„Tovarasi elevi, stimati utecisti. Comitetul Central al Partidului Comunist Roman al Republicii Socialiste Romania, la indrumarea pretioasa a intaiului fiu al tarii, Tovarasul Nicolae Ceausescu, Secretarul General al Partidului va adreseaza, cu festiva ocazie a implinirii intreite a planului estival la cules cirese din ferma Steluta, cele mai calduroase felicitari si urari de bine si spor intru faurirea si consolidarea statului nostru democratic si liber. Tovarasii agronomi au calculat ca ferma Steluta, cu cei 3.600 de ciresi ai sai, va da tarii si poporului nostru 42.500 de ladite de cirese. Acesti tineri, inspirati de visul unei lumi noi, socialiste, au reusit sa recolteze nu mai putin de 128.415 de ladite, care vor asigura necesarul de cirese pentru toate gospodariile din judetul nostru, precum si pentru export”.
Este un fragment din piesa de teatru White Rabbit, scrisa de Mircea Laslo si Mihai Pedestru, care rememoreaza cel mai asteptat moment al inceputului de vara din vremea pionierilor clujeni: culesul cireselor din livada Steluta.
Azi, la peste 20 de ani de cand ultimii utecisti au calcat in livada din Valea Fanatelor, ciresele din Steluta nu se mai calculeaza in ladite, ci in galeti. Planul maret de export al cireselor se opreste la la granitele pietelor din Cluj, unde fructele sunt vandute pe sub mana. Tot ilegal se si culeg – saptamana trecuta, politistii locali au prins in livada cinci hoti care furasera 33 de kilograme de cirese. Povestea nu e una noua. In fiecare an, abia parguite, fructele ajung in galetile si apoi pe tarabele hotilor, pentru care furatul cireselor din Steluta e deja un job sezonier.
Urmele lor se vad de la sute de metri departare de livada. Crengi rupte si cirese necoapte, fara valoare comerciala, stau abandonate pe marginea drumului ce duce la Steluta. Ciresii se vad de la distanta, incarcati si ispititori.
Un paznic. 100 de hectare.
Nimic nu te opreste sa intri in „paradisul cireselor”, nici macar un gard sau vreo poarta. Un singur paznic si cainele sau au grija de cele 100 de hectare de teren. Iar hotii intra zilnic.
„Buna ziua, unde mergeti?„, intreaba paznicul, imbracat in haine de camuflaj si cu un binoclu la brau. Langa el, un caine de lup fioros, latra si trage de lesa. Convins de povestea noastra – suntem studente la Geografie si cautam musuroaie de orbeti, animale specifice fanatelor Clujului – ne lasa, binevoitor, sa intram in livada. Ba chiar ne arata unde sunt „musuroaiele alea mai mari” si intinde mana catre drumul ce serpuieste printre batranii ciresi.
Avansand pe drumul noroios, avem impresia ca am intrat in „Paradisul cireselor”. In stanga si in dreapta, peste tot in jur, crengile copacilor sunt incordate de greutatea fructelor mari si rosii ce stau in ciorchine. Cat vezi cu ochii, numai randuri de cirese – galbene, rosii sau visinii. Unele sunt coapte, altele mai au nevoie de razele soarelui. Bucuria pionierilor de altadata e usor de inteles dupa ce gusti o cireasa direct de pe creanga incarcata. Chiar daca par neingrijiti si abandonati, pomii de la Steluta au dat cele mai bune cirese pe care le-am mancat vreodata.
Dupa cateva minute, din spate se aude un latrat. Paznicul se apropie cu pasi inceti, tinand cainele ferm in lesa.
„Am vorbit cu domnul inginer si i-am spus ca sunteti aici. Vrea sa vorbeasca si el cu dumneavoastra si a zis sa va dau la telefon sa-i explicati si lui”, spune barbatul, in timp ce formeaza deja numarul „inginerului„.
Ii spunem aceeasi poveste, iar „domnu’ inginer” isi da si el binecuvantarea. Putem sa ne plimbam in voie prin livada, chiar daca e proprietate privata. Paznicul inchide telefonul si ne spune, cu o amabilitate tipic ardeleneasca, sa mancam cat vrem din fructele imbietoare.
„Mancati cat vreti, ca nu aia-i problema. Problema ii ca vin tiganii – macar de-ar manca si ei – dar vin cu galetile, cate 5-6 odata. Unul se urca in pom si rupe crengile, iar cei de jos aduna. Le comercializeaza ilegal in piata. In fiecare zi prindem vreo 5”, spune paznicul in timp ce se indeparteaza, ca sa-si faca rondul. „Mancati cat vreti”, mai spune el o data, grabind pasul catre cealalta parte a livezii. Suprafata de care el si cainele sau au grija e imensa.
Hotii fac ravagii
Omul avea dreptate – la tot pasul gasim crengi rupte, mai vechi sau mai noi, unele la baza pomilor, altele care atarna uscate din copac. Imaginea, pe alocuri neingrijita, a livezii se datoreaza hotilor care nu se dau in laturi de la a distruge sursa lor estivala de bani.
In ciuda faptului ca proprietarul livezii, Dan Mitre, a accesat fonduri europene pentru relansarea Stelutei, de batranii ciresi profita oricine vrea. Un hot norocos poate sa nu se intalneasca deloc cu paznicul, aflat mereu in miscare, pentru a acoperi paza pe intreg terenul. Chiar si noi am fi putut pleca lejer cu o plasa plina de cirese. Paza insuficienta si obisnuinta hotilor de a intra la orice ora in livada au adus-o in starea de acum. Optimismul din perioada de glorie a livezii, surprins in piesa de teatru White Rabbit, are un cu totul alt inteles azi.
„Avantul tineresc cu care ati participat la recoltarea cireselor va constitui un exemplu graitor si mobilizator pentru pionierii care va urmeaza increzatorii pasi spre un viitor luminos. S-a demonstrat, asadar, tovarasi, ca cu daruire si dragoste de patrie si munca, aceste brate tinere pot atinge cele mai inalte culmi ale productivitatii, depasind cu mult prognozele experimentatilor nostri agronomi”.
Dragostea de patrie si munca s-a transformat in dragoste de bani castigati usor, iar bratele tinere rup acum si cele mai inalte crengi. Bratul lung al legii, in schimb, ridica, o data sau de doua ori pe sezon, cate un grup de „pionieri” ghinionisti. Restul pot fi vazut in jurul pietelor, cu galetile pline de cirese, pe care le vand cu 8,5 lei kilogramul.
* Dan Mitre, proprietarul livezii Steluta, nu a putut fi contactat pentru a-si expune puncul de vedere referitor la furtul de cirese pana la publicarea materialului.