FOTOGRAFILA

La următorul ”Bal al Operei” puteți să vă duceți doamna vieții îmbrăcată într-un excelent Burberry ”decât” la numai 2900 de lei!

La ce toalete penibile am văzut la Balul Operei, mai ales la ultima ediție, ne-am propus, la Ziar de Cluj, să-i ajutăm pe milionarii pârliți ai Clujului (care sunt capabili să dea vina pe un amărât de bangladeșean că sunt ei zgârciți și au vrut să-și mai tragă vreun milion bani publici din îngropatul gunoiului sub parc), pe politicienii înfometați de atâta depărtare de banul public (patru ani au căscat un hău de inimaginat în veniturile lor) și pe papițoii și pipițele ”fit” (pix), să-și rostuiască haine glamour, la prețuri cum sunt învățați/învățate: ca de la coada vacii, ieftin și bun.

Într-un magazin second hand din Zorilor, găsiți minunăția de palton Burberry la ”decât” numai 2.900 lei. Paltonul e nou. Și, chiar dacă ar fi chinezărie, în galantar la magazinele cu ștaif și care nu se sfiesc să vândă chinezăriile, ”coastă” cam 15.000 de lei. Practic la o cincime din preț puteți străluci la următorul Bal al Operei. Se asortează perfect la gentuța ”dihor” din Piața Bucur Obor despre care afirmați c-a fost luată din Paris.

Nu vă zicem magazinul, să nu vedem că se mută tot Balul Operei în Zorilor și faceți gălăgie ca de Untold sub geamurile lui Boc!

Uuups!

Exit mobile version