Acum 33 de ani, la Sibiu, în încercarea de legitimare prin sânge a celor care preluau puterea de la Ceaușescu, în haosul și panica generate de minciunile și dezinformările azvârlite în eter din Studioul 4 al Televiziunii Române ”Libere, cu adevărat libere”, amplificate de protestele mulțimii împotriva autorităților din decembrie 1989, o unitate de miliție din Sibiu a fost ținta unui asalt violent care a degenerat într-o confruntare sângeroasă între soldați, milițieni, securiști și civili. Peste 500 de persoane, din ultimele trei categorii, au fost ținute captive, zile în șir, în bazinul de înot al unei unități militare din oraș.
Despre cei omorâți în încăierare, numai de bine, tot disprețul față de cei care au făcut ca această barbarie să se întâmple (similară Nopții Sfântului Bartolomeu, Vânătorilor de Vrăjitoare, depopularea României de ”chiaburi” și ”burjui” – ce le mai știa ”cu ce se mănâncă” toate acestea, Ion Ilici Ilescu, a cărui umbră plutește peste mizeria din Decembrie 1989, chiar dacă nu e deloc pomenit în film).
Altfel se vede mascarada făcută de cei care au preluat puterea în 22 decembrie 1989, la peste trei decenii de la evenimente.
Meritul filmului lui Tudor Giurgiu este acela că relatează sec, fără emoție (nu că filmul nu ar fi extrem de încărcat de emoție), ce anume s-a întâmplat în decembrie 1989 la Sibiu, minciuna și joaca de-a războiul făcute de niște indivizi care nu aveau capacitatea nici pishică, nici intelectuală, de-a deveni ”Dumnezeu” pe pământ, cu drept de judecată împotriva legilor, cu drept de viață și de moarte, împotriva oricărui bun simț, educație, moralitate, drepturi ale omului, totul sub strigătul: ”Libertate”, cuvânt pe care nici gloanțele, nici minciunile, nici abuzurile, n-au reușit să-l omoare. Dar minciunile și dezinformările l-au viciat. Ajung să strige ”Libertate” și victimele și torționarii lor de nici nu mai știi în pasta de trupuri de pe fundul bazinului cine ce a fost mai întâi: victimă, torționar? Eroi nu există.
Filmul lui Tudor Giurgiu este ca o misiune în timp, o sondă care aterizează pe Planeta România în dimineața zilei de 22 decembrie 1989 și începe să adune date, sec, fără partipriuri, fără partizanat, eșantioane de material pe care fiecare este liber să le judece cum vrea.
Sunt și scene iconice, de licență artistică (ca scena spălatului pe mâini după eliberarea de povara de a fi tras și în cine o fi tras, prin minciuna detaliilor lipsă și ca cea în care eliberarea vine, tardiv din punct de vedere psihic, pentru un tânăr ”încarcerat” în celebrul bazin de înot, din poziția fetală), dar acestea nu fac altceva decât să mai estompeze brutalitatea imaginilor surprinse de sonda temporară a regizorului ajutat de scenariști, actori, cameramani. Actorii sunt mulți cunoscuți și-și joacă perfect rolurile. Mănușă.
Din distribuția filmului mai fac parte: Cătălin Herlo, Iulian Postelnicu, Alexandru Papadopol, Andi Vasluianu, Mirela Oprișor, Nicu Mihoc. Au fost și mulți actori sibieni în distribuție: Adrian Matioc, Ali Deac, Cendana Trifan, Marius Turdeanu, Mihai Coman, Codruța Vasiu, Florin Coșuleț, Viorel Rață (da, celebrul polițist din Las Fierbinți). Scenariul este scris de Cecilia Ștefănescu și Tudor Giurgiu, după o idee de Napoleon Helmis.
Altfel se vede mascarada la peste trei decenii de la evenimente: ochiul bulbucat al lui Dinescu, jocul fals-patriotic al lui Caramitru, gușile multiple ale lui Brateș, în timp ce răspândeau de pe bilețele dezinformările care veneau de la tovarășii care preluau puterea, spălându-și păcate de fi fost scavi dedicați ai lui Nea Ceașcă cu sângele românilor. ”Terorișitii”, ”atacă spitalele”, ”ucid bebelușii în maternități”, ”au otrăvit apa” – toate aceste au fost demonstrate în multe cazuri ca fiind diversiuni prin care s-a creat psihoza ca trupe ale României, aflate sub o ramă, să fie asmuțite asupra altor trupe ale României, aflate sub o altă armă. Sunt cazuri bine docuentate despre cum cei care preluau puterea au trimis în misiune de luptă trupe ale Ministerului de Interne (împotriva ”teroriștilor”), în timp ce trupele Ministerului Apărării Naționale erau avertizate că dinspre ”direcția x, y, z” vor fi atacte de ”teroriști”. Cap în cap – tot sângele adela nevinovat este pe ghearele celor care au preluat puterea în România și ale slugilor lor în uniforma Glorioasei Armate Române.
Altfel se vede ipocrizia grețoasă, slugărnicia față de noua putere, lipsa de educație militară elementară, necunoașterea legii, abuzul de putere al comandanților Glorioasei Armate Române care nu au ezitat să ucidă români înainte de 22 decembrie 1989 și au făcut-o, cu exces de zel, după 22 decembrie 1989.
Ca om care am scris încă din 1990 despre faptele ”de arme” ale Armatei Române, am privit filmul prin prisma legilor care au fost batjocorite, legi în vigoare, neabrogate, legi încălcate grosolan și de la a căror încălcare ar fi trebuit să înceapă toate procesele legate de Revoluția din 1989.
Dar e tot meritul filmului să ne arate aceeași Justiție română în genunchi la prohabul șefilor de conjunctură.
Ce s-a întâmplat în decembrie 1989 la Sibiu încă se mai judecă – după 33 de ani! ”Justiția” română așteaptă să crape vinovații, apoi ne va servi o mermeleală drept concluzie.
Filmul ”Libertate” are ca și ”coloană vizuală” (sondă temporală, ziceți-i cum vreți) ceea ce a trăit Viorel, un căpitan de miliție interpretat de Alex Calangiu, care încearcă să scape de asediu, dar este capturat și acuzat de terorism. Lângă el sunt alți 500 de ”teroriști” înfundați îîntr-un bazin olimpic, carne vie de la bătăi, desculți majoritatea, în lenjerie intimă pe gerul din Decembrie 1989.
Ce ironie majoră: poveștile lor, tragedia individuală luată la patul armei și pumni în ceafă, fețele lor însângerate se vor suprapune perfect peste cele ale ”golanilor” din 13 – 15 iunie 1990. Alte victime ale aceluiași criminal, Ion Ilici Iliescu.
V-am zis deja, filmul nu-l pomenește deloc, dar cei care am trăit acele evenimente îi simțim fâlfâirea de Înger al Morții și minciunile cu care a otrăvit societatea post-decembristă, în fiecare secundă a filmului.
Suntem societatea distrusă de azi și din cauză că nu am știut să căutăm Adevărul, să-l găsim și să ținem cu dinții de el. Suntem societatea distrusă de azi și din cauză că nu i-am dat temniței pe cei care au fost slugile obediente până la crimă ale lui Ceaușescu, apoi ale lui Iliescu.
Bazinul din Sibiu a existat, sub diverse alte forme, în fiecare oraș al României în care s-a murit nevinovat din 22 decembrie 1989. Aceste bazine în care mulți încă se mai întreabă ce au căutat acolo și cine se face vinovat, la peste trei decenii de la evenimente, sunt cele care otrăvesc și azi România.
Cei de pe marginea bazinelor și cei din interiorul acestora sunt, unii fără să vrea, complicii a ceea ce se întâmplă în zilele noastre.