Eveniment

La mandat nou, tot noi. Directorii și directorii adjuncți din școlile clujene şi-au preluat mandatul. Concurentul şi postul

Azi şi-au preluat mandatele pentru următorii patru ani directorii și directorii adjuncți din școlile clujene care au promovat concursul pentru care s-au înscris. Vorbim despre o medie de un candidat pe post.

Azi, 191 directori și 64 de directori adjuncți au semnat un contract de management educațional cu Inspectorul Şcolar General, plus (directorii) și un contract de management administrativ-financiar cu primarul unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază teritorială se află unitatea de învăţământ preuniversitar, sau cu cu preşedintele Consiliului judeţean, pentru unităţile de învăţământ preuniversitar special, conform unei comunicări a Inspectoratului Școlar Județean.

Au rămas neocupate (prin nepromovare): 23 de posturi de directori și 15 posturi de directori adjuncți. În aceste posturi au fost numite cadre didactice detașate până la organizarea unui viitor concurs, cel târziu în 31 august.

În Cluj au fost scoase la concurs 293 funcții, pentru care s-au înscris 328 candidați. Dintre aceștia doar 283 au fost declarați admiși după etapa de interviu – în cadrul probei de interviu 15 candidați au fost respinși, 12 candidați nu s-au prezentat, în vederea susținerii acestei probei, iar 18 candidați s-au retras de la proba de interviu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *