Din oras

Lucrări de mântuială pe banii clujenilor. Locuitorii străzii Traian Vuia sunt terorizați de zgomot

Locuitorii străzii Traian Vuia, reasfaltată de doar un an, nu mai suportă zgomotul făcut de capacele  de canal fixate prost în asfalt. Situația este cu atât mai gravă cu cât strada a fost reabilitată numai anul trecut, iar gropile deja sunt vizibile.

Lucrările de mântuială, arată Luis Popescu pe pagina domnuleprimar.ro, au fost realizate anul trecut. La puțin timp după recepția lucrarilor de reasfaltare a străzii Traian Vuia au început și problemele. Capacele de canal nefixate corespunzător în asfalt au început să  bubuie la trecerea autoturismelor și gropile au apărut în jurul acestora.

Revoltat de zgomot, și de lipsa de reacție a autorităților, un clujean i-a scris primarului Emil Boc. Luis Popescu  întreabă dacă lucrările făcute anul trecut nu au și un termen de garanție, iar dacă au de ce nu se intervine pentru remedierea problemelor?

„Oare este normal ca pe o stradă reasfaltată anul trecut (mai mult noaptea) să fie așa de multe capace de canale care se mișcă și fac zgomot la trecerea mașinilor? Mai nou în jurul multor capace de canal asfaltul a început să se crape și să apară mici gropi care în timp se vor mari. Anul trecut au fost schimbate toate capacele canal de cele două firme care au reasfaltat strada Traian Vuia căci despre asta este vorba. Cred că lucrarea făcută de cele două firme are și ceva garanție și reparațiile să le facă aceștia nu cei cărora le aparțin capacele de canal”, scrie clujeanul în sesizare.

Reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca nu s-au obosit raspunda la întrebarea clujeanului. Contactați de Ziar de Cluj, oficialii Primăriei Cluj-Napoca spun că lucrările de reabilitare a străzii Traian Vuia au fost efectuate de Kiat/Diferit, iar perioada de garanție este 3 ani.

Totodată, reprezentanții municipalității susțin că știu de problemă și că va fi rezolvată, dar nu au precizat cu exactitate când.

Foto: Luis Popescu/domnuleprimar.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *