Politica

Liderii PNL Cluj, surprinși de gestul lui Vasile Blaga de a-și da demisia din funcția de copreședinte PNL

Scris de 441

Vasile Blaga a demisionat astăzi din funcţia de copreşedinte al PNL, dar şi din funcţia de şef de campanie, după ce a fost pus sub control judiciar într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă.

Decizia copreședintelui partidului i-a luat prin surprindere pe unii dintre membrii importanți ai PNL Cluj, care, sunați de Ziar de Cluj pentru a-și exprima opinia referitor la demisia liderului lor de partid, au dat declarații formale sau au menționat că de la noi au auzit pentru prima oară această veste.

Senatorul Marius Nicoară, copreședinte PNL Cluj: „Demisia domnului Blaga este un gest de onoare”

„Nu am cum să comentez demisia domnului Blaga, este un gest de onoare pe care domnul președinte l-a făcut pentru a demonstra că există o anumită ținută”, a declarat Marius Nicoară care, întrebat dacă demisia lui Vasile Blaga va afecta lista celor care vor candida în județul Cluj din partea PNL la alegerile parlamentare, a răspuns:

„Eu sper că nu!”

Marius Nicoară a confirmat și faptul că lista candidaților nu s-a definitivat, fiind încă în discuții. 

Florin Stamatian, consilier local PNL: „E o pierdere, experiența dânsului era importantă”

„Eu acum aflu de la dumneavoastră. Pentru mine este o surpriză, nu pot să comentez pentru că nu cunosc niciun amănunt. În general, dacă asta este politica partidului, dacă asta s-a decis la nivelul conducerii superioare, că cei care au probleme juridice să nu candideze, probabil că în acest context… E o pierdere, în orice caz, experiența dânsului și influența pe care o avea, ascendentul din punctul de vedere al experienței, asupra filialelor, era un lucru important. Dar, mai mult nu pot să comentez pentru că nu cunosc problema”, a declarat, pentru Ziar de Cluj, consilierul local Florin Stamatian.

Deputatul PNL Radu Zlati: „Blaga a acționat în mod cu totul corect”

„Blaga a acționat în mod cu totul corect, am citit comunicatul de presă pe care l-a lansat astăzi și sunt întru totul de acord că, în calitate de președinte al unui partid cu un cod de integritate care caută a fi impus tuturor membrilor, domnia sa nu putea decât să facă ceea ce ni s-ar cere tuturor să facem dacă am fi în poziția dumnealui, adică aflați sub o acuzație oarecare.

Reacția domnului Blaga este una normală și vine după o altă reacție la fel de normală a domnului Ludovic Orban, acum câteva luni, arată în mod foarte clar diferența între PNL și PSD. Nu aș vrea să mai aud: «PNL și PSD, aceeași mizerie!», pentru că liderii importanți ai partidului nostru, la simpla acuzare din partea organelor justiției, au făcut un pas înapoi, și-au dat demisia din funcțiile de conducere pe care le dețineau, în timp ce la celălalt mare partid, nu un acuzat, ci un condamnat definitiv, în loc să facă un pas înapoi, a făcut un pas înainte, fiind ales în unanimitate ca președinte al partidului. Deci, nu suntem la fel ca PSD. Nu numai că nu suntem la fel, nici nu ne comportăm la fel și asta este marea diferență. 

Conform codului nostru, domnul Blaga nu va mai putea candida, dacă până la data depunerii listelor dânsul nu își va rezolva problema cu justiția. În ceea ce privește restul listelor, sigur că domnul Blaga reprezenta un anumit grup, cel mai puternic, evident, în cadrul jumătății provenite dinspre PDL, și s-ar putea ca retragerea domniei sale să aibă un efect asupra alcătuirii listelor în acele județe unde listele nu au fost definitivate. Pe de altă parte, s-ar putea să nu aibă efect, întrucât grupul respectiv rămâne. Iar asupra Clujului, întrucât știți că suntem încă în ceață, nu se poate spune nimic, dacă retragerea domnului Blaga va avea sau nu va avea vreo influență”, a declarat, pentru Ziar de Cluj, deputatul PNL Radu Zlati.

City manager-ul municipiului Cluj-Napoca, Gheorghe Șurubaru: „Eu nu am ce să comentez, instituțiile își fac datoria”

„Eu nu am ce să comentez, instituțiile își fac datoria, cei care sunt cu probleme își vor argumenta sau demonstra nevinovăția, nu știu,  nu am ce să comentez!”, a declarat laconic Gheorghe Șurubaru, city manager-ul municipiului Cluj-Napoca. 

