosească sau pur şi simplu să le revândă, Marchiș se eschivează şi ne dă de înțeles că ideea cu tranzacția nu i-a aparținut lui, ci cuiva mai „sus” de el. Am insistat astfel să îl întrebăm cine îl poate determina să ia decizii în nume propriu cu firmă proprie, iar Marchiș a precizat că nu dorește să mai continue conversația.

 

 

Și ce caută doctorul Ban în ecuația Dan Anca?

 

Cei de la numaiu.ro au publicat în 2016 un articol prin care anunțau că în Fundaţia Primăvara Clujană a intrat soția directorului Clinicii Maxilo-Faciale din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenta.

Ioan Mărginean, conducătorul formației Gaz Metan Mediaș, a făcut o mutare prin care își asigură controlul total asupra Fundației „Primăvara Clujană”, titulara concesiunii terenului din Baza Sportivă „Dan Anca”.

În fața unui notar public din Alba Iulia, Ioan Mărginean şi Victor Cruceană (conducător la FC Voluntari), au decis înlocuirea președintelui Fundaţiei „Primăvara Clujană”, Ariganello Pasqualino, cu o anume doamnă Cristina Bran.

Cristina Bran (foto) este soția şefului secţiei de Chirurgie cranio-maxilofaciale a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, Simion Bran, şi… naşa de cununie a fiicei lui Ioan Mărginean, Ana Mărginean. Practic, prin această mişcare, Marele Blond deţine acum controlul total al fundaţiei prin care, teoretic, trebuia sprijinit Centrul de Copii şi Juniori al Universității Cluj.

Fundaţia Primăvara Clujană este neatractivă la prima vedere, acumulând în 2015 datorii de peste un miliard de lei vechi, compuse şi din salariile lui Ioan Mărginean. Totuși, fundația este cea care deţine concesiunea terenului din Baza Sportivă Dan Anca, aproximativ 2,5 hectare.

Prin dobândirea calității de membru în conducerea Fundaţiei „Primăvara Clujana”, Cristina Bran îşi poate concura acum soţul, care este membru fondator al Asociaţiei Sportive Inter Ciugud, înscrisă în divizia D Alba. La Inter Ciugud a debutat anul trecut fostul internațional Ioan Ovidiu Sabău!

Sursele Ziar de Cluj susțin că Ioan Bene a devenit prieten la cataramă cu dr. Simion Bran, căruia i-a promis că îi va face o clinică privată în Cluj-Napoca. La schimb cu ce, nu ne dăm seama.

 

Oamenii trimiși de Apostu au intrat ilegal pe teren

 

Revenim la incidentul din 31 ianuarie, când muncitorii de la Napocamin au intrat în baza sportivă, iar proprietara clădirii de acolo, Gabriela Mureșan a sunat la 112 pentru a-i opri pe aceștia să se racordeze la firele ei electrice, surse din poliție susțin că agentul constatator a tras următoarele concluzii.

„S-a prezentat un coleg de la Secția 3 de Poliție acolo. Femeia spunea că ăia de la Napocamin au intrat ilegal pe teren şi că au vrut să fure curent electric de la firele ei. Erau ceva utilaje acolo şi niște șanțuri astupate, dar săpate recent. Colegul mi-a povestit că de fapt, femeia, proprietara clădirii de acolo, are un contract cu cei de la U Cluj, care la rândul lor au Fundaţia Primăvara Clujană. Ăștia din urmă au ceva contract cu Napocamin şi de asta a putut Bene să îşi trimită muncitorii acolo. Oricum colegul i-a legitimat pe toți, atunci. Şi după, le-a oferit îndrumări spre instituțiile abilitate pentru a intra în legalitate. Proprietara, Gabriela Mureșan, nu a depus nici până în prezent reclamație la noi la poliție”, ne-a relatat o sursă din IPJ Cluj.

În continuare, Sorin Apostu şi firmele lui Bene sunt stăpâni pe Baza Sportivă Dan Anca şi în prezent fac demersuri să o valorifice la cote maxime şi să o închirieze prin „dispeceratul” de la Baza Sportivă Unirea. Cât despre Primăria Cluj-Napoca, administrația locală închide ochii, iar băieții deștepți îşi umple buzunarele. Suntem totuși curioși să întrebăm, ce ar răspunde Boc la următoarea întreare: Având în vedere faptul că fundația primăria clujeană nu și-a îndeplinit  obiectivele stipulate în cotractul de asociere, nu credeți că municipalitatea ar trebui să aunleze contractul și să recupereze cei 8500 de mp, nu de alta, dar azi-mâine ne trezim cu Sorin Apostu construind trei blocuri turn, fără autorizație, precum a procedat finul dumneavoastră, Alin Tișe?

Abia acum facem legătura cu un material publicat recent în Ziar de Cluj. Fundaţia Primăvara Clujană a obținut în instanță modificări de membrii, posibil au intrat anumite persoane în interiorul ei, printr-o decizie dată de un judecător de la Judecătoria Cluj-Napoca. Nu avem cum să vă spunem despre ce este vorba, în mod total incredibil și foarte suspect această acțiune în Civil a fost soluționată cu camera închisă, adică prin ședință nepublică. La solicitarea Ziar de Cluj de a studia respectivul dosarul, unde cel mai probabil se află o decizie prin care fostul primar Sorin Apostu a intrat în Fundaţia Primăvara Clujană, judecătorul dosarului ne-a refuzat accesul.

Era o poezioară ce circula zilele acestea:

Sorin Apostu a dat,

 Sorin Apostu a luat.

U Cluj a falimentat,

Walter e inculpat,

Iar Boc a scăpat.  

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version