In vizor

Le vremuri noi, tot noi. Cu ce averi se mai laudă consilierii locali PNL, masa de manevră a primarului Boc

Ziar de Cluj vă prezintă averile pe care le dețin consilieri locali PNL ce formează echipa primarului Boc.  Pe lista celor 10 consilieri locali PNL se află un singur nume nou, respectiv Cristian Ursu, medic-șef SMURD. Toți ceilalți se află și în acest moment în Consiliu local.

OVIDIU FLORIAN

Are 9 terenuri (cotă parte din patru terenuri intravilane în Cluj-Napoca, 3 terenuri intravilane în Dej primite moștenire, un teren agricol în Cuzdrioară tot moștenit și un tefren intravilan în Recea Cristur). De asemene, el deține și 8 apartamente în Cluj-Napoca.

Ovidiu Florian nu are mașină.

Potrivit declarației de avere, acesta a vândut în 2023 un apartament în valoare de 204.000 de euro. De asemenea, a acordat firmei FOV Consulting SRL împrumuturi în nume personal în valoare de 1,2 milioane de lei.

Ovidiu Florian are în conturi suma de 4600 de lei și 450 de euro. În 2024 a contractat un credit scadent în 2030 în valoare de 154.000 de lei.

Liberalul din Consiliul Local a declarat la capitolul venituri salariul obținut în calitate de director de sucursală la Regia Autonoma Aministratia Patrimoniului Protocolului de Stat, suma de 144.321 de lei, indemnizația de consilier local 12.146 de lei. Soția sa a obținut un venit de 23.318 lei ca angajat la Eveline Global Tour.

FLORIN VALENTIN GLIGA

Nu are nici terenuri, nici apartamente sau case și nici autoturisme. În declarația de avere apare că are în cont suma de 27.306 lei. Gliga deține și acțiuni și părți sociale la firme în valoare totală de 560 de lei. În 2020 a împrumutat de la o persoană fizică suma de 100.000 de lei pe care trebuie să o înapoieze până la sfârșitul anului 2024.

La capitolul venituri, a declarat 13.930 lei/an din indemnizația de consilier local, salariu de 157.901 lei din funcția de director la Poșta Română și 103.778 de lei din dividende.

IONUȚ DANIEL MOLDOVAN

Potrivit declarației de avere, deține două terenuri intravilane în Dealul Botii, ambele achiziționate în 2014, unul cu suprafața de 3260 mp și celălalt cu o suprafață de 9645 mp. În aceeași localitate menționează și o casă de locuit cu anexă, cumpărată în 2014, cu o suprafață de 88 mp.

Ionuț Moldovan a menționat că deține un autoturism marca BMW, an fabricație 2015, și un Audi din 2014. În 2023 și-a vândut mașinile pentru sumele de 12.600 de euro, respectiv 98.800 de lei.

Nu menționează nici un fel de raporturi bancare, conturi curente ori credite contractate.

De la SC Panemar M.P SRL a obținut un venit anual în sumă de 79.449 lei. Și a mai obținut un venit de 10.848 de lei, fără să precizeze angajatorul. De la UBB Cluj a obținut un venit annual în valoare de 6986 lei plus indemnizația de consilier local în valoare de 13.698 de lei.

BENIAMIN CHIRA

Deține 3 terenuri agricole în com. Florești/Cluj și com. Cuzăplac/Sălaj, din care unul moștenit, cu suprafețe ce variază între 720 mp și 2,81 ha. Deține și un teren forestier, de asemenea moștenit, cu o suprafață de 0,69 ha.

Chira deține împreună cu soția un apartament în comuna Baciu, Cluj, cumpărat în 2008, cu o suprafață de 49 mp și cotă parte dintr-un apartament moștenit în suprafață de 38 mp.

Familia Chira are două autoturisme Dacia, ambele cumpărate, an fabricație 2005 și, respectiv, 2017.

Nu are bani în conturi sau credite contractate.

