Din oras

Consilierul local Loredana Pop nu poate cumpăra locuința ANL. Unii consilieri insinuează că MINTE cu privire la venituri

Colegii din Consiliul Local ai Loredanei Pop nu au reușit nici azi să îi ofere la preț de nimic apartamentul ANL în care locuiește. Cu opoziția a patru consilieri, proiectul de hotărâre mai avea nevoie de un singur vot pentru a fi aprobat. 

Consilierii care s-au opus ar fi sugerat că există neconcordanțe între declarația de avere și declarația veniturilor depusă la dosarul pentru achiziționarea locuinței ANL. Astfel, dacă din declarația de avere reiese că ar avea un venit mediu care trece de 10.000 de lei, în declarația depusă la dosar aceasta menționează o medie a veniturilor din ultimele 12 luni de 6141 de lei, de altfel cel mai mare venit dintre cei 10 solicitanți. Însă Loredana Pop are în acest caz legea de partea ei. Potrivit Institutului Național de Statistică, pentru a fi eligibili, solicitanții care vor să achiziționeze o locuință ANL trebuie să aibă un venit mai mic de 9130 de lei.

„Comisia a primit veniturile actualizate, l-a raportat la comunicatul INS și toți solicitanții se încadrează în marja dată de lege. Toți solicitanții depun o adeverință cu venitul net realizat în ultimele 12 luni. Conform procedurilor instituite de lege, venitul mediu net se raportează la venitul raportat de INS și se stabilește pentru fiecare solicitant dacă sunt îndeplinite sau nu condițiile de eligibilitate. Veniturile medii nete pe membru de familie pentru toți solicitanții se situează între 1657-6141 de lei. Cu raportare la indicatorii transmiși de INS, pragul maxim este 9130 de lei”, a explicat Ionela Ardeuș, director executiv în Primăria Cluj-Napoca.

Și viceprimarul Tarcea a încercat să sară în apărarea colegei lui de partid, încercând să insinueze că, vezi Doamne, în declarația de avere ar fi trecute veniturile brute și nu cele nete. Slabă tentativă, domnule Tarcea!

Această vânzare către avocata consilier local Loredana Pop s-a încercat și la precedenta ședință, fără succes. Atunci Boc s-a supărat foarte tare pe consiliera PSD Anca Ciubăncan, al cărei vot împotriva a dus la respingerea proiectului. De această dată, primarul și-a păstrat cumpătul și nu a mai încercat să intervină în apărarea Loredanei Pop.

Citește și:

MVAI, consilierul local PNL, Loredana Pop, a fost văduvită de ”dreptul” de a-și cumpăra locuința ANL din cauza consilierului local PSD Anca Ciubăncan! Primarul Emil Boc a amenințat-o ”c-o spune” la ceilalți ”văduviți”

Dincolo de discuția privind veniturile, este imoral ca acest apertament să fie vândut Loredanei Pop la preț de nimic, când Clujul are atâția amărâți care au nevoie de o locuință. Mai ales că ea s-a pricopsit cu acest apartament datorită faptului că iubitul de la acea vreme era Radu Moisin, primar interimar al Clujului.

Citește și:

În rate, pe 15 ani, că e ”săracă” în venituri, consilierul local și vicepreședinte al PNL Cluj-Napoca, avocat Loredana Pop, își cumpără apartamentul ANL obținut în 2011 de la ex-”iubi” Radu Moisin

Chiar dacă veniturile declarate sunt cele reale, tot este nesimțire ca la un venit mediu de 6000 de lei să vrei să obții un apartament la prețul de 105.000 lei pentru care să plătești 583,4 lei pe lună timp de 15 ani.

Citește și:

Solutia Ziar de Cluj pentru consiliera locala Loredana Pop: ori iti dai demisia de la CL si cumperi moca apartamentul ANL, ori renunti la el si ramai consilier local

 

 

 

Exit mobile version