Qui prodest?
E întrebarea pe care nu și-o pune nimeni, crezând că greva profesorilor folosește în mod explicit profesorilor: dacă ți piciorul pe accelerație, cu spectrul înghețării anului școlar de-asupra capului, în an preelectoral, guvernanții se scobesc după bani și totul are să fie bine, în sfârșit vor fi considerați și profesorii oameni demni de băgat în seamă.
Dar politicienii nu gândesc așa. Ei sunt cu ochii pe sondaje și calculează totul prin filtrul lui ”ce-am avut, ce-am pierdit, ce urmează să pierd”. De avut au puterea și accesul la resursele de pită și cânați ale bugetului Patriei. Toate partidele au avut această șansă în ultimele trei decenii, indiferent de numele sub care s-au ascuns și au irosit această șansă în interesul personal al unor privilegiați care ar trebui să înfunde pușcăriile, nu fotoliile de înaltă demnitate publică.
De pierdut pierd voturi, vizibil mai ales la PNL care e aproape pe ultimul cerculeț al apei acre se scurge la toaletă. E și motivul pentru care au încercat să forțeze comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare din 2024, să profite de primarii pe care încă îi mai au și să se mai strecoare o dată în Parlament de pe poziții de oarecare forță. De dinainte de greva profesorilor această temă a dispărut din spațiul public, ceea ce pe mine mă neliniștește.
După ce PSD a pus talpă acestei dorințe a PNL (din motive lesne de înțeles, ei încă stau bine), a apărut spasmul social al grevei profesorilor care a blocat pe mațul ”sistemului” rotativa. Un simplu spasm social nu a fost îndeajuns – se pare că nici Klaunul de la Cotroceni n-a priceput nimic din pasul înapoi al lui Ciolacu care s-a declarat rapid doritor de amânare de rotativă ”până se lrezolvă treaba cu greva profesorilor”. Au gâtuit mațul prin care sistemul sifona banii publici și sindicaliștii din Sănătate, și cei din Poliție, și cei de la CFR, și cei de la Penitenciare, și grefierii – fiecare cu nemulțumirile sale, care au ca numitor comun: banii, blidul personal.
Când a priceput și Ciolannis cam despre ce este vorba, a căpătat autonomie și, de la ”rotativa” ”sticlă” a ajuns la a anunța că se renunță la schimbatul chiloților guvernării între partenerii de Coaliție, fără să-și mai informeze și sclavii. Ciucă, Ciolacu și Kelemen au aflat de la televizor că nu mai e nevoie de serviciile lor.
O observație: spasmele sociale par multe (chiar sunt), dar tocmai în număr și în faptul că numitorul comun sunt banii, stă și slăbiciunea, ameliorarea treptată a dorințelor pe măsură ce fiecărui lider sindical i se va găsi o slăbiciune. Și la ce lideri sindicali sunt, împuțiți în funcție, puțind de privilegii financiare, unii acumulând adevărate averi în peste două decenii de frecat menta sindicală, nu cred că va fi foarte greu de umblat la ei. S-a și văzut marți când, după ce le-a cerut Iohannis să ”îi calmeze” pe greviști și să ”pună o muzică mai veselă” la ieșirea de la Cotroceni, liderii sindicali din Învățământ s-au conformat prompt. Și să nu uităm, că mare parte din România îi aduce aminte perfect despre vechea gașcă de lideri sindicali (Mitrea, Ciorbea, Luca, Coarnă șad), despre jaful patrimoniului sindicatelor cu care s-au ocupat ei în anii 90 și despre cum au profitat să se cațere pe Tricolor în înalte demnități publice – de unde unii au alunecat la pârnaie (din păcate, nu toți). Așa că partea de conducere sindicală este capul împuțit al unui pește care se zbate în stradă acum.
Eu le țin pumnii profesorilor, merită să câștige ei ceea ce fură politocienii și gașca lor organizată infracțional de atâția ani. Numai că Țara îi vrea pe români proști, nu educați. Sclavi pe plantație, nu filozofi. Așa că Țara lor, a politicienilor, va mima un dialog până va putea să stingă conflictele.
Cu ochii în sondaje și cu ochii la resurse, politicienii nu gândesc în termenii anului 2023, ci al anului 2024 – când au de lucru, au de pus voturi în dreptul numelui lor, altfel își pierd locul de muncă. Care loc de muncă e mai important?
Viitorul Țării se împiedică întotdeauna în prezentul politicienilor.
Prin urmare, Iohannis i-a chemat la ”discuții” pe liderii Coaliției. De unde să scoată banii pentru profesori (și restul care mai sunt pe țeava grevelor) în așa fel încât să nu fută banii pentru campania electorală?
Cum să facă să fie bine, să nu fie rău? Să dea bani (cât mai puțini, dar să pară că sunt mulți și dați cu efort), fără să pară că au cedat presiunii sociale și să nu-și pună în pericol privilegiile?
I s-o fi făcut și lui Iohannis o informare, să fie și el informat, cât să priceapă cam ce se întâmplă de nu poate să mai facă el punte între Ziua Copilului și Rusalii, ci să se întâlnească și să dea mâna cu tot felul de nespălați cu pretenții în stradă. Așa că acum trebuie să transmită și el mai departe.
De aceea mă și întrebam: dacă banii nu mai vorbesc (că au fost tocați) și pe Ciucă îl apucă disperarea demisiei, iar pe Ciolacu refuzul învestirii, ce se va întâmpla?
Răspunsul ar fi răspuns comun cu cel la întrebarea ”Qui prodest?”, dar eu cred că nu mai folosește nimănui. Că s-a alunecat pe panta disperării sociale enorm de mult și la ce asistăm poate fi comparat cu un cutremur de o intesnitate la care nimeni nu se aștepta – deși ar fi trebuit să prevadă.
Să mă explic: imbecilii noștri politicieni, deși folosesc social media, ei trăiesc tot în mass media cu mentalitate de presă tipărită: nu au control și nici viziune asupra dimensiunii cu care le este prezentată nesimțirea, nepăsarea, opulența de neamuri proaste, de hoți de CV-uri, de impostori. Ei au impresia că dacă dau bani unei mass media de chitanțier și comunică pe canalele lor de social media, cu asta nimeni nu-i mai vede cum se străduiesc să-și fută amantele, pe banii românilor, în concedii de lux.
Dar, un om cu telefon smart în avion, sau pe o plajă, le face o fotografie în drum, sau în locații de lux, cu curvele lor (indiferent de sex), în timp ce se declară în delegații pentru binele poporului.
Toată lumea îl vede în goliciunea morală pe Iohannis, o plantă, un dulap, un robot, un autist, un mut (și câte alte etichete are el lipite pe valozele cu care a voiajat inutil pentru România prin lumea largă, prefăcându-se atent și preocupat).
Toți știu că Ciucă e un agramat cazon, un chinuit de sintaxă, un hoț de doctorat, de braț cu amicul său Bode, alt impostor, căznindu-se să-și acopere falsurile din CV.
Toți îș știu de chelner pe Ciolacu, de curvă pe Hunor, de tractorist al Mafiei pe Blaga, de utecist slugarnic pe Boc șamd.
Cuvintele după care se ascund, nu-i mai ascund. Toți știu că vomită falsitățile (broaștele râioase) pe care le-au înghițit de-alungul carierei lor.
Qui prodest?
NI MĂ NUI!