Eveniment

Lucrări de mântuială pe străzile proaspăt asfaltate din Florești

Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a constatat că lucrările executate recent pe străzile Cetății și Tăuțului sunt neconforme. De altfel, nici celelalte străzi recent asfaltate nu se prezintă mai bine, după cum au sesizat locuitorii comunei.

Primarul Pivariu dă asigurări că sunt verificate lucrările din toată comună și nu vor fi tolerate lucrările neconforme.

„În urma vizitei de azi de pe șantier am constatat probleme la excuția unor sectoare recent asfaltate. Am cerut executanților să remedieze de ugență neregulile. Avem nevoie să finalizăm aceaste lucrări în cel mai scurt timp cu putință dar neapărat respectând standardele de execuție. Ultima lucrare de legătură în noua rețea (intersecție Cetății cu Tautiului) va fi finalizată până la sfârșitul acestei săptămâni. Vă asigur ca verificăm atent toate lucrările care se desfășoară în toată comuna. Dăm dovadă de înțelegere acolo unde sunt întârzieri justificate dar nu vom tolera niciodată lucrări neconforme și vom lua cele mai dratice măsuri când situația o impune”, a declarat Bogdan Pivariu.

Primarul comunei a remarcat imediat neregulile în cazul străzii Cetății, mai ales că lucrarea nu aparține Primăriei, ci companiei de gaz. Pivariu ar trebui însă să mai arunce câte un ochi și pe străzile de a cărui modernizare a fost responsabilă Primăria, după cum îi sugerează și cetățenii.

Se pare că este o modă ca în Florești lucrările de asfaltare, și așa destul de rare, să fie executate prost. Cetățenii au semnalat că asfaltul cedează deja și pe recent asfaltată stradă Teilor.

Nu stiu ce face cum face,dar strada Teilor a fost un eșec maxim, de la jumătatea străzii, spre principală.

De altfel probleme au apărut și pe strada Șesul de Sus, despre care Ziar de Cluj scria încă din 2021.

Citește și:

Lucrări de proastă calitate pe strada Șesul de Sus din Florești. La câteva zile după asfaltare, carosabilul a fost spart din nou

Lucrările au fost executate de firma Cridov SRL, în cadrul proiectului în valoare de 15,8 milioane de lei pentru reparația drumurilor din Florești.

Citește mai mult:

Firma clujeană CRIDOV se va ocupa în următorii patru ani de reparația drumurilor din Florești. Valoarea contractului este de 15,8 milioane de lei

Anul acesta în luna mai Cridov SRL a mai cîțtigat de la Primăria Florești un contract în valoare de 12,5 milioane de lei. Proiectul presupune modernizare prin asfaltare străzi locale în localitatea Floresti, comuna Floresti: Strazile Carpati 1, Florilor1, Florilor 2, Teilor 2, Urusagului 1, Narciselor 1, Narciselor 2, Valer Marginean, Avram Iancu, dar și extinderea rețelelor de utilitate publică pe străzile enumerate anterior.

Cridov SRL este o firmă clujeană care a avut în 2022 o cifră de afaceri de 23 021 665. Vă reamintim că patronii firmei au fost trimiși în judecată pentru evaziune fiscală și spălare de bani în cazul drumului Răchițele – Ic Ponor.

 

Exit mobile version