În calitate de inspector școlar a obținut de la IȘJ Cluj un venit anual în valoare de 84.735 lei plus indemnizația de consilier local în valoare de 13.979 de lei. De asemenea, a mai obținut 14.040 de lei din închirierea unui apartament.

În calitate de laborant, soția acestuia a obținut un venit în valoare de 56.689 lei.

LOREDANA POP

Loredana Pop nu deține terenuri, clădiri sau mașini. De asemenea, nu are bani în conturi bancare. Se știe că ea locuiește într-o locuință ANL, asta deși există suspiciuni că veniturile sale sunt prea mari pentru a putea beneficia de acea locuință.

Aceasta a contractat în 2024 un credit scadent în 2029 în valoare de 75.000 de lei.

Pop a câștigat, conform declarației sale de avere, un venit de 68.613 lei în calitate de avocat, și 13 398 lei, indemnizație de consilier local.

OVIDIU VIȘAN

Ovidiu Vișan deține 3 terenuri în intravilanul Municipiului Cluj-Napoca, dobândite în anii 1997 (704 mp, prin donație), 2014 (3700 mp, prin cumpărare), 2016 (4014 mp, prin cumpărare).

Vișan mai are și cotă parte dintr-o casă în Cluj-Napoca, cu o suprafață de 583,6 mp, dobândită prin donație în anul 1997.

Consilierul PNL nu are bani în bancă sau credite contractate.

În ceea ce privește veniturile, acesta a menționat că a obținut suma de 24.248 de lei din dividente și indemnizația de consilier local 13.759 de lei.

Se pare că soția este cea care aduce banii în casă, ea obținând din dividende suma de 1.840.243 de lei.

RADU CONSTANTEA

Radu Constantea și-a cumpărat un apartament în Cluj-Napoca în 2023 în suprafață de 54.59 de mp.

Acesta a acordat unei firmei Something Big unde este asociat împrumuturi în nume personal în valoare de 98.000 de lei.

Radu Constantea are datorii către Tudor Constantea în valoare de 135.000 de euro. Mai are datorii de 40.000 de euro și 100.000 de lei către alte două persoane.

Constantea este manager la U Cluj, obținând un venit de 120.000 de lei plus indemnizația de consilier local 11.031 de lei și un alt venit de 23.304 lei.

CRISTIAN URSU

Cristian Ursu deține împreună cu soția două apartamente de 59 mp fiecare, unul achiziționat în 2005 și celălalt în 2015.  Ursu nu deține mașină.

Cristian Ursu are o pensie privată de 278.300 de lei și o asigurare de viață în valoare de 176.500 de lei. În conturi a adunat suma de 826.900 de lei. De asemenmea deține acțiuni la BT Capital Parteners în valoare de 259.100 de lei.

Cristian Ursu a contractat două credite în valoare de 3900 EUR și 9900 CHF.

Ursu a obținut din funcția deținută la Spitalul Clinic de Urgență un venit de 279.100 de lei (un venit lunar de 23.358 de lei), iar soția sa, angajată de Distribuție Energie Electrică România, 81.400 de lei. De asemenea, Cristian Ursu a mai obșinut 49.900 de lei din dobânzi și dividende.

FLAVIA PETRUȘ

Potrivit declarației de avere, Flavia Petruș deține 1/2 dintr-un teren extravilan în suprafață de 3000 mp în Sălicea. Nu are case, apartamente sau mașini.

Flavia Petruș a adunat în conturi suma de 65.317 lei. Aceasta a contractat două credite din care mai are de achitat 14.494, respectiv 57.991 (nu menționează dacă lei sau euro).

În ceea ce privește veniturile, aceasta a obținut 188.291 de lei ca și consilier de specialitate la ANCOM și indemnizația de consilier local în valoare de 14.175 de lei.

Citește și:

Cât de bogat e Emil Boc, primarul Clujului

Cât s-au îmbogățit cei doi viceprimari ai Clujului în ultimii patru ani?