Din oras

Liviu Alexa a câștigat procesul intentat de doamna Anca Buzoianu, decan la UMF. A vrut 50 000 de euro, a vrut sa il preseze pe ziarist

Judecătoria Cluj-Napoca, prin magistratul de caz, a respins astăzi acțiunea civilă formulată de doamna Anca Buzoianu, profesor și decan al Facultății de Medicină din cadrul UMF, care l-a dat în judecată pe jurnalistul Liviu Alexa, supărată fiind de dezvăluirile făcute de acesta, referitoare la faptul că domnia sa vrea să candideze la funcția de rector al Universității.

Sentința poate fi atacată cu apel al Tribunalul Cluj.

Este a doua înfrângere în instanță pe care familia Buzoianu o trece în cont în războiul inutil cu jurnalistul Liviu Alexa. Recent, Vlad Buzoianu, fiul familiei a pierdut un proces, intentat de această dată chiar de către jurnalist, în urma căruia a fost condamnat la plata unor daune morale.

În instanță jurnalistul clujean a fost reprezentat de către Casa de Avocatură Lăpușan and Parteners (în fotografie: Maestrul Mihai Lăpușan și avocat Andrada Persu).

“Mă bucur întotdeauna de orice victorie care consolidează în acest oraș libertatea de expresie. Atunci când această libertate de expresie este făcută cu responsabilitate. Vreau să îi mulțumesc maestrului Mihai Lăpușan căruia îi datorez deja multe victorii și nu în ultimul rând doamnei avocat Andrada Persu, o prezență aplicată și ambițioasă de fiecare dată. Îmi pare rău că doamna Buzoianu primește această lovitură de imagine cu o zi înainte de a-i fi decernată o mare distincție din partea statului francez, pentru care o felicit. Poate că îi va fi învățătură de minte și-și va șterge impresia despre munca mea, sau chiar despre mine. Nu sunt plătit de nimeni, cu atât mai mult de Alexandru Irimie, rectorul UMF. Ba chiar am demonstrat că în Ziar de Cluj, atunci când este cazul, o să fie criticați și Anca Buzoianu, dar și Alexandru Irimie. Vă garantez că alegerile pentru viitorul rector al UMF o vor avea pe Anca Buzoianu drept protagonistă. Să vedem și cu ce șanse. Probabil că Patriciu Achimaș Cadariu, pupilul lui Irimie, va fi adversarul său. Toate aceste asumpții pe care le fac mi-au fost însă recent distruse de o fotografie foarte interesantă, făcută acum 10 zile la Premiile Facultății de Medicină, unde doamna Anca Buzoianu îl ținea de braț într-un fel atât de special pe neurochirurgul Ștefan Florian, încât tare îmi vine să cred că Titi Florian va fi rector și ea șefa Senatului” – a declarat ziaristul Liviu Alexa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *