De cartier

Lucrări recepționate la noul cimitir. Extinderea străzii este proiectată în viitor

Cimitirul promis de autoritățile clujene în urmă cu 5 ani de zile și care ar fi trebuit predat „la cheie” în septembrie 2018 este, în sfârșit, gata, conform anunțului lansat de edilul clujean, Emil Boc. Gata în an electoral și cu jumătăți de măsură, iar asta întrucât strada Moș Ion Roată nu a fost încă extinsă. La începutul anului trecut, administrația locală lansa licitația publică pentru elaborarea studiului de fezabilitate, cu o valoare de 138.000 de lei. Pe lângă licitație, în zonă trebuiau operate și procedurile de expropriere. 

Lucrările la cimitirul Moş Ion Roată au fost recepţionate, potrivit lui Emil Boc, iar lărgirea străzii abia urmează. 

„Strada există, se poate circula pe ea, s-a modernizat. În paralel, avem şi modernizarea la dimensiune mult mai mare, avem probarea la consiliul local. Se va interveni în perioada imediat următoare. Avem o parcare de 600 de locuri acolo”, a declarat Primarul Boc la un post de radio local. 

Lucrările de extindere vizează tronsonul 0+264 – 0+915.089, iar în aceste condiții un număr de 10 proprietăți sunt afectate, două suprafețe de teren aparțin Ministerului Apărării Naționale, iar o altă parcelă municipiului, spații generoase din totalul terenului expropriat.

Lucrările de modernizare a străzii vizează extinderea pe anumite porțiuni a acestei străzi, astfel încât să faciliteze circulația înspre și dinspre cimitirul amplasat la capătul străzii, dar și extinderea rețelei de canalizare pluvială. Astfel, chiar dacă capătul nordic al străzii este modernizat, spre partea de sud-vest drumul este de pământ, cu o lățime de 4 m, astfel încât nu corespunde profilului prevăzut în planul urbanistic general.

De la cei șapte proprietari privați se vor expropria suprafețe între 31 și 1.078 mp, un total de 3.840 mp. Potrivit evaluării realizate de MondEv Real Estate, totalul despăgubirilor este de 1,8 milioane de lei.

Valoarea de piață stabilită de evaluator pentru aceste terenuri este de 86 euro/mp (411 lei/mp), iar valoarea recomandată pentru despăgubire, de 98,80 euro/mp (472 lei/mp). Despăgubirile pe care le vor primi localnicii variază între 14.000 și 620.000 de lei, în funcție de mărimea suprafeței expropriate.

În ianuarie 2019, primarul Emil Boc anunță faza licitației și exproprieri la orizont.

Într-adevăr, spațiul din Someșeni este unul generos: suprafaţa totală a cimitirului va fi de 201.000 mp.

Se preconizează un număr de 5.429 de morminte simple, 17 duble, 53 de cavouri şi 1.500 de urne columbar. Clădirile care urmează să se construiască vor avea 1.100 mp, cu o suprafaţă desfăşurată de 2.200 mp. Aleile şi parcările însumează 37.556 mp, iar spaţiul verde, 85.550 mp.

Valoarea investiției este de cca 10 milioane de euro, fiind vorba de 47,7 milioane lei, fără TVA. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version