Din oras

Lectia de istorie a Clujului. Un profesor de la Baritiu face furori cu orele tinute in strada

Sa cunosti istoria locului in care traiesti nu e ceva ce tine de festivism sau patriotism, ci o conditie ca sa ajungi sa il iubesti. Acesta este crezul lui Vladimir Bogosavlievici, singurul dascal din Cluj care sustine ore de istorie locala la fata locului, pe strazile orasului. Anii de pasiune pentru cele petrecute la Cluj s-au concretizat si in doua volume care cuprind un fel de ghid prietenos si savuros al orasului. Elevii de la Colegiul National „George Baritiu” se inghesuie sa se inscrie in fiecare an la acest curs, desi este optional, asa incat dascalul are bucuria sa fie salutat pe strada de studenti la istorie care i-au urmat pasiunea. 

Astazi, la orele pranzului, peste 30 de elevi ai clasei a XII-a B au avut privilegiul sa petreaca o ora de istorie inedita prin centrul Clujului. Volubil si gata mereu sa dezvaluie detalii nemaiauzite despre cladirile din jur, dascalul a facut un adevarat tur de forta si in trecutul colegiului la care preda. 

„Am facut asta de mai mult timp, cu copii, dar apoi mi-am dat seama ca nici cei mari nu isi cunosc orasul, asa ca am scos si doua carti”, a explicat profesorul, din capul locului.

Activitatea sa neobisnuita i-a atras admiratia si din partea colegilor. 

„E pacat sa faci istoria Clujului fara sa ii vezi monumentele”, a apreciat si Alina-Monica Baraian, directoarea scolii. 

Dupa cum ar fi de asteptat, din aceste peregrinari, elevilor le plac cel mai mult picanteriile, descrierile inedite, dar si sa afle lucruri noi. 

„Unii se transpun in situatia respectiva, altii fac comparatii cu conditiile de acum, in timp ce altora li se pare greu de crezut ca si in vechime existau oameni foarte destepti”, dezvaluie profesorul de istorie.

Pe de alta parte, Vladimir Bogosavlievici a avut ocazia sa constate ca de multe ori cei veniti din afara Clujului sunt mai interesati de istoria orasului decat localnicii. 

Pasiunea pentru istorie l-a prins inca din copilarie, fiind alimentata puteric si de faptul ca parintii sai predau aceasta disciplina. 

„Tatal meu e din Timisoara, mama din Dej, iar eu din Cluj. Glumeam ca doar eu sunt clujean in familie. Bunica mea, care era avocata, voia sa ma indrepte spre Drept. Se dadea din aceeasi materie, dar nu am vrut. La acea vreme riscam sa ajung jurist la vreun CAP. Mai mult ca sigur am mostenit treaba asta. Curiozitatea m-a indreptat si spre istoria Clujului, cladirile vechi imi starneau mereu curiozitati. Treptat, am ajuns sa umblu pe la arhive, sa iau carti. Cand te apuca setea, nu te mai saturi de lucrurile astea. Afli in fiecare zi lucruri noi si asta se intinde pe parcursul unor ani. Asa s-au nascut si cartile mele, dupa documentari de ani de zile”, dezvaluie dascalul. 

Elevii il asteptau in curtea scolii, chiar langa un fragment din Zidul Cetatii, granita de vest a orasului vechi, datand din secolul al 15-lea, dupa cum lamureste unul dintre ei, pe care Bogosavlievici si-ar dori o placuta, dar birocratia i se pune mereu in cale.

Insirati unul dupa altul, elevii clasei a XII-a B isi incep calatoria initiatica prin centrul Clujului chiar cu strada pe care se afla scoala lor,pe care se afla, intre altele si cladirea in care a locuit poetul Emil Isac. Cotesc apoi la dreapta si afla ca frumoasele case de aici au fost construite candva de germani. 

„Erau, in general, mestesugari si negustori din secolul 19. Initial, zona asta a fost infiintata in secolul 13, sub principele Ungariei Stefan al 5-lea care, dupa marea invazie a tatarilor colonizeaza aici populatie de origine germana”, explica profesorul. 

Le iese in cale Casa Petricevich-Horvath, insasi cladirea in care functioneaza Muzeul National de Istorie a Transilvaniei, care, intre timp, a mai fost si in posesia unui bogatas croat si e vanduta apoi statului roman. 

„Acum sa te vad Raul, unde-i casa lui Ioan Molnar Piuariu si cine a fost el?”, intreaba Bogosavlievici. 

Aduce vorba si de localul care a functionat aici, cel mai „de fite” al vremii, concurat puternic in epoca de Sala Reduta. 

Elevii isi amintesc si de casa pomenita, dar si de Casa Kovari, fost han, frumos impodobita cu motive florale, precum si de fosta Poarta a Apei, de vizavi. 

Grupul se indreapta agale spre centrul Pietei Muzeului. 

„Unde se afla initial obeliscul?”, intreaba profesorul. 

„Unirii Square”, ii raspund elevii in cor. 

„Atunci nu se numea Unirii Square, ci Piata Centrala, si in limba maghiara ii zicea Foter”, ii pune dascalul la punct. 

Tot aici iese la iveala un detaliu spectaculos si nebanuit: o lampa de petrol sculptata pe monument, desi in momentul cu pricina Clujul nu avea inca asa ceva. 

„Sculptorul stia ca iluminatul public cu asa ceva exista, asa ca a adaugat detaliul”, explica profesorul. 

Rand pe rand, fiecare casa si edificiu isi dezvaluie prin vocea profesorului istoria. Elevii au aflat in acest fel ca acolo unde este vechea biserica a franciscanilor era odata prima biserica a Clujului. Fiecare coltisor are o stema, un detaliu neobisnuit, legende si povesti se leaga de fiecare cladire. se amesteca in discutii detalii arhitecturale, asa incat cladiri care nu iti spuneau nimic capata brusc o alta lumina. 

Adesea se adauga in grup cate un trecator, fermecat de povestire profesorului Bogosavlievici. 

„Unele case au date, altele nu au. Din pacate, majoritatea locatarilor noi nici nu sunt interesati de istoria lor”, constata dascalul, cu amar.

Grupul ajunge aproape de Melody, loc in care au aflat ca, adesea, tinerii de tara se pomeneau ospatati si serviti cu multa bere, dupa care semnau euforic inrolarea in armata austro-ungara, unde ramaneau sa lupte apoi intre 10 si 15 ani. 

„Daca mai traiau, ca erau multe razboaie. A fost si camin de studenti intr-o perioada”, a mai spus”ghidul” grupului. 

„In general, arhitectii Clujului erau din Germania, Austria sau Ungaria. Cel mai mare arhitect al Clujului era si mason. Tot ce vedem in Clujul asta i se datoreaza”, a mai spus acesta. 

Intr-un gang din Piata Unirii elevii au putut admira doua steme impresionante, pitite dupa vechituri si ruine. ora de istorie se incheie in soarele toropitor de octombrie in Piata Unirii, langa Biserica Sfantul Mihail, unde, intre altele, copiii au aflat care are cel mai inalt turn din tara, ca inauntru se gasesc urme de picturi foarte valoroase si, in zidurile exterioare, se afla si cateva ghiulele aruncate odinioara de turci. 

„Sa cunosti istoria locului in care traiesti nu e ceva ce tine de festivism sau patriotism, ci o conditie ca sa ajungi sa il iubesti”, conchide Vladimir Bogosavlievici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *