Asta e, ba, si nu e rau ca e asa: toti aia care prind un locsor intr-o finala de MasterChef se cred Adrian Hadean. Ca s-a auzit despre Hadean in ultimii 10 ani ca face bani dand consultanta marilor restaurante si brandurilor din horeca. Si atunci toti vor sa il copieze. Ceea ce nu e rau, macar au un simbol de urmat.
Dar, ba, hai sa nu… jump over the horse. Cand ceea ce te defineste ca facator de mancare ajuns in finala MasterChef, asa cum il defineste pe Liviu Balint, o eterna speranta a bucatariei romanesti, este fraza:
„Ca bucatar apreciez importanta ingredientelor de calitate, iar Eva si Vegeta sunt doua dintre brand-urile mele preferate”, atunci hai sa o lasam in balta… de peste. Balinte, mastarsefu’, pai, daca Vegeta te defineste, du-te si fa consultanta la cantina de tiristi din parcarea de la Poplaca, fiindca asta iti cam e nivelul.
Un grup de prieteni liberali reuniti in jurul senatorului Marius Nicoara au pus card de la cont si au finantat un restaurant tematic la Cluj-Napoca: Oh Carol!. De fapt, ii zice Oh Carol – American 50’s Diner si, in cel mai necreativ mod cu putinta, ne indica si cam care e tema gastronomica: bucataria anilor ’50 din America. Am vazut localul din poze si mi-a placut mult cum au replicat proprietarii in design atmosfera anilor de atunci. Nu am fost sa mananc din lipsa de timp, dar ma intriga fiindca am primit de la prieteni buni si inteligenti aprecieri diverse: ca e interesant, ca e foarte buna mancarea, ca e slaba mancarea, ca e inconstanta bucataria. Dupa experienta pe care am avut-o eu sambata seara, tind sa cred ca inconstanta cu care se gateste in bucatariile din restaurantele clujene este problema principala pentru care nu exista clienti fideli.
Bref, nu mi-a placut nimic din ce am comandat. Si nu am comandat un fel, ci 4 feluri, pentru degustare. Am ales ceea mi se parea mie ca ar trebui sa defineasca bucataria de la Oh! Carol, adica preparatele cele mai complexe, nu burgerii, pe care ii poate face oricine in Clujul asta.
Am fost cu atat mai curios, ca simplu client si fan al gastronomiei, nu ca expert, sa vad ce gust are un meniu cu preparate „de semnatura”, meniul fiind semnat de finalistul din 2015 al MasterChef, Liviu Balint, atat de celebru ca s-a inecat in uitarea esecului precum o musca ghinionista ajunsa in ciorba de burta a unui sofer de TIR.
Poate ca am prins eu o proasta asezare a astrelor, de vreme ce in local erau doar doi clienti ce se mozoleau si sorbeau din priviri, si o cohorta de amici de-ai chelneritelor, in rest, nimeni. Dar sigur e ca nu mi-a placut deloc ce am mancat. Marcat de proasta experienta, am scris pe Facebook asta.
Jignit in amorul propriu, „mastasefu” Liviu Balint s-a oparit si el pe Facebook, presat probabil de popularitatea pe care o au postarile mele si de faptul ca parerile mele or fi ajuns si la stapanii lui. Cert e ca nu il nominalizasem, aprecierile mele au fost cat de cat generale si, va rog sa ma credeti, sincere.
Pai, frate, daca te mananca mustatile, hai sa te scarpin.
Din postarea acestui facator de pireuri, intelegem ca nimeni nu poate sa il critice pe Liviu Balint. Oricine ar indrazni se face vinovat de crima gastronomica.
Cam asta e nivelul sau de respect pentru clienti.
Secundo, din postare transpare ca autorul, Liviu Balint, finalist si necastigator al Masterchef, este cel putin din stirpea lui Boccuse, cel putin asa ne da impresia domnul Balint: ca are un background gastronomic regal, ca a studiat 14 ani la Paris, a transpirat la New York inca 5, si abia dupa aia ne-a onorat cu augusta sa prezenta la concursul de babe si tatuati gastronomici de la Pro TV.
