Rautacisme

Măestrică, Excelența Ta, în loc să ne zici cum să ne debarasăm de ”simbolul Crăciunului”, bradul, mai bine ai irosi vorbele pentru ce OSĂ faci ca administrator al orașului

S-au terminat Sărbătorile, dar foamea de imagine a lui Emil Boc nu. El trebuie să apară peste tot, dând sfaturi inutile despre chestii inutile – iar cum să ”scapi” de bradul de Crăciun este chiar un sfat inutil, mai ales venind din partea Primarului, a Edilului care ar trebui să aibă alte comuicări cu cei pe care-i păstorește. De exemplu de unde OSĂ scoată banii pentru grandomaniile investiționale promise (unele de 2 sau 3 mandate), care va fi discomfortul implementării în teren a acestor grandomanii șamd.

Orice pulifici care-i carră geanta putea să ne informeze cu privire la spinoasa problemă a bradului de Crăciun.

Dar deja, Titanul din Răchițele e ca Nea Ceașcă la Congresul XIV al PCR, muuult în afara realității. Sclav al intereselor Urbanismului de Cumetrie, înconjurat de yes-mani, fosile politice și dinozauri ai ex tineretului democrat liberal.

Nu știm cine te-a învățat să dai din vorbe și despre brăduți, Măestrică, dar prost comunicator este. L-am concedia rapid, că te face de râs. Și ca imagine – ce imagine este aceasta pe care am subtilizat-o prin print screen de la presa de chitanțier? Un bătrânel obosit care pare că stă pe un hemoroid prea dureros pentru vârsta lui.