Noaptea, ca hoții, guvernanții au evacuat pacienții de la Spitalul Foișor din Capitală. Scuza lor pentru mizeria inumană la care am asistat (pacienți evacuați noaptea, unii cu mașini particulare, alții în portbagaj): ”De o săptămână, în București sunt zero locuri ATI COVID disponibile”…
Chiar așa, se știa că situația este gravă de o săptămână, dar s-a ales să se facă totul cu hei-rup-ul, de parcă trupele de securitate-miliție ai anilor 50 ai secolului trecut strămutau chiaburi și dușmani ai poporului în Bărăgan?
Neterminații aceștia de la guvernare au ajuns să facă circ și dintr-o relocare de pacienți care s-a transformat într-o evacuare forțată ca pe peron la Auschwitz. Cu pacienți scoși noaptea pe targă, în cărucioare, cu perfuzia în braț (un șir lung de ”domni Lăzărescu”), iar unii au fost evacuați chiar în portbagajul mașinii. Iar Cetățeanul Calafat are întotdeauna explicația la el: alții sunt de vină. Că ordinul de evacuare s-a dat de dimineață, că au fost prezenți pentru transferul pacienților, dar că managerul spitalului și anumite cadre medicale s-au opus și a fost nevoie de explicații suplimentare care au întârziat transferul.
S-or fi opus că medicii ortopezi nu au a face nimic cu tratamentul împotriva infecției cu SARS-COV-2? Nici nu mai contează.
Că managerul spitalului spune că ordinul de evacuare a venit în jurul orei 15.00. Nici cine minte nici nu mai contează.
Că din declarațiile date aflăm în ce minciuni ne țin acești guvernanți și în săptămâna care a trecut, de când știu că (citez): ”în București sunt zero locuri ATI COVID disponibile”. Ce au făcut acești neisprăviți timp de o săptămână? Au ieșit să ne spună că situația este sub control, că se simte o ușoară scădere a infectărilor și că, dacă o ținem tot așa, vom începe să ne ”relaxăm” de la 1 iunie. Că de Paște, circulația va fi la liber și alte bla-bla-bla-uri.
Întreb, oricum degeaba: Ce s-a întâmplat cu cele două spitale modulare cu 400 de locuri de la Lețcani și Pipera? Au fost dați banii, s-a luat parandărătul și pe nimeni nu mai interesează să le pună în circuit? Mai bine facem circ, să ne vadă Mapamondul în toată sălbăticia noastră?
Dar ce e cu adevărat sinistru, este cum unora li se pare absolut firesc, și chiar găsesc argumente pro, ca o mamă (care putea fi chiar mama lor care n-a știut să-i educe) să fie scoasă noaptea din spital, în cărucior, pentru a fi înfundată în portbagajul unei mașini, fără ca pe nimeni să nu intereseze starea sa de sănătate. Victimă colaterală, cum s-ar zice: suferința ei, eventuala înrăutățire a stării de sănătate, drepturile ei legale, se opresc la lupta împotriva COVID-19. Că un tată (care putea fi chiar tatăl unuia dintre acești neterminați), este scos de la terapie intensivă în toiul nopții pentru a fi strămutat în alt spital. Care mai e rolul terapiei intensive dacă se poate face și în portbagajul unei mașini?
Dar oricare dintre aceste deșeuri cu față umană, dacă ar fi fost scos chiar el noaptea din spital, cu picioarele rupte, cu buba proaspătă de la operație, cum ar mai fi guițat el despre nedreptatea care i-o face ”Vlăduț, te iubim, căcatinenugăsim”…
Înțeleg că nu mai contezi pentru sistemul de sănătate din România dacă nu ai viroza anului. Că te zboară din spital în stradă și-n frig ”Comandantul Acțiunii” cât ai zice ”Covid”. Noaptea, ca securiștii!
Din păcate, ce s-a întâmplat azi noapte nu a fost din întâmplare. A fost o situație previzibilă: se știa de lipsa de paturi ATI, se știa că suntem pe valul de infecții – doar asta fac (sau ar trebui să facă) acești ”specialiști” de situații de criză și politicienii cărora le raportează: se uită pe cifre. Dar s-a făcut ceva tipic românesc din care, ca de obicei, iese prost cetățeanul contribuabil. La fel ca în fața oricărui ghișeu și în fața oricărei situații în care cetățeanul român se lovește de funcționarii ostili și incompetenți ai unui stat mafiotizat.
Impostura, incompetența și prostia politicienilor și a celor numiți de ei în funcții se reflectă mereu numai asupra omului de rând. Și, niciodată, cei care iau decizii imbecile, rău-voitoare, incompetente, nu au de suferit.
Arafat, Voiculescu, DEMISIA!
Și, gata!