Batandu-si joc de mine, un simplu client, care si-a exprimat o parere, domnul Balint ni s-a infatosat ca avand, practic si efectiv, monopoala pe discutiile critice cu caracter culinar, avand in vedere ca eu sunt un taran fara pregatire in domeniu si dumnealui un gigant al fine diningului. Ei bine, nasol, domnul Balint e un fost sofer de TIR ajuns si el putin celebru la o finala pierduta pe Pro TV. Da, da, un sofer de TIR.
Dovada, mai jos.
Deci tu, Liviu Balint, care ai background de TIR-ist, ai ratat o finala de pseudoconcurs gastronomic, esti imaginea Vegeta, brandul gospodinelor iubitoare de telenovele, cand cel mai recognoscibil lucru al carierei tale e mustata, nu talentul si te scalzi intr-o dulce ratare, TOT TU esti cel care le bagi carnatul in gura clientilor?
Fiind un terorist mediatic, imi permit sa iti dau si „argumentele” pe care, ca un agramat ce esti si ce scrii, le doresti:
– honey ribs nu aveau pic de personalitate, ultima zahana de cartier din Cluj ti-o da sus cu coaste mai bune. daca iti hraneste orgoliul, salata coleslaw era buna, dar e cam trist sa tii minte ca si client o salata
– crispy fried chicken wings duhneau a seu, nu aveau nicio aroma
– de pe barbeque sticky wings curgea sosareala aia penibila de ai gandit-o tu, daca ai fi fost vreodata in State ai fi tinut minte ce gust au si cum se prezinta ele
– insa cele mai mari asteptari si cea mai mare dezamagire am trait-o la felul Pork Knuckle, o mizerie de „dis” (cum ar zice Balint mastaseful ratat) cu un ciolan ce trebuia copt incet si nu copt incet pana ramane un bolovan de carne nemasticabila. Oricum. fiindca imi permit sa cred ca am un palat rafinat, am gustat din „cardanul de porc” de doua ori: niciun gust, nicio „joaca”, doar gustul (pe care eu nu il am) proustian pe care Balint saracu’, pe cand era TIR-ist si manca la popote de tiristi de pe marginea autobahn-ului, o fi incercat sa il replice si la Cluj, ca un gest de evocare a fostei profesii. Cand esti papagal gastronomic, asta faci: iti bati joc de proprietarii stabilimentului, le propui o mizerie la care adaugi „taciul tau personal”, in acest caz un jeleu de muraturi, ca sa duci, ma intelegi, „experienta clientului” spre anii 50′.
Ba, Balinte, ca sa zic asa, io nu ma cred critic „mishlen”, dar in ultimii 12 ani am mancat in peste 40 de restaurante stelate Michelin. E pasiunea mea, asa cum altii isi cumpara haine, eu imi cumpar trairi gastronomice. Am cheltuit la fiecare masa intre 250 si 450 de euro avand sansa sa gust preparate facute de genii ale gastronomiei mondiale, atat martalogi clasici, cat si new wave. Dupa 43 de restaurante de la 1 la 3 stele Michelin din intreaga lume (stii de unde stiu ca sunt 43? am un jurnal, TIR-istule, unde imi notez impresiile), imi permit sa cred ca, fata de acum 15 ani, mi-am educat semnificativ papilele si am evoluat enorm ca si traitor pe pamant in relatia cu gatitul de calitate. In ciuda acestor experiente, sunt un gras simplu care se bucura si de mici la Kaufland, si de o saorma luata de la La Turcu.
De aceea, fiindca imi dau seama ca iti lipsete, as vrea sa iti fac cadou un meniu la orice restautant de o stea Michelin din Europa. Nu de 2 sau 3, ca nu stric orzul pe gaste. Trebuie sa inveti si tu ce e aia act divin in bucatarie. Nu te poti da mastarsef (apropo, sterge mentiunea de MasterChef din pagina de Facebook, gata! a trecut! ai pierdut!) si sa nu fi fost macar o data sa vezi ce inseamna Liga Suprema in gastronomie. Daca vrei, cu drag iti trimit banisorii pentru aceasta experienta.
In rest, ramane cum am stabilit. Ca si client al restaurantului pe care l-ai „consultat”, iti transmit parerea mea de om simplu: ti-ai batut joc de aia. Nici sa faci meniul la o popota nu te-as lasa.