In vizor

MAFIA locurilor de veci. INCREDIBIL: cu actele-n mână, un clujean a rămas fără loc de înmormântare

Amatorismul Serviciului de Administrare a Cimitirelor Domeniului Public bate orice închipuire. Un loc de veci în Cimitirul Central din Cluj-Napoca, concesionat pentru 20 de ani unui cetățean, îi este refuzat spre a fi reatribuit pe mai departe, cel mai probabil din cauza faptului că, conform surselor neoficiale, un loc în Cimitirul Central poate ajunge și până la fabuloasa sumă de 4000 de euro. Altfel spus, după ce vreme de 20 de ani ai concesionat terenul aferent pentru două morminte, pare-se că interesul financiar bate orice lege în Cluj-Napoca. Iar Administrația Cimitirelor se află sub directa oblăduire a Primăriei Cluj-Napoca. 

Concret, este vorba de cazul unui clujean, care a concesionat terenul pentru 2 morminte încă din anul 1998, vreme de 20 de ani.

Chitanță cu ”Regim Special”, cu serie și număr de înregistrare, care atestă că cetățeanul Ciuca Gheorghe a concesionat terenul de 6 mp, aferent celor 2 locuri de veci, identificat prin codul Q-52.

click foto pentru imagine completă

Termenul expiră în anul 2018, iar reatribuirea terenului poate fi făcută până la data de 1 Aprilie 2019. Tergiversarea voită din partea angajaților Administrației Cimitirelor nu poate fi interpretată decât ca o aplicare discreționară a legislației în vigoare.

Mai exact, Ciuca Gheorghe, aflat în străinătate, își împuternicește fiul, care trimite o solicitare către Primăria Cluj-Napoca pentru a i se permite să achite taxa de concesionare pentru mormintele din Cimitirul Central, loc numerotat prin codul de identificare Q-52, taxă care anterior a fost achitată cu chitanța nr 20136 din data de 21 07 1998 (vezi imag de mai sus).

click foto pentru imagine completă

Această cerere a rămas fără răspuns.

În data de 27 decembrie 2018, Ciuca Gheorghe se întoarce în Cluj-Napoca pentru a-și rezolva personal problema privind reatribuirea locului de veci. Adică să achite taxa aferentă către Primărie. A doua zi, vineri, 28 decembrie 2018, Primăria Cluj-Napoca nu mai lucra. Activitatea municipalității era paralizată de apropierea Sărbătorilor, iar programul cu publicul, blocat. 

Din această cauză, a letargiei în care intraseră slujbașii municipalității, Ciuca Gheorghe a revenit în 3 ianuarie 2019. Pentru a achita taxa aferentă. Taxa se poate achita până la data de 1 Aprilie anul următor termenului de concesionare. 

click foto imagine completă

Art 46 (1) Administrația Cimitirelor va notifica în perioada 1-31 decembrie a anului în care expiră concesiunea și pentru care nu a fost achitată taxa de reconcesionare, înștiințând concesionarii că plata taxei de reconcesionare se poate face până la data de 31 03 a anului exprirării concesiunii. 

(2)Notificarea prevăzută la alin. 1 se va face în scris, cu confirmare de primire, la ultimul domiciliu cunoscut al concesionarului. 

Merită să precizăm că notificarea/înștiințarea, cu confirmare de primire, nu a fost făcută. Mai mult, deși clujeanul își manifestă intenția de a achita taxa aferentă reconcesionării, administrația locală îi dă un răspuns năucitor. Cu totul altul decât cel așteptat.

Ciuca Gheorghe a primit un răspuns la Cererea făcută de fiul său, nu acasă, cum era de așteptat, ci numai după ce s-a deplasat personal la Administrația Cimitirului Central. De unde a obținut o copie xerox a răspunsului. 

În răspuns este specificat faptul că, în conformitate cu HCL 300/2014, ”locul de înhumare nr 52, parcela Q din Cimitirul Central a fost obținut, la cerere, de către decedata Sântămărtean Terezia, care a fost înhumată în alt loc de mormânt, respectiv parcela Q nr 7, unde sunteți titular. 

Având în vedere regimul special al locurilor de înhumare obținute anticipat decesului, acestea nu pot fi obiect de tranzacție al unor interese manifestate de rudele celor decedați”.

Altfel spus, răspunsul este cu totul altul. Mai mult, Ciuca Gheorghe nu este decedat. Ori fiul acestuia nu a făcut decât să ceară posibilitatea de a achita taxa aferentă reconcesionării parcelei Q 52. Atât. Răspunsul însă, se referă la cu totul altceva.

Drept rezultat, Ciuca Gheorghe s-a înscris în audiență la Virgil Poruțiu în data de 03 ianuarie 2019.

Cu acest prilej, Ciuca Gheorghe depune următoarea solicitare

click foto pentru imagine completă

”Menționez că subsemnatul am achitat concesionarea acestui teren în nume propriu (nu în numele numitei Santamarian Terezia) prin chitanta seria Bb nr 20136 din data de 21 07 1998.

Doresc să vă informez că subsemnatul, am fost plecat din țară, am lasat fiului meu copie dupa cartea de identitate a subsemnatului pentru a dovedi ca eu mi-am pastrat domiciliul din Cluj-Napoca (domiciliu mentionat in chitanta nr 20136/21 07 1998, imputernicire pentru a efectua tranzactia in numele mesu si suma de 2000 lei sa o achite pentru subsemnatul, prin prelungirea termenului de concesionare si ca fiul meu prin cererea depusa sub nr 578125/44 din 4 decembrie 2018 nu a solicitat concesionarea terenului in cauza. Astfel ca raspunsul din adresa nr 578125/442/18 12 2018 (care nu s-a primit prin posta, dar se gaseste la sediul Cimitirului Central) nu lamureste cererea acestuia”.

Audiența propriu-zisă a fost programată în 8 ianuarie.

În urma audienței, slujbașii municipali nu au fost convinși de faptul că Ciuca Gheorghe este titularul parcelei Q 52. Chiar dacă acesta are atât chitanța cu Regim Special și pozele cu locurile de veci, conform legislației în vigoare. 

Răspunsul a venit într-un târziu.

click foto pentru imagine completă

Unde sunt specificate câteva chestiuni cât se poate de sensibile: 

1. faptul că locul a fost atribuit defunctei Santamarean Terezia in baza unei solicitari din 01 07 1998, ca urmare a indeplinirii varstei de peste 75 de ani, prevazute de art 7 din Regulamentul de functionare a cimitirelor, aprobat prin HCL 47/1994.

Doar că Hotărârea 47/1994, la care face trimitere Răspunsul slujbașilor municipali, este despre cu totul altceva: înlocuirea unui membru al Consiliului de Administrație al RAT Cluj-Napoca.

În 1994 nu este dată nici o Decizie în privința Regulamentului Cimitirelor

2. faptul că pe chitanța nr 20136/21 07 1998 este trecut numele dumneavoastră nu este suficient pentru a proba calitatea de concesionar a locului de mormânt. 

chitanța a fost eliberată de Administrația Cimitirului Central, cu 20 de ani în urmă. În 2019, nu mai reprezintă un act oficial, suficient. 

De ce în această chitanță, un act oficial cu Regim Special, nu scrie faptul că cetățeanul Ciuca Gheorghe a achitat concesionarea parcelei Q52 pentru Santamarean Terezia?

3. raportat la cele menționate, ”opinăm” că nu puteți fi considerat titular al dreptului de concesiune. etc. 

În fond, slujbașii municipali trebuie să ”opineze” sau să specifice clar: dacă din punct de vedere legal concesionarul parcelei Q 52 este Ciuca Gheorghe sau ba?

Semnează: Administratorul Public – Gheorghe Șurubaru, Șef Serviciu – Camelia Fărcaș și Director Executiv – Virgil Poruțiu.

Din punct de vedere legal, concesionarul este obligat să plătească redevența. Redevența fiind taxa de concesiune. 

Puțină legislație:

Conform HCL 300/2014, Anexa 1, Regulament de organizare si functionare a cimitirelor apartinand domeniului public al municipiului Cluj-Napoca și aflate în administrarea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca

Art 94

Adică fotografia parcelei:

Este vorba de ”reatribuire”, nu de concesionare de la început. 

Și HCL 61/2013 prevede același aspect:

Pentru prelungirea dreptului de concesionare se aplică prevederea legală. Iar nu ”opinia” angajaților din Primărie. 

Pe baza căror acte decide Prămăria că poate concesiona sau prelungi concesionarea (reatribuirea) unor locuri de veci, când legislația este destul de clară?! Să fie vorba de o simplă neînțelegere a legislației sau despre refuzul reatribuirii, contrar legilor în vigoare, de către Administrația Cimitirelor?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version