Anchete

Libertatea: Arafat a folosit ”situația extraordinară a răspândirii COVID-19” ca să obțină ”coordonarea cu caracter permanent” a Ambulanței, Salvamontului și Aviației MAI

Jurnalistul Cătălin Tolontan și echipa acestuia au publicat o investigație cu privire la beneficiile obținute de Raed Arafat în spatele cortinei de  ”situație extraordinară a răspândirii COVID-19” .

Iată un fragment din materialul publicat pe Libertatea. 

Emisă joi noaptea, Ordonanța de Urgență a Guvernului Orban, prin care a fost modificat cadrul legislativ al Situațiilor de Urgență, a realizat schimbări decisive și permanente folosind ”caracterul imprevizibil al evoluţiei răspândirii COVID-19”. De pildă, starea de alertă, care până acum nu putea dura decât de două ori câte 30 de zile, poate fi, în urma OUG de joi noaptea, prelungită de un număr nelimitat de ori, câte 30 de zile.

Joi noaptea, în ultimele ore ale Stării de Urgență, Raed Arafat și-a văzut visul cu ochii. A devenit noul lider coodonator al celor peste 10.000 de medici, asistenți și angajați ai ambulanțelor din toată țara. Departamentul de Urgență va coordona inclusiv pregătirea profesională, aici intră și rezidențiatul, pentru specialitățile medicale de urgență. DSU va colabora în pregătirea profesională cu entități din Ministerul Educației și Ministerul Sănătății, dar el va coordona.  Tot în coordonarea lui Raed Arafat trec și salvamontiștii, precum și piloții și personalul tehnic al Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne. Aceste trei achiziții, Ambulanță, Salvamont și Aviația, sunt dorințele pe care șeful DSU pe care le-a mărturisit public întotdeauna, ultima oară la recentul bilanț al pompierilor, dar pe care, în timpuri ”civile”, Raed Arafat nu reușise să le obțină.

 

Citeşte întreaga ştire: Arafat a folosit ”situația extraordinară a răspândirii COVID-19” ca să obțină ”coordonarea cu caracter permanent” a Ambulanței, Salvamontului și Aviației MAI

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *