Analiza

Lefuri COPLEȘITOARE în Poliția lui Bonți. „Locotenenții” pensionarului de lux și-au adus toată FAMI(G)LIA în Primărie

Să fii angajat la stat e un semn de bogăție, mai nou, în special dacă lucrezi în Poliția Locală Cluj-Napoca. Marcel Bonțidean, pensionarul de lux al orașului, conduce o adevărată gașcă de șefi și șefuleți de departamente și servicii, toți cu salarii la fel de mari ca ale boss-ului. Unii au reușit să își angajeze nevestele sau soții în Primărie. Singurul dezavantaj este că nu au salarii atât de mari ca ale șefilor din Poliția Locală.

Sorin Liviu Oltean, director executiv al Direcției Inspecție și Control din cadrul Poliției Locale Cluj-Napoca are două terenuri intravilane în Florești și un teren agricol în Săvădisla. Împreună cu soția deține o casă cu suprafața de 240 mp în Florești și o casă de vacanță în Hajduszovat (Ungaria). Mai au și trei autoturisme: două Dacia Logan și un Volkswagen Golf. La capitolul bani, are un depozit bancar de 5.500 euro. Sorin Liviu Oltean are însă și datorii la bănci. În declarația de avere figurează cu trei credite în valoare de 46.000 euro, 29.000 euro și 18.000 lei. În calitate de director executiv, acesta încasează un salariu anual de 92.705 lei, ceea ce înseamnă că lunar încasează 7.700 lei. Anul trecut, Oltean a mai primit și 11.680 lei, normă de hrană.

Salarii barosane încasează și șefii de servicii din Poliția Locală Cluj-Napoca. De exemplu, 84.804 lei a primit anul trecut Dumitru Florin Șandor, șef Serviciu Control Urbanism și Disciplina în Construcții.

65.362 lei pe an (5.500 lei/lună) încasează Cristian Boca, polițist local, șef al Biroului Control Refațadizări Imobile din cadrul Poliției Locale. Acesta este soțul Luminiței Boca, procuror în cadrul DNA Cluj.

Citește și:

EXCLUSIV. Luminiţa Boca de la DNA Cluj îi albeşte pe Teaha, Abrudean, Silaghi şi Uioreanu… CLASARE, CLASARE, CLASARE

Molnar Attila, șef Serviciu Control Protecția Mediului a declarat un salariu plus norma de hrană în valoare totală de 97.960 lei, ceea ce înseamnă un salariu lunar de 8.100 lei.

Sorina Mirela Toma, șef Serviciu Inspecție Comercială are un salariu anual de 96.786 lei, ceea ce înseamnă un venit lunar de 8.000 lei. Pe lângă salariul baban de la Primărie, Mirela Toma a declarat și conturi și fonduri de investiții care totalizează sume destul de mari. Toți banii au fost obținuți exclusiv din salariul de la Poliția Locală?

O parte din șefii de direcții și servicii din cadrul Poliției Locale încă nu și-au depus declarațiile de avere pe anul trecut, așa că ultimele salarii declarate sunt aferente anului 2017. În această situație este Ovidiu Vasile Banga, șef Direcție Ordine Publică și Trafic Rutier. Salariul declarat este de 78.000 lei. Interesant este faptul că și soția acestuia lucrează tot în Primărie. Ea are un salariu anual de 36.000 lei. Pe lângă salariul încasat, Ovidiu Banga a mai primit și 11.930 lei pentru norma de hrană, 1.450 lei voucher de vacanță.

Mihai Bereschi, șeful Serviciului Control Trafic Rutier, are un salariu anual de 87.686 lei (7.300 lei/lună). Soția sa este angajată tot în Primărie, cu un salariu anual de 35.983 lei. Ambii soți au primit și bani pentru norma de hrană, în valoare de 11.985 lei și 12.822 lei.

Marinel Andro, șef Serviciu Pază a declarat un salariu de 98.300 lei, ceea ce înseamnă un venit lunar de 8.200 lei. Acesta mai primește și 12.000 lei indemnizație de consilier județean. Și soția sa lucrează în Primărie și are un salariu anual de 55.650 lei.

Citește și: 

Pensionar de lux în Cluj-Napoca. Marcel Bonțidean, șeful Poliției Locale, are venituri de 4000 euro pe lună. În Primărie, mai sunt și alți Bonțideni

sursa foto: a1.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version