Reportaj

La Cluj, zeci de căței își caută zilnic o familie prin intermediul rețelelor de socializare

Scris de 259

Numeroasele grupuri create de iubitorii de animale pe Facebook abundă în anunțuri cu animăluțe care au nevoie de foster, de adopție sau de ajutor medical specializat. Pentru că în fiecare zi apar noi postări, cu noi cazuri de căței sau de pisici care își caută o familie adoptivă, numărul celor care le pot prelua este mult depășit de cel al micilor patrupede care au nevoie de un stăpân care să le îngrijească și să se bucure de ele.

Adoptarea unui animal de companie de pe un astfel de grup este o soluție pentru cei care au nevoie de un plus de fericire în viața lor, un animal abandonat răsplătindu-și întotdeauna salvatorul cu o infinită dragoste. 

Să vedem doar câteva dintre cele mai recente animăluțe postate pe grupurile de profil:

O cățelușă cu piciorul sfâșiat are nevoie de foster sau de o familie adoptivă. Alți 3 frățiori  și mama sunt într-o curte părăsită dintr-o zona unde nu sta nimeni. Cățelușa are piciorul în stare foarte proasta, pielea și blana sunt julite pana aproape la os și o fractura veche pe lăbuță. Cine poate să ajute această familie de căței, o poate contacta pe cea care a postat anunțul pe Facebook aici.


Blănos cuminte și docil, băiețel matur, deși reticent la început, îi plac plimbările cu mașina; liniștit în apartament și obișnuit afară, își caută un om al lui. Nu are așteptări mari, dar nu acceptă lanțul și i-ar plăcea tare mult să poată sta la căldură când e cazul. Deocamdată are dealul lui, în Florești, dar visează la un loc unde să fie ferit de pericole și iubit peste măsură! Dacă îi puteți oferi foster sau dacă vreți să fiți omul lui, puteți să sunați la numărul 0757520491:


Lusha, fetiță de talie mică, de un un an și jumătate – doi, sterilizată, vaccinată și deparazitată intern, cât și extern, își caută o familie adoptivă. Lusha a fost găsită în luna februarie în Parcul Central, e învățată cu traiul de interior, știe să meargă în lesă și e obișnuită cu oamenii. Pentru mai multe detalii, puteți contacta aici persoana care a postat anunțul.


Maria Tosa le cere ajutorul iubitorilor de animale pentru o cățelusă cu 13 puiuți, din Florești. Puii au 6 săptămâni, sunt în siguranță, dar au nevoie de hrană și de vaccinuri. Singură, cea care a postat anunțul nu se poate descurca, așa că îi roagă pe cei care pot să o ajute să îi trimită mesaj în privat.


Lady este o cățelușă de 7 ani care a fost abandonată de către stăpânul ei, când acesta s-a mutat din curtea unde locuia până atunci. Fiind o curte comună, cu mai mulți proprietari, o doamna care locuia la aceeași adresă a îngrijit-o până acum. Din păcate, clădirea urmează să se demoleze în următoarele 2 săptămâni, iar cățelușa va ajunge la ecarisaj, daca nu se va găsi o soluție pentru ea. 

„Am dori tare mult să îi oferim un viitor mai bun, dar fără o persoană care să îi ofere foster, nu am putea nici noi să facem mai mult pentru ea. Lady este blândă și iubitoare cu persoanele pe care le cunoaște, dar puțin speriată la început cu cei pe care nu îi cunoaște. Ar avea nevoie de un loc la curte și un foster cu experiență și răbdare față de cățeii puțin mai sperioși. Asociația Nuca asigură toate cele necesare până la adopție( mâncare, accesorii, asistență medical-veterinară etc.). Mulțumim anticipat celui care va dori să îi ofere un viitor mai bun și acestui cățel, care are atât de mare nevoie de noi, pentru a nu ajunge la ecarisaj, unde șansele ei de adopție sunt din păcate nule!”, scriu reprezentanții Nuca. Aceștia pot fi contactați aici.


Un alt cățel, găsit în zona Borhanci, un mascul de 6 luni, jucăuș și dornic de afecțiune, își caută stăpân. Cei care doresc să-l adopte o pot contacta pe cea care a postat anunțul aici.


Un locuitor din Turda Nouă a găsit un cățel de talie mică (Teckel), mascul, nesterilizat, nemicrocipat, cu zgardă albastră:

„Cuminte, își face nevoile numai afară, nu are treabă cu pisicile sau cu alți căței. Este speriat, a fost bătut de niște căței din zonă. L-am luat. Dar nu îl pot ține mult. Nu mă pot ocupa momentan de el! Găsit în Turda Nouă. Vă rog, distribuiți postul. Nu pare neîngrijit. Poate e pierdut sau a ieșit din vreo curte!”, scrie turdeanul.


A pierdut cineva o cățelușă în zona Liberty Technology Park? Este puiuț, posibil de talie medie-mare (judecând după lăbuțe și dimensiuni), super jucăuș și înfometat și un pic murdărel:

Un alt cățel, foarte sociabil, a fost găsit pe strada Oașului:

Cedru a fugit de acasă. Dacă îl vedeți, sunați la 0756 065475:


Așadar, grupurile de pe Facebook dedicate animalelor de companie vă pot fi de un real folos dacă v-ați pierdut micul membru de familie sau dacă vă decideți să vă extindeți familia printr-un nou „copil”, patruped. Prin adoptarea unui animăluț aflat în nevoie puteți face o faptă bună, puteți ajuta un suflet nevinovat și, în același timp, vă puteți reînsufleți casa printr-un ghemotoc de blană care vă va fi întotdeauna fidel și recunoscător. 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 6 hours In vizor
    Iohannis, declarații dure la adresa profesorilor care continuă greva: Cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale? După ce guvernul le-a dat tot ce au cerut, acum în ce temei să continue greva?
  • Acum 9 hours In vizor
    NU A FUNCȚIONAT MANEVRA CU ”NICULE, MAI DĂ-LE 1000 DE LEI”: Purtătorul de cuvânt al Guvernului: Negocierile cu sindicatele din educație au luat sfârșit. Lider de sindicat: Acțiunile de protest continuă de marți încolo
  • Acum 10 hours In vizor
    În timp ce polițiștii protestau la minister, lui ”dottore” Bode îi cânta Marcel Pavel la ureche ”Frumoasa mea, în seara asta”, la o chermeză de la Direcția Generală Anticorupție, în timp ce angajații de rând stăteau, ca ”fetița cu chibrituri”, cu nasul lipit de geamuri
  • Acum 11 hours Rautacisme
    Aeroportul Cluj va avea sistem de identificare rapidă a obiectelor străine pe pistă. Să-și ia și președintele CJ Cluj un sistem de identificare a impostorilor în pită. A banilor publici, firește
  • Acum 11 hours Politica
    Guvernul le vâră pe gât sindicatelor OUG cu creșterile propuse pentru profesori, dar respinse de aceștia. Ciucă bagă și un șantaj emoțional: ”E momentul ca dascălii și elevii să nu mai stea departe de școală”
  • Acum 16 hours Politica
    Guvernul se reunește joi în ședință pentru a aproba OUG prin care salariile profesorilor cresc cu 1.000 de lei brut, deși negocierile au eșuat iar greva continuă
  • Acum 1 day Politica
    Ciolacu, despre pensiile speciale: Îmi menţin părerea că trebuie o reformă şi am să o duc până la capăt. Întrebat dacă noile propuneri să nu se aplice pentru pensiile în plată: Înseamnă că nu mai vorbim de o reformă
  • Acum 1 day Politica
    Flancat de Salad Box și Canta, Ovidiu Săcară rămâne președinte al PSD Cluj-Napoca
  • Acum 1 day In vizor
    ZĂHĂRELUL: Oferta finală a Guvernului pentru profesori: cresc de la 1 iunie salariile cu 1.000 de lei brut lunar pentru cadrele didactice și 400 de lei pentru personalul nedidactic. Majorarea cerută de sindicate până la salariul mediu pe economie, etapizată pe trei ani. Întâlnire premier-sindicate la ora 19.00
  • Acum 1 day In vizor
    UNII NU AU CE PUNE ÎN FARFURIE, ALŢII DAU DIN BURIC ÎN BALI: Vicepremierul Kelemen Hunor și liderul Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților vor pleca pentru o săptămână în Indonezia, la Bali, unde vor vizita unele ”obiective economice și culturale”. Se cere diurnă majorată cu 20% și o treime din bani dați în avans
  • Acum 1 day In vizor
    Individul care înjură pe Facebook, Iulian Cristache, de peste 15 ani preşedinte al unei obscure Federaţii a “asociaţiilor de părinţi”, se bagă în seamă în problema grevei profesorilor
  • Acum 1 day In vizor
    Greva profesorilor continuă. Sindicatele anunță că au decis să NU accepte un acord, chiar dacă e semnat de președintele Iohannis
  • Acum 1 day Sanatate
    CUI FOLOSEŞTE PUNEREA DE POALE ÎN CAP DINTRE CEI DOI DEPUTAŢI PSD PE SPINAREA BOLNAVILOR DE CANCER? Rafila: “Patriciu Achimaș Cadariu, a refuzat orice dialog”. Achimaș Cadariu: “Alexandru Rafila se ocupă de denigrări și distruge lucruri la care nu se pricepe”
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE