Universitatea Cluj a strâns mereu în jurul ei generații de oameni care au iubit Simbolul din adâncul sufletului și care, indiferent de obstacole, au fost acolo și au simțit pentru ”U”. Povestea lui Dragoș, însă, un băiețel de 9 ani cu deficiențe de vedere, este una cu adevărat specială. Cu ochii închiși, dar cu inima deschisă, Dragoș a devenit un simbol al pasiunii neîngrădite pentru „U”.
Pentru Dragoș, bucuria susținerii echipei sale favorite transcende limitele văzului și se transformă într-o călătorie senzorială captivantă. Chiar dacă a fost vorba de partidele de pe Cluj Arena sau de meciuri disputate la Mediaș sau la Sibiu, Dragoș a fost prezent pe stadion pentru a-și încuraja favoriții.
Primul pas pe stadion micul fan al Universității l-a făcut alături de bunicul său, după cum ne mărturisește chiar mama sa, Anamaria: „Tatăl meu este ”U”-ist dintotdeauna. Când eram mică mergeam cu el pe stadion, iar apoi a urmat Dragoș. Dintr-o dată ne-a spus că el iubește ”U” și vrea la meciuri. Odată ce am venit nu a mai vrut să lipsească”.
Indiferent de adversarul „studenților”, fiecare zi de meci începe pentru Dragoș cu mult entuziasm: „Când e meci, la noi începe de dimineață agitația. Mă întreabă cât e ceasul, la ce oră mergem la stadion, dacă a fost publicată echipa de start, deci tot felul de întrebări până ajungem la stadion”.
Dragoș explorează lumea fotbalului cu inima, cu ea simte adrenalina și energia suporterilor de pe stadion, dar și importanța fiecărui moment din joc: „Când ajungem pe stadion, noi stăm în partea de jos pentru ca el să audă fluierul arbitrului, șuturile jucătorilor și începe să mă întrebe ce fac jucătorii pe teren”, ne-a mărturisit mama lui Dragoș.
Băiețelul nu a ratat nici finala Cupei României de la Sibiu, meci pe care îl consideră cea mai frumoasă amintire de pe stadion.
Pentru că își dorește să trăiască o nouă finală, Dragoș a ținut să le transmită și un mesaj „studenților”: „Îmi doresc să văd echipa câștigând Cupa României!”.
George, fratele mai mic și tovarășul de năzbâtii al lui Dragoș, împărtășește același entuziasm și aceeași dragoste pentru ”U”.
Împreună cu părinții, George și-a asumat rolul de ghid și narator pentru ca Dragoș să simtă la intensitate maximă fiecare meci al Universității Cluj. La partida cu Hermannstadt, cei doi chiar au avut ocazia să iasă de mână pe teren cu fotbalistul lor preferat, Ovidiu Bic.
Apoi, frații au avut ocazia să pășească în vestiarul Universității Cluj și să facă cunoștiință cu jucătorii, înainte de un antrenament.
sursa: fcucluj.ro