In vizor

Liderii PSD, PNL și UDMR ar urma să se se întâlnească joi cu președintele Klaus Iohannis ca să discute despre rocada guvernamentală. Adică joi, în 25, când Ciucă ar trebui să fie la Cluj să asiste la semnarea contractului pentru metroul lui Boc

Scris de 659

Prin 8 mai greva din Învățământ nu se întrevedea la orizontul politic al premierului Nicolae Ciucă. Lucrurile funcționau destul de lin înspre o ”rotire” guvernamentală fără sincope în care el, își dădea demisia în 26 mai, apoi Ihannis își smulgea din calendar niște zile de concediu, sau vacanță, și-l numea pe Ciolacu premier. Iar, între timp, să-l mulțumească și pe liberalul acela mic care conduce Cluj-Napoca de vreo 18 ani, în 25 mai venea la Cluj să asiste la semnarea contractului pentru metrou.

Cum ziceam, în 6 mai, premierul a fost întrebat cu privire la analiza realizată de Banca Mondială potrivit căreia România ar putea pierde trei mari proiecte din PNRR. Este vorba despre metroul din Cluj, cele 27 de spitale şi secţii spitaliceşti noi, dar şi campania de împădurire.

“Unul dintre ele este legat de metroul de la Cluj. Tocmai am discutat cu domnul primar Boc. Pe 25 mergem la semnarea contractelor”, a răspuns Ciucă, la Parlament, după Congresul seniorilor liberali.

Dar, GHINION. Între timp avem și grevă în Învățămân, este în block start și greva din Sănătate, avem și declarația lui Ciolacu că ar trebui să fie înghețate negocierile pentru ”rotativă” până se ”rezolvă” cu greva profesorilor. Și, ca să fie totul mai încâlcit (în ceea ce privește contractul pentru metroul lui Boc), liderii PSD, PNL și UDMR ar urma să se se întâlnească joi, 25 mai, cu președintele Klaus Iohannis ca să discute despre rocada guvernamentală, au declarat surse oficiale. Întâlnirea de la Cotroceni vine cu o zi înainte de termenul în care era programată schimbarea premierilor între PNL și PSD. Și fix în ziua în care premierul și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, trebuiau să fie la Cluj, la marele eveniment al semnării contractului pentru metrou.

Potrivit surselor citate, Nicolae Ciucă ar urma să-și dea demisia vineri, când ar avea loc și ultima ședință de guvern sub conducerea sa.

Premierul nu vrea să amâne rotativa și speră să rezolve problema grevei profesorilor, au mai declarat sursele citate. Nicolae Ciucă a declarat că nu vrea să predea un ”mandat cu probleme”.
Acum rămâne o singură întrebare: va mai fi Ciucă și la Cluj-Napoca numai pentru un exercițiu de PR pentru Emil Boc?


ULTIMA ORĂ

  • Acum 13 hours Politica
    ARUNCAREA ÎN DERIZORIU A ÎNVĂȚĂMÂNTULUI: Examenele orale de la Bacalaureat se echivalează cu notele din timpul liceului – prevede un proiect de Ordonanță de Urgență publicat de Ministerul Educației, în contextul celor mai mari proteste ale profesorilor în ultimii 18 ani
  • Acum 14 hours Justitie
    ROMÂNIA EȘUATĂ: O femeie al cărei copil de 12 ani a fost ucis la Revoluția din 1989 și-a dat foc în Poiana Brașov în semn de protest față de tergiversarea dosarului Revoluției. Poliția și procuratura au tăcut două săptămâni
  • Acum 16 hours Politica
    SOLDĂŢEL DISCIPLINAT AL PARTIDULUI: Boc îi ceartă pe profesorii greviști și ia partea puterii, care se dovedește zilnic incapabilă: ”Nu putem sacrifica aceste generații”. E, să fi fost altcineva la guvernare, ce discurs fulminant ar fi avut Maestrul!
  • Acum 16 hours PubliNews
    Educație și distracție la Iulius Mall Cluj: workshopuri pentru părinți și copii cu mentori de la școala Solis
  • Acum 16 hours Eveniment
    Ce vor solicita sindicatele din educație la Guvern: ”Îi transmitem și lui Iohannis că noi rezistăm”
  • Acum 17 hours Politica
    Președintele Iohannis ar fi avut o întâlnire ”decisivă” cu Ciucă și Ciolacu: Rotativa se face săptămâna viitoare pentru a evita criza de timp
  • Acum 17 hours Rautacisme
    Pe unde, Maestre, printre gropile de la metrou, OSĂ se facă culoar de transport public din Mănăștur până în Mărăști?
  • Acum 17 hours Rautacisme
    Emil Boc, primarul care le știe pe toate, numai administrație nu prea: De la ”Ioan Sabău nu pleacă nicăieri”, la ”felicitări noului antrenor”
  • Acum 18 hours In vizor
    Poliția Locală folosește semnalele acustice și luminoase în mod ilegal. ”Poliţia Locală încearcă din păcate să copieze Poliţia Română şi nu este de bun augur pentru că se ajunge la confuzii”
  • Acum 19 hours Eveniment
    A 12-a zi de grevă a profesorilor, nu e al 12-lea ceas și pentru Guvern și locatarul de la Cotroceni: Un nou miting de protest al profesorilor, la Guvern și la Cotroceni
  • Acum 19 hours Eveniment
    Grav accident de circulație pe DN1 E60, în Izvoru Crișului, județul Cluj. Un bărbat a rămas încarcerat, minoră consultată de echipajul SMURD
  • Acum 21 hours In vizor
    Pentru cine ar fi dispusă Ligia Deca, ministrul Educației, să facă pârnaie? Conform Legii Dialogului social, nr 367/2022, art 159. alin 2. ”Angajatorul nu poate încadra personal care să îi înlocuiască pe cei aflați în grevă”. Prin urmare, situația școlară la disciplina profesorilor aflați în grevă, NU POATE FI ÎNCHEIATĂ, decât ILEGAL
  • Acum 21 hours Din oras
    DONEAZĂ pentru Centrul Comunitar KHETANE de la Pata Rât! Împreună putem șterge pata de pe obrazul Clujului!
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE