In vizor

Lucia Morariu, proprietara Eximtur, se revoltă: “Dacă Guvernul nu se implică în relicențiere, cu sau fără cartoanele numite azi licențe de turism, va fi haos pe piață și jale cu țeparii”

Autoritatea Națională pentru Turism, slab finanțată și sub un minister cu alte priorități, nu are în prezent un program informatic coerent în care să gestioneze agențiile și hotelurile, nu are destui angajați pentru un control real și eficient și nu are legi pentru turism adaptate zilelor noastre, crede Lucia Morariu, proprietara Eximtur, una dintre cele mai mari agenții de turism din România. Conform Profit.ro, Lucia Morariu este de părere că, dacă Guvernul nu se implică de urgență în relicențierea activității de vânzare servicii turistice, cu sau fără „cartoanele care astăzi se numesc licențe de turism”, va fi „haos pe piață și jale cu țeparii”.

În lumea internetului, în care operatorii vând în majoritate online, ANT acordă licențe pe spații de lucru, în loc să licențieze activitatea de agenție de turism, să ceară garanții financiare pentru activitate și să îi găsească și îi inchida pe aceia care vând servicii turistice fără a fi avut vreodată licență, spune Lucia Morariu, explicând că, fără un program informatic, nu poate fi făcută o bază de date stabilă și nu pot fi găsiți corect nici măcar cei cu licență și, cu atât mai puțin, firmele care funcționează fără licență. Afirmațiile Luciei Morariu vin în contextul în care, recent, după cum a anunțat în premieră Profit.ro, ANT a redactat o listă cu aproape 1.400 de agenții cărora le-au fost retrase licențele de funcționare pentru că nu au putut face dovada polițelor de asigurare împotriva falimentului. Pe această listă au apărut și nume grele din turism, precum Eximtur, Christian Tour și Paralela 45.

În cazul Christian Tour, de exemplu, s-a dovedit ulterior că este vorba de sedii închise, radiate și relocate în spații mai bune, ceea ce i-a determinat pe cei de la Autoritate să îi soată din listă. În ceea ce privește Eximtur, era vorba de două firme care funcționau sub franciză și nu erau deținute de compania Luciei Morariu. Cu toate acestea, și Eximtur, și Christian Tour susțin că apariția pe acea listă le-a afectat imaginea. În consecință, Eximtur a trimis către ANT, prin intermediul unei case de avocatură, o adresă prin care solicita un răspuns la întrebarea dacă vreunuia dintre sediile companiei i-a fost retrasă licența, iar instituția a răspuns oficial că licențele sunt valabile.

Lucia Morariu arată, pentru Profit.ro, că, în urmă cu opt ani, pe când era secretar de stat pentru Turism, a lăsat o finanțare de 700.000 euro pentru realizarea unui soft performant de destinație, dar softul nu este încă gata.

„Nici acum nu au nimic, fac tabele în Excel”, a spus aceasta.

Referitor la modul de comunicare al ANT, Morariu constată „o bucurie” a autorităților, în general, de a anunța măsuri de control, amenzi și pedepsirea exemplară a firmelor private pentru tot felul de motive.

„Eu susțin controalele corecte, dar de greșelile autorităților cine răspunde? Cine răspunde de afectarea imaginii companiilor de turism corecte din comunicarea neclară? De ce nu se ocupă nimeni de plata salariilor «la negru și la gri», pentru că acolo este evaziunea și concurența neloială? Și cum se face că tot firmele românești corecte sunt în vizor?”, adăugă aceasta..

Șefa Eximtur se întreabă totodată cât îi ajută pe clienți, astăzi, licența acordată de autorități unei agenții de turism. Cu asigurarea de maximum 10.000 de euro pe care o plătește o agenție detailstă, spune ea, pot fi acoperite doar 10 vacanțe de vară, în cazul în care aceasta intră în faliment.

„Cu ce îi ajută statul pe clienții care au cumpărat servicii și nu le-au primit de la agențiile care au falimentat în ultima perioadă? Cum verifică statul bonitatea financiară a agențiilor, cum verifică dacă plătesc toți taxele și impozitele? Aici trebuie să intervină statul”, mai spune aceasta.

Lucia Morariu arată în același timp că Eximtur are garanții care acoperă 1 milion de euro pentru bilete de avion și spune că este dispusă să garanteze tot atât și pentru turism, dar în condițiile în care sunt introduse reguli serioase de concurență loială în piață. Eximtur cere totodată ANT să pună la dispoziție lista cu agențiile care astăzi funcționează legal și să și-o asume, acest lucru fiind important pentru clienți.

„Și vrem și noi să vedem cum le-au fost verificate sediile actuale. Cerem ANT să declare public că toate agențiile care și-au schimbat sediile în ultimii 3 ani sunt trecute în lista cu licențe retrase, spre a ne lămuri dacă toți și-au făcut datoria legală de a anunța schimbarea sediului”, arată aceasta.

Eximtur cere și Guvernului să schimbe de urgență legislația și procedurile, să asigure criterii transparente și serioase de licențiere, să impună garantarea reală a banilor, să verifice activitatea și indicatorii financiari ai agențiilor și să controleze cum sunt plătite taxele și impozitele pe salarii.

„Asta înseamnă adevărata curățenie în piață. Cerem Guvernului să se implice de urgență în relicențierea activității de vânzare servicii turistice. În caz contrar, cu sau fără cartoanele care astăzi se numesc licențe de turism, va fi haos pe piață și jale cu țeparii”, a conchis șefa Eximtur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version