Editorial

Justiţie aspră şi dură ca un fulărel Burberry

Un bărbat a intrat în stop cardio-respirator şi a decedat, vineri, în timp ce era chipurile „evacuat” de poliţişti de pe o terasă din municipiul Piteşti, unde izbucnise un incendiu.

Moartea bărbatului a survenit în urma unui politraumatism, iar cauza imediată de deces a fost asfixia mecanică, a declarat, duminică, şeful Serviciului de Medicină Legală Argeş, doctorul Dan Manu, care a prezentat rezultatele preliminare ale autopsiei.

Motiv pentru care instituţiile abilitate ale statului, preocupate până la aflarea rezultatului autopsiei cu muşamalizarea faptelor şi ascunderea adevărului, s-au repezit cu aspra măsură a reţinerii a celor doi poliţişti implicaţi în cazul de exces de forţă.

Asta a fost luni.

Dar, până să se prăvale Justiţia peste el, unul dintre borfaşii în uniforma statului a apucat să se uite în actul personal de naştere şi să constate că are 52 de ani, practic depăşise vârsta de pensionare. Aşa că, până să-i bată colegii la uşă, s-a pensionat.

Să nu cumva să-şi piardă „penzia” în caz de condamnare. Şi să-şi ia „speciala” de vreo 3500 de lei/lună, ce #morţiimăsiidebătrânalcoolic care şi-a găsit să decedeze mortal de la o simplă izbire cu capul de betonul Patriei şi un genunchi pe gât?

Justiţia se arată din nou a fi aspră şi dură ca un fulărel Burberry cu borfaşii instituţiilor de forţă ale statului interlop român.

Mie-mi pare rău că românul de 63 de ani, ucis din prostia agresivă ale celor două „organe” ale statului, s-a dus cu urechile vuindu-i de înjurăturile de morţi de mamă ale ultragiaţilor neterminaţi care s-au chinuit să îl reţină. L-au reţinut definitiv.

Revenind la proaspătul pensionat, un cetăţean obişnuit al statului interlop român are nevoie de vreo 4 sau 5 luni pentru a se pensiona în condiţiile legii. La borfaşul în uniforma statului a fost suficientă doar cererea. Şi s-a rezolvat. Acum merită şi „speciala” nu?

Dar să citim cinism comunicaţional din partea colegilor criminalilor (citez): „Urmare a comunicării de către Tribunalul Argeș a mandatelor de arestare preventivă, prin care s-a dispus arestarea preventivă a doi agenți de poliție, precizăm următoarele: În conformitate cu prevederile art. 27 din Legea 360 din 2002, privind Statutul Polițistului, pentru unul dintre cei doi agenți de poliție s-a dispus suspendarea raporturilor de serviciu, pe perioada măsurii arestării preventive. Ulterior, în funcție de măsurile procesuale penale dispuse, se va proceda conform prevederilor legale. În conformitate cu prevederile art. 69 din Legea 360 din 2002, privind Statutul Polițistului, cel de-al doilea agent de poliție a încetat raporturile de serviciu, cu drept la pensie, începând cu data de 19 aprilie a.c.”

Da? Cum vine asta: „cu drept la pensie, începând cu data 19 aprilie”?

În 16 aprilie omoară un om, din 19 încasează pensie? A ucis, dar s-a şi pensionat…

Faină Patrie avem! Blândă cu borfaşii, aspră cu cetăţenii contribuabili!

Dar de ce să mă mir, s-a mai auzit ceva de cazul de la Piatra Neamţ, când o neterminată de la jandarmerie a omorât un om cu un spray lacrimogen? Am auzit că s-au hărnicit să-l acuze pe mort de acte de pedofilie până când fapta neterminatei şi a celor doi hăndrălăi care o însoţeau a părut o binemeritată pedeapsă.

În curând aflăm că şi miliţienii bătăuşi ai Secţiei 16 Poliţie Capitală sunt total nevinovaţi. Morţii au sărit cu dinţii în bocancii lor şi s-au auto-încătuşat cu forţa. Că erau din secta lui Bivolaru şi au cerut ca „organul” să se urineze pe ei.

Citeam declaraţia unui responsabil din Poliţie, dată imediat după incident, cum că „suspectul” se ridica de la pământ de „parcă făcea flotări cu cei doi poliţişti în spate”.

Omul era în agonia premergătoare morţii iar neisprăvitul credea că „face flotări”…

Glumele despre prostia angajaţilor Poliţiei române sunt tristă realitate, au valoare de mărturie care ar putea fi folosită în instanţă pentru demonstrarea modului criminal în care îşi „judecă” acţiunile.

Şi, gata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *