Politica

LEGEA NESIMŢIRII BUGETARE: ai sau nu venituri, plătești CASS

Legea taxelor Guvernului Ciolacu (L296/2023) modifică și unele lucruri în ceea ce privește persoanele fizice autorizate (PFA), PFI, profesii liberale întreprinderi individuale. Așadar, sunt unele lucruri pe care trebuie să le știi, deoarece au apărut modificări ce vor intra în vigoare din 2024.

  • V-aţi fi aşteptat ca un partid social democrat să îi favorizeze pe cei cu venituri mici şi să îi impoziteze mai mult pe cei cu venituri mari. Socialiştii români de caviar însă îi favorizează doar pe bugetarii de ale căror venituri nu se ating, bonus păstrează voucherele şi sporurile inutile şi, în schimb, îi imping „la negru” pe cei cu venituri medii şi mici. Acesta e profilul social al unei ţări bananiere cu 1% foarte bogati, majoritatea fiind membrii cleptocraţiei de partid şi restul târâindu-se de la o lună la alta, veşnic dependenţi de pomenile partidului stat. Trebuie taxe âat mai mari, că nu ajung banii pentru pensii speciale, salarii şi sporuri cât mai mari pentru şmecherii angajaţi la stat, cheltuieli cât mai mari s’şi inutile făcute de diverse instituţii şamd.

În primul rând contribuțiile la CAS și CASS se vor raporta la salariul minim ca până acum, dar prin creșterea acestuia, automat vor crește doar din această perspectivă. Salariul minim în prezent e 3300 lei, dar la 01.01.2024 se preconizează a fi cel puțin 3.500 lei. În calcule se va lua salariul minim brut pe 2024 – 3500 lei.

Referitor la impozitul pe venit – rămâne 10%.

La PFA (PFI, profesie liberală, întreprindere individuală I.I., întreprindere familială I.F. ) cu sistem real, la calculul impozitului din 2024 se va putea scădea din baza impozabilă a impozitului și CASS pe lângă CAS, cum e în prezent. Asta pentru că din 2024 CASS se va calcula cu totul diferit față de acum.

În ceea ce privește CASS – se va plăti 10% la venitul realizat sau la norma de venit și va fi plafonată la 60 de salarii minime.

Astfel, CASS se va calcula la o bază de calcul care nu poate fi mai mare de 60 de salarii la venitul net, respectiv norma anuală de venit, respectiv norma anuală de venit ajustată.

Dacă PFA (PFI, profesie liberală, întreprindere individuală I.I., întreprindere familială I.F. ) e cu normă de venit, va datora CASS la norma de venit chiar dacă va realiza venituri mult mai mari decât norma.

Luăm un exemplu PFA (PFI, profesie liberală, întreprindere individuală I.I., întreprindere familială I.F. ) în sistem real care realizeaza 10.000 lei venit net in 2024.
Acesta va plăti o contributie de CASS de 10% la venitul net 10.000 lei adică 1000 lei.

Intervine încă o măsură fiscală în plus față de acum și anume:

• Dacă baza de calcul realizată este mai mică decât 6 salarii minime (adica 3500 lei x6 = 21.000 lei) atunci PFA va datora o DIFERENȚĂ de contributie CASS până la o bază de calcul de 6 salarii minime), astfel încat în final să plăteasca 10% x 21.000 lei = 2.100 lei CASS .

• Revenind la exemplul nostru cu 10.000 lei realizat, înseamnă că pe lânga cei 1000 lei se va mai datora încă o diferență la CASS de 1100 lei .

• Adica mai vine de acasa cu bani acea PFA (PFI, profesie liberală, întreprindere individuală I.I., întreprindere familială I.F. ) ca să își achite contribuția la sănătate .

Sunt exceptate de la această DIFERENȚĂ de CASS acele PFA (PFI, profesie liberală, întreprindere individuală I.I., întreprindere familială I.F. ) care au venituri din:

a) salarii și asimilate salariilor la un nivel cel puțin egal cu 6 salarii minime brute pe ţară, în vigoare în perioada în care au fost realizate veniturile; sau

b) din cele prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. c) – h) ( chirii , dividende , dobanzi , bursa , crypto , alte surse ) , pentru care datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate la un nivel cel puțin egal cu 6 salarii minime brute pe tara.

În exemplul nostru, dacă ne încadrăm la una din cele 2 exceptii a) sau b) se va datora CASS la 10.000 lei adică 1000 lei.

Dar evident că va plăti CASS la salarii dacă e pe litera a) sau pentru celelalte categorii de venituri daca e excepția de la litera b).

Trăgând linie, în final această lege va face ca ORICE persoană care desfășoară activități independente (PFA, PFI, profesie liberală, întreprindere individuală I.I., întreprindere familială I.F ) va plati CASS cel putin la 6 salarii minime într-o forma sau alta (adică în cel mai fericit caz 2100 lei/an luând salariul minim 3.500 lei).

Am putea spune că e un fel de “forfetarul lui Pogea“ cum era pe vremuri prin 2009, ai sau nu venituri ca PFA plătești CASS minim 2100 lei /an.

Încă o măsură fiscală în această lege împovărătoare pentru PFA (PFI, profesie liberală, întreprindere individuală I.I., întreprindere familială I.F. )

Dacă un PFA (PFI, profesie liberală, întreprindere individuală I.I., întreprindere familială I.F. ) are venituri din activități independete de peste 60 salarii (210.000 lei) și din (dividende sau chirii sau bursa, crypto etc.) peste 24 de salarii minime, va ajunge să plătească CASS la 84 de salarii minime (deci la venituri de 294.000 lei, CASS 10% ar fi 29.400 lei ).

Cu alte cuvinte, aproape 30.000 lei /an DOAR contribuția la CASS.

Exemplu: PFA cu venit peste 60 de salarii (210.000 lei) care are și dividende peste 24 de salarii.

Legea Ciolacu zice:

“ART. 155 – Categorii de venituri supuse contribuției de asigurări sociale de sănătate

alin (1)

a) venituri din salarii și asimilate salariilor

a1) venituri din pensii, definite conform art. 99, pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 lei;

b) venituri din activități independente;

c) venituri din drepturi de proprietate intelectuale;

d) venituri din asocierea cu o persoană juridică

e) venituri din cedarea folosinței bunurilor

f) venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură;

g) venituri din investiții ( dobanzi , dividende , bursa , crypto etc )

h) venituri din alte surse”

Art. 170 – Baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează veniturile prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. b) – h) :

Persoanele fizice care realizează veniturile prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. b), din una sau mai multe surse datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate, la o bază anuală de calcul egală cu venitul net anual realizat/brut sau norma anuală de venit, respectiv norma anuală de venit ajustată, după caz, stabilite potrivit art. 68, 68^1 şi 69, după caz, care nu poate fi mai mare decât cea corespunzătoare unei baze anuale de calcul egală cu nivelul de 60 salarii minime brute pe ţară în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei prevăzute la art. 120. La determinarea bazei anuale de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate nu se iau în considerare pierderile fiscale anuale prevăzute la art. 118.

( la litera b sunt activitati independente PFA, profesii libere)

(2) Persoanele fizice care realizează veniturile prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. c) – h), din una sau mai multe surse şi/sau categorii de venituri, datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate la o bază de calcul stabilită potrivit alin. (5), dacă estimează pentru anul curent venituri a căror valoare cumulată este cel puţin egală cu 6 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei prevăzute la art. 120.”

( la litera c-h sunt : dividende , chirii , castig la bursa , crypto , dobanzi etc)

(5) Baza anuală de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate în cazul persoanelor care realizează venituri din cele prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. c) – h) o reprezintă:

• a) nivelul a 6 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei prevăzute la art. 120, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 6 salarii minime brute pe ţară inclusiv şi 12 salarii minime brute pe ţară;

• b) nivelul de 12 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei prevăzute la art. 120, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 salarii minime brute pe ţară inclusiv şi 24 de salarii minime brute pe ţară;

• c) nivelul de 24 de salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei prevăzute la art. 120, în cazul veniturilor realizate cel puţin egale cu 24 de salarii minime brute pe ţară.”

Prin urmare va plăti CASS astfel:

• 60 salarii x 3500 x 10% = 21.000 lei la PFA

• 24 salarii x 3500 x10% = 8.400 lei la dividende

Nu există nicio prevedere care să spună că dacă se plătește ca PFA (PFI, profesie liberală, întreprindere individuală I.I., întreprindere familială I.F. ) la 24 de salarii la celelalate venituri (dividende, chirii, bursă, dobânzi) este scutită pentru că deja s-a „cotizat” la 24 de salarii. Ba mai mult, se plăteşte la… 60 de salarii!

Nu se mai cumulează veniturile din activități independente cu celelalte categorii de venituri pentru plafoanele de 6/12/24 salarii ca până acum. Sunt tratate distinct.

După cum se vede sunt avantajate acele persoane cu activități independente cu venituri foarte mari (avocati, notari, doctori), care dacă de exemplu au venituri de 1 milion de lei /an vor plăti CASS tot 21.000 lei (la 60 salarii) ca și o PFA (PFI, profesie liberală, întreprindere individuală I.I., întreprindere familială I.F. ) care realizeaza 210.000 lei (60 de salarii).

În ceea ce privește CAS: va rămâne 25% calculată plafonat la 12 respectiv 24 de salarii minime

Rămân plafoanele de 12 /24 de salarii ca în prezent.

Cu alte cuvinte un PFA (PFI, profesie liberală, întreprindere individuală I.I., întreprindere familială I.F. ) cu venit peste 60 de salarii va plăti DOAR din contribuții sociale:

CAS: 21.000 lei

CASS: 21.000 lei

O suma de 42.000 lei /an, adica 8500 euro doar din contribuții sociale pe lângă impozitul de 10%.

Dacă mai are și alte categorii de venituri de care am amintit mai sus (chirii, dividende, bursa, crypto, dobânzi, alte surse) mai “ cotizează“ la CASS înca 10% la 24 salarii, adica 8400 lei.

În aceste condiții, forma de organizare ca PFA (PFI, profesie liberală, întreprindere individuală I.I., întreprindere familială I.F. ) nu mai are nicio justificare pentru a fi aleasă de către un antreprenor, microîntreprinderea este de departe cea mai bună soluție.

 

Sursa; hotnews.ro

Exit mobile version