Radu Moisin, consilier local PNL: „Probabil că a luat această decizie pentru a nu afecta imaginea partidului”

„Nici nu știam. În care dosar a fost pus sub acuzare? Că nu știu! Nu am apucat să citesc. Demisiile reprezintă un gest personal, probabil că a luat această decizie pentru a nu afecta imaginea partidului, în perioada aceasta preelectorală, și sunt convins că la nivel central se vor găsi resurse umane pregătite pentru a gestiona problemele de campanie. 

Listele de candidați, după ce se votează la nivel județean, se validează la nivel național. Dar, din cunoștințele mele, acestea încă nu ajunseseră la nivel național. Și atunci, practic, nici el, nici ceilalți colegi din BPN nu au apucat să își spună punctul de vedere. Prin urmare, nu ar trebui să existe un impact, cât timp la București nu s-au votat”, a declarat, pentru Ziar de Cluj, Radu Moisin, consilier local PNL.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 3 hours General
    A murit Augustin Chira, fost jucător la echipa secundă a CFR Cluj
  • Acum 23 hours Politica
    ARUNCAREA ÎN DERIZORIU A ÎNVĂȚĂMÂNTULUI: Examenele orale de la Bacalaureat se echivalează cu notele din timpul liceului – prevede un proiect de Ordonanță de Urgență publicat de Ministerul Educației, în contextul celor mai mari proteste ale profesorilor în ultimii 18 ani
  • Acum 23 hours Justitie
    ROMÂNIA EȘUATĂ: O femeie al cărei copil de 12 ani a fost ucis la Revoluția din 1989 și-a dat foc în Poiana Brașov în semn de protest față de tergiversarea dosarului Revoluției. Poliția și procuratura au tăcut două săptămâni
  • Acum 1 day Politica
    SOLDĂŢEL DISCIPLINAT AL PARTIDULUI: Boc îi ceartă pe profesorii greviști și ia partea puterii, care se dovedește zilnic incapabilă: ”Nu putem sacrifica aceste generații”. E, să fi fost altcineva la guvernare, ce discurs fulminant ar fi avut Maestrul!
  • Acum 1 day PubliNews
    Educație și distracție la Iulius Mall Cluj: workshopuri pentru părinți și copii cu mentori de la școala Solis
  • Acum 1 day Eveniment
    Ce vor solicita sindicatele din educație la Guvern: ”Îi transmitem și lui Iohannis că noi rezistăm”
  • Acum 1 day Politica
    Președintele Iohannis ar fi avut o întâlnire ”decisivă” cu Ciucă și Ciolacu: Rotativa se face săptămâna viitoare pentru a evita criza de timp
  • Acum 1 day Rautacisme
    Pe unde, Maestre, printre gropile de la metrou, OSĂ se facă culoar de transport public din Mănăștur până în Mărăști?
  • Acum 1 day Rautacisme
    Emil Boc, primarul care le știe pe toate, numai administrație nu prea: De la ”Ioan Sabău nu pleacă nicăieri”, la ”felicitări noului antrenor”
  • Acum 1 day In vizor
    Poliția Locală folosește semnalele acustice și luminoase în mod ilegal. ”Poliţia Locală încearcă din păcate să copieze Poliţia Română şi nu este de bun augur pentru că se ajunge la confuzii”
  • Acum 1 day Eveniment
    A 12-a zi de grevă a profesorilor, nu e al 12-lea ceas și pentru Guvern și locatarul de la Cotroceni: Un nou miting de protest al profesorilor, la Guvern și la Cotroceni
  • Acum 1 day Eveniment
    Grav accident de circulație pe DN1 E60, în Izvoru Crișului, județul Cluj. Un bărbat a rămas încarcerat, minoră consultată de echipajul SMURD
  • Acum 1 day In vizor
    Pentru cine ar fi dispusă Ligia Deca, ministrul Educației, să facă pârnaie? Conform Legii Dialogului social, nr 367/2022, art 159. alin 2. ”Angajatorul nu poate încadra personal care să îi înlocuiască pe cei aflați în grevă”. Prin urmare, situația școlară la disciplina profesorilor aflați în grevă, NU POATE FI ÎNCHEIATĂ, decât ILEGAL
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE