
Se pare că la un moment dat cârtițele chiar vor începe să sape metroul clujean. Deocamdată se pregătește terenul și, ce nu a mai spus primarul, se așteaptă și banii de la Guvern, ca să poată fi continuat proiectul.
„În februarie vor începe lucrările la piloții forați pentru puțul de lansare a TMB-ului, în stația Teilor, în 25 februarie, adică mâine. În martie vor începe lucrările la zidurile puțului de lansare în stația Teilor și vor începe lucrările de conectare electrică a TBM-ului în stația Teilor. Asta înseamnă practic pregătirea zidurilor pentru stații. Vreau să înțelegeți că nu se pot declanșa lucrările în subteran decât dacă un număr mare de stații nu are proiectarea și execuția pereților de bază. Acele cârtițe, nu se mai pot opri odată ce au intrat în subteran, de aceea, partea de început este foarte laborioasă, pentru ca odată începută să-și continue activitatea”, a declarat Emil Boc.
La fel ca la orice lucrare de anvergură din Cluj-Napoca, și aici a apărut un deal care este în pericol să alunece astfel că va fi consolidat cu piloni.
”În pregătirea acestei stații s-a observat la o distanță de peste 30 de metri unele mișcări de teren la un deal de apropiere. Se studiază cu maximă atenție să nu existe un risc ca acel teren, care nu este la expropriere și nu este în aria stației, dar e în amonte, să nu prezinte doamne ferește vreun risc de alunecare. Când introducem mașina în subteran să nu producă prejudicii. De aceea s-a făcut o documentație specială, suplimentară, pentru amplasarea de piloți forați (care începe mâine, 25 februarie), ca să stabilizeze acel deal din apropierea stației 2, pe unde intră TBM-ul, ca să nu existe dificultăți tehnice în implementarea proiectului”, a mai declarat primarul Boc.
Mai rămâne acum ca Guvernul să găsească o sursă de finanțare și să trimită banii la Cluj pentru lucrările la metrou. Finanțarea cuprinsă în proiectul de buget este infimă, astfel că e nevoie de surse de venit suplimentare.