PubliNews

La Casa – Nunți cu savoare!

Scris de 164

Indiferent de eveniment, momentul tortului este unul special și așteptat cu mare nerăbdare de toți invitații. Când vorbim de o nuntă, cu atât mai mult tortul trebuie să fie unul spectaculos și gustos. Iar brandul La Casa este pregătit să fie alături de voi în ziua cea mare!

În laboratorul nostru de cofetărie din Cluj-Napoca producem zilnic sute de prăjituri și torturi, atât pentru vânzarea în locațiile noastre, cât si pentru evenimente. Cu toate că producem cantități considerabile de prăjituri și torturi, nu neglijăm nici partea artistică a acestui domeniu, astfel că avem specialiști decoratori, care realizează cele mai creative decoruri și acordă atenția cuvenită pentru ca produsele care ajung la evenimente sub brandul La Casa să satisfacă cele mai exigente așteptări. Folosim doar ingrediente naturele, proaspete, de cea mai bună calitate, iar asta se vede în rezultatul final, atât din punct de vedere estetic cât și din punct de vedere al gustului impecabil.

Oferta noastră de produse pentru evenimente cuprinde peste 20 de sortimente de torturi și peste 30 de sortimente de prăjituri pentru un candy bar care va fi savurat cu plăcere de invitații voștri. De asemenea, vă putem oferi și diverse variante de mărturi dulci, sub formă de fursecuri, macarons sau minitortulețe.

Mai mult, suntem foarte deschiși la ideile și dorințele mireselor, astfel încât, cofetarii noștri sunt gata să îndeplinească orice dorință dulce ale acestora!

Un alt lucru foarte important de menționat ar fi că, din dorința de a veni în întâmpinarea dorințelor voastre, oferim cu drag și serviciul de amenajare al candy bar-ului, pentru o experiență dulce completă, lipsită de orice stres!

Vă veți putea alege două variante de suporți de candy bar, în funcție de preferințe și tematica nunții: unul mai sofisticat și elegant, compus din suporți și decoruri din lemn alb și o variantă la fel de atrăgătoare, dar cu o linie mai simplă, formată din suporți de candy bar transpareți.

Indiferent că veți alege un tort de fructe, unul de ciocolată, un carrot cake sau cheescake, suntem gata să vă livrăm doar cele mai gustoase și savuroase torturi și prăjituri de candy bar,  care să impresioneze toți invitații și să rămână o amintire deosebită.

Divizia noastră de evenimente este gata să își ofere consultanța, atât de în ceea ce privesc produsele selectate la candy bar, variantele de suporți potrivite pentru el, mărturiile dulci sau tipul de tort potrivit nunții mult visate! În plus, din respect față de voi, clienții noștri au ocazia să testeze produsele înainte de a plasa o comandă, tocmai pentru a fii siguri că au luat cea mai bună decizie pentru marele moment din viața lor.

Așteptăm cu mare drag să ne contactați pentru a discuta în detaliu despre toate bunătățile pe care vi le putem oferi!

La Casa- Nunți cu savoare!

 

 

 

 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 2 hours FOTOGRAFILA
    HEI-RUP-BUM! Să aibă Boc dăluța lui, chiar dacă prost pusă, să se cocoațe cu un discurs pe Tricolor de 1 Decembrie. Treptele din fața Teatrului Național, mizerie de lucrare
  • Acum 2 hours Jos palaria
    ÎN SFÂRȘIT, SPORTIVITATE ȘI LA CLUJ-NAPOCA: Foști jucători de la CFR, “U” și Sănătatea au jucat într-un meci caritabil pentru fiul lui Casian Miclăuș
  • Acum 8 hours Politica
    Clujul OSĂ aibă (fin nou) un nou spital. Ministrul Sănătății: ”Anul viitor vom avea proiectele detaliate”
  • Acum 8 hours Din oras
    Un neterminat de 16 ani a băgat în spital un bărbat de 38 ani
  • Acum 9 hours Jos palaria
    JOS PĂLĂRIA! Meci caritabil pentru Tiago, băiatul unui fost jucător al CFR. Veterani ai feroviarilor, de la „U” și Sănătatea joacă pentru el
  • Acum 12 hours In vizor
    Antreprenorul Tudor Galoș, ȘOCAT de prețurile din Târgul de Crăciun de la Cluj-Napoca
  • Acum 13 hours General
    Acțiune de salvare din traseul Piatra lui Lucaci-Tarnița
  • Acum 1 day Eveniment
    Cămătari din Cluj prinși de Poliție: Cereau înapoi sume de 8 ori mai mari, au agresat și amenințat un martor
  • Acum 1 day Politica
    Marcel Ciolacu a fost ales vicepreședinte al Internaționalei Socialiste
  • Acum 1 day In vizor
    Consiliul Elevilor Cluj cere demisia directoarei care a angajat un fost interlop să predea copiilor: ”Lipsă de empatie față de elevi”
  • Acum 1 day Vocea ta
    IEȘIREA DIN CRIZA IZOLĂRII POST-COVID. Mircea Miclea: ”Creativitatea și inovația necesită proximitate (…) trebuie să începem să ne refacem coeziunile, acelea pe care le putem reface, cu niște prieteni foarte buni, cu vecinii, cu familia”
  • Acum 1 day In vizor
    VREUN CUMĂTRU POLITIC AR AVEA DE VÂNZARE NIȘTE mobilier și echipamente digitale pentru laboratoarele de informatică din școli. De 1 miliard de euro ar avea pe ce să se adune praful, că nu sunt și bani pentru formarea profesorilor și pentru mentenanța echipamentelor
  • Acum 2 days Politica
    PE SURSE: Gabriela Firea, pe primul loc în sondajele comandate de PNL privind intenția de vot la Capitală, la peste 10 procente de ceilalți posibili candidați. Ilie Bolojan, testat de liberali în sondajele pentru București